Am pretentia ca sunt bine informat. Si cu toate acestea am fost putin surprins in momentul in care am citit articolul din ziar.

Am fost coleