Dar de data asta aprecierea este unanima. Cunoscutul antreprenor local, admirat pentru spiritul sau comunitar la fel de mult ca pentru cel de intreprinzator, Ovidiu Sandor merita aprecierea noastra.

In sfarsit, afacerea despre care se vorbea prin culise de cateva luni, s-a perfectat. Sunt curios ce urmeaza…

City Business Centre din Timișoara, vândut cu aproape 50 de milioane de euro

Omul de afaceri Ovidiu Șandor a realizat o tranzacție de răsunet pe timp de criză. Complexul de birouri din Piața 700 a fost vândut unor sud-africani.

Fondul sud-african de investitii imobiliare New Europe Property Investments (NEPI) a achizitionat complexului de birouri City Business Centre Timisoara, deținut de omul de afaceri Ovidiu Sandor. „Implicarea unui fond de investiţii de talia NEPI constituie o garanţie pentru administrarea şi evoluţia proiectului şi reprezintă, totodată, un angajament pe termen lung pe care ni-l asumăm faţă de chiriaşii noştri”, a anunțat Ovidiu Şandor, care va asigura, până în 2015, administrarea întregului proiect şi se va ocupa de dezvoltarea corpurilor D şi E care urmează a fie finalizate în următorii doi ani.

Tranzactie record pe piata de birouri din provincie: City Business Centre din Timisoara a fost vandut catre NEPI

Parcul de afaceri City Business Centre din Timisoara, dezvoltat de Ovidiu Sandor si partenerii sai de afaceri, a fost achizitionat de catre fondul de investitii sud-african New Europe Property Investments (NEPI), tranzactia fiind asistata de compania Jones Lang LaSalle.

De regula, in precontractele de vanzare cumparare se prevede ca daca se razgandesc, promitentul cumparator va pierde avansul achitat, iar daca promitentul vanzator va refuza instrainarea bunului, acesta va restitui dublul avansului primit.

In conditiile in care Romania, cu piata ei imobiliara cu tot, este cea mai saraca tara din UE si asa a fost dintotdeauna, intentia de a vinde case mari in zone de periferie din ce in ce mai indepartate de centrul oraselor la preturi din ce in ce mai piperate a fost o utopie. O utopie cu atat mai evidenta cu cat in aceeasi perioada de timp, in Germania se vindeau cu mare succes apartamente in condominium,  iar italienii se bateau pe apartmentele liliputane din zonele istorice ale marilor orase ale Peninsulei.

O schimbare de directie cu sens unic, as spune. Si cu grave accidente as mai zice, accidente care abia acum incep sa apara. Accidente care inseamna megacartiere de periferie cu case mari, neterminate si goale, fara elemente minime de infrastructura. Blocuri uriase cu cateva apartamente ocupate printre campuri batute de vant si mormane de moloz napadite de balarii, cartiere si blocuri care se vor casca sinistre inca multi, multi ani de acum incolo.

Schimbare de directie pentru vanzatorii de locuinte noi: focus pe proiectele mici

In conditiile in care dezvoltatorii nu mai lanseaza proiecte de amploare, intermediarii se orienteaza spre promovarea celor de mai mici dimensiuni.

Hilar mi s-a parut la prima vedere, dar extrem de interesant pana la urma. Si daca trecem de frauda in sine, zabovim putin la chestiunile juridice si sfarsim analizand la seriozitatea cu care se administreaza justitia la altii, nu ajungem decat sa ne ingrozim ce neam suntem… din orice punct de vedere am privi lucrurile.

Ramona Fricosu, o romanca in varsta de 49 de ani, este acuzata de justitia americana pentru frauda imobiliara. Acum, judecatorul intentioneaza sa o oblige sa ofere anchetatorilor parola ccalculatorului personal.

Presa din SUA relateaza insa ca intentia judecatorului contrazice un articol din Constitutia Statelor Unite ale Americii, prin care orice persoana are dreptul de a refuza sa ofere informatii care ar putea sa o incrimineze.

