Daca decolezi din Timisoara, de deasupra se vede un mozaic incantator, din petice colorate. De la nivelul solului, tu, cel prins intre betoane vezi jungla urbana in care noul coexista cu vechiul, modestia cu opulenta, iar neglijenta face casa buna cu lipsa de gust.

Nu stiu daca vreodata in istoria orasului locuitorii vor fi fost obligati sa respecte un plan urbanistic, dar cu siguranta m-as bucura sa fie acum. Regulile bunului simt nu mai sunt de ajuns. Cladiri frumoase, cu povesti si farmec sunt eclipsate agresiv de monstri imobiliari nascuti din lacomie.

De ce nu ne intereseaza sa urmam o linie estetica, precum cea impusa de arhitectura veche a orasului, sau chiar una noua, dar cel putin coerenta si facuta cu cap? In avalansa de constructii din prefabricate, spoite cu o mana de lavabila, printre vile, blocuri si cartiere rezidentiale dadaiste, estetica pribegeste umila, ca o doamna scapatata.

In vremuri de criza ne mai gandim la estetica orasului? In lipsa unui plan coerent, pe fondul unei dezorientari nationale, mai conteaza unitatea stilului urban? DA. Haideti sa constientizam ca acestea nu sunt simple mofturi.

Mediul in care traim ne influenteaza in straturi profunde ale fiintei, iar daca suntem neglijenti, consecintele se pot rasfrange cam in toate aspectele vietii noastre. Va aduc si argumente studiate de psihologia environmentala – acea ramura a psihologiei care se apleaca asupra relatiei dintre individ si mediul sau.

Locurile si obiectele din jurul nostru devin o parte din perceptia generala despre noi insine – asta ar trebui sa ne dea de gandit. Ceea ce ne inconjoara, ce vedem si evaluam zi de zi participa la constructia identitatii personale in patru dimensiuni diferite (care se reflecta si in comportamentele noastre): stima de sine, increderea in fortele proprii, sentimentul continuitatii si distinctivitatea (studiu din 1996, facut pe londonezi, de Twigger-Ross si Uzzell). Sa nu ne miram deci de jena noastra generalizata in fata strainilor.

Aceasta legatura intre mediu si persoana se poate observa in special cand e vorba de un loc de care suntem legati emotional: urmariti diferentele intre cei care spun “locuiesc in Timisoara” si cei care spun “sunt timisorean”.

De ce unele elemente urbane sunt mai bine intiparite in memoria noastra decat altele? Desi pretindem ca suntem fiinte rationale, de foarte multe ori gandim… emotional. Pana si in definirea realitatii exterioare, concrete, palpabile – folosim elemente de constructie cu semnificatie afectiva.

Atat pentru localnici cat si pentru turisti, locurile si cladirile tind sa ramana in memorie datorita semnificatiei pe care i-o asociaza. De exemplu, balconul Julietei din Verona este un punct de referinta al oraselului datorita binecunoscutei povesti de dragoste. Exista si in Timisoara astfel de echivalente, care ascund istorii incantatoare, de exemplu o cladire din Piata Libertatii, unde locuia prima iubire a lui Beethoven. Dar, printre blocurile gri si vilele roz-portocaliu, cine le mai vedea pe acestea?

Hartile mentale pe care ni le cream altereaza imaginea obiectiva a mediului. Astfel ajungem sa vizualizam o harta personala a orasului, subliniind anumite puncte importante, de care se leaga o poveste, o istorie afectiva, o semnificatie anume.

Exista riscul ca ceea ce iese din comun, din normalitate, dintr-o anumita linie, sa fie catalogat drept reprezentativ pentru locul acela. Psihologii vorbesc de efectul Gaudi pentru a ilustra acest tip de gandire. Diferenta locala este ca noi nu putem prezenta constructii impresionante prin valoare artistica, ci doar uimitoare prin atipicitate si nota de kitsch.

Fata unui oras este cartea sa de vizita si un element definitoriu pentru identitatea locuitorilor sai. De ce permitem sa ia forma sub ochii nostri diverse “accidente” din prefabricate, dezastre incapabile sa spuna o poveste onorabila despre noi?

Nu pot sa nu ma gandesc ca acest tip haotic de a construi azi in Timisoara (si nu numai) va avea efecte pe termen lung asupra psihismului colectiv – asupra a ceea ce suntem si cum suntem vazuti.

Vezi si:

“The face of the city is its information”, de Herman Hakena, Juval Portugali, 2003

———————————————————

Raluca Ionescu a absolvit Psihologia, si-a luat licenta cu o lucrare despre metrosexuali, iar in prezent scrie articole, tine cursuri si workshopuri in care abordeaza obsesia marcii, pornind de la ideea ca „suntem marcati de hainele pe care le imbracam mai mult decat ne dam seama, marcile au patruns puternic in viata noastra si credem in ele fara sa cercetam”.