Ramona Fricosu (49 de ani) a fost condamnata in octombrie 2010 pentru frauda imobiliara. Laptopul romancei a fost confiscat, iar politia crede ca in interiorul acestuia sunt informatii incriminante. Insa, din octombrie şi pana acum, anchetatorii nu au putut obtine parola laptopului.

1 realizarea proiectarii lucrarilor de interventie de catre persoane fizice sau juridice autorizate si verificarea proiectelor de catre verificatori tehnici atestati, in termen de 2 ani de la data primirii notificarii incadrarii in clasa I de risc seismic a cladirii expertizate;

2 executia lucrarilor de interventie de catre persoane juridice autorizate care au responsabili tehnici cu executia atestati, inclusiv urmarirea, verificarea si receptia executiei lucrarilor de interventie prin diriginti de santier autorizati, in termen de 2 ani de la data finalizarii proiectului de consolidare.

Neefectuarea, in termenul prevazut, a expertizei tehnice si neinceprea lucrarilor de consolidare a cladirilor incadrate in clasa I de risc seismic se va sanctiona cu amenda de la 5.000 la 10.000 de lei.

Un prieten de-al meu si-a rupt mana la schi. Intamplare nefericita, dar la care trebuie sa te astepti cand hotarasti sa practici aceste sporturi sugestiv denumite “extreme”. Totodata o ocazie buna sa iei contact cu sistemul medical si cu viciile sale. Cu totii stim cat din veniturile noastre se indreapta spre gaura neagra cunoscuta drept: “contributii la sistemul de sanatate”. Astfel, eu, naiva de felul meu ma astept ca interventia medicala sa nu insemne o cheltuiala prea mare.  Poate ca asa ar fi daca romanul n-ar fi luat contact cu civilizatia orientala, si cu ale sale obiceiuri care nu vor nicicum sa se dezlipeasca de noi.  Ati ghicit, problema mea este bacsisul.

Multumita lui Dumnezeu, inca nu am fost in situatia de a fi internata in spital ca sa observ nemijlocit cum se desfasoara lucrurile, dar de cand ma stiu am auzit povesti legate de acest subiect. Am ajuns chiar sa nu suport medicii si asistentele din cauza ca am vazut prea multi oameni sarmani, de la baza societatii, amarati, fara dinti, dandu-si ultimii banuti drept bacsis,  sub actiunea spiritului de autoconservare, de frica sa nu fie tratati altfel decat restul. Nu mai vorbesc de caracterul moral al celor care iau… n-are rost.

In schimb mi-a sarit in ochi altceva. Se pare ca “atentia” ajunge in buzunarele corespunzatoare dupa realizarea operatiei.  Asta inseamna ca de fapt, nu frica este mobilul, ci obisnuinta. Ne-am obisnuit oameni buni, sa dam niste sume exorbitante, deoarece nu vorbesc de o ciocolata, un buchet de flori de multumire, nuuuu in cazul concret de care vorbesc bacsisul se invarte intre 200 – 300 euro pe operatiune. Ne-am obisnuit sa ne plangem de sistemul corupt si sa fim primii in rand la a-l alimenta.

Ganditi-va ca lor le este bine asa. Natura umana le dicteaza sa nu taie gaina cu oua, prin urmare nu vor refuza aceste atentii.  NOI trebuie sa ne hotaram sa nu mai jucam in stilul acesta oriental. Haideti sa vedem fiecare dintre noi ce se intampla daca refuzam sa platim tributul si sa multumim celor care isi fac meseria pentru care sunt platiti printr-un simplu zambet si un clasic, dar plin de inteles: “multumesc” .

Haideti sa nu ne mai fraudam pe noi si pe semenii nostri…

Agneta Dosenciuc a mai scris si Iadul romanilor

Citesc zilele astea o carte. Este vorba despre Moartea si viata marilor orase americane a lui Jane Jacobs.

Aceasta descrie capacitatea retelelor sociale de a aduce siguranta publica in vechile cartiere din orasele americane. In prima jumatate a secolului XX un cartier precum North End din Boston a fost populat in mare parte de imigranti italieni si de urmasii lor. Din exterior cartierul parea sordid si dezorganizat. Si totusi, comunitatea, desi saraca, avea o mare rezerva de capital social incorporat in relatiile dintre familiile care locuiau in acelasi cvartal. Spre ex. delicventa era, in mare masura descurajata de adulti, acei adulti care ieseau in strada sa-i urmareasca pe tinerii ce riscau sa intre in incurcaturi si pe necunoscutii care ii puteau atrage pe cai gresite. Intr-un asemenea cartier aglomerat, oamenii se aflau in permanenta in strada, unde munceau, mancau, faceau cumparaturi si afaceri.

Scriitoarea descrie forta acestui gen de retea sociala descriind un incident care a avut loc in fata apartamentului ei din Manhattan, cand un barbat a incercat sa tarasca o fetita pe trotuar, iar fetita a opus rezistenta:

“Uitandu-ma pe fereastra mea de la etajul doi, decisa sa intervin daca era cazul, am observat ca nu mai avea rost. Din macelaria de la parterul blocului tisnise proprietara magazinului, impreuna cu sotul ei; se protapise nu departe de omul acela, cu bratele incrucisate si cu un aer hotarat intiparit pe chip. Joe Cornacchia, care, impreuna cu ginerii lui, are un magazin de delicatese, a aparut in acelasi moment si sa infipt pe celalalt trotuar. Cateva capete s-au ivit la ferestrele apartamentelor inchiriate de deasupra, unul s-a retras repede, iar persoana in cauza a aparut peste cateva secunde in cadrul usii, in spatele acelui barbat. Doi barbati din barul de langa macelarie au rasarit in cadrul usii si au asteptat. Pe partea unde locuiam eu, am observat ca lacatusul, zarvagiul si patronul spalatoriei iesisera din magazinele lor si ca scena mai era supravegheata si de la alte ferestre decat ale noastre. Barbatul nu stia, dar era inconjurat. Nimeni n-ar fi tolerat ca fetita aceea sa fie tarata undeva, chiar daca nimeni nu o cunostea.”

Imaginati-va apoi aceasta scena in cartierul vostru, oricare ar fi acesta, astazi.

Nu mai avem de mult retele sociale sau siguranta publica… avem in schimb “causes” pe “facebook” pentru copii admonestati… undeva in cartierul nostru.

/p

Ma indrept spre birou si sunt bucuros ca aceasta este ultima zi de lucru din anul asta. Maine e Ajunul Craciunului si poate asta va mai linistii zumzetul care ma inconjoara de cateva saptamani.

Imi suna telefonul. Un agent executor vrea sa-mi inmaneze o comunicare pentru un client de-al meu. Imi replica ca trebuie sechestrate terenurile pana la Craciun, sa nu se vanda, e multa rautate in zilele astea.

Intru pe usa si… in loc de buna ziua ma trezesc cum o clienta varstnica ce pare ca ma asteapta de multa vreme ma apostrofeaza: Trebuie sa pornim actiunea aia acum, vreau inapoi casa bunicilor mei. Mi se pare inutil sa o intreb de copii, de nepoti, de Craciun… a da, de Craciun… poate pe vremea ei.

Colega mea isi face loc prin norii de energie negativa ce ma inconjoara ca sa imi spuna: A sunat Alberto de 5 ori, intreaba daca ii ies actele azi, vrea sa obtina o autorizatie de mediu urgent.  E Ajunul Craciunului, la ce i-ar mai trebui blestemata aceea de autorizatie acum, ma gandesc.

E Ajunul Craciunului, e Spiritul Craciunului, Nasterea Mantuitorului… voi nu simtiti asta in aer?

Asa este ca nu sunteti  intre aceia care se inghesuie prin birourile contabililor si avocatilor pentru a rezolva problemele inainte de sfarsitul lumii, asa-i ca nu stati la cozi interminabile pentru a va incarca carucioarele cu cumparaturi pentru o masa de trei luni, asa-i ca nu claxonati insistent la intersectie, la toate intersectiile prin care treceti pentru ca va grabiti, doar e Ajunul si mai trebuie facute atat de multe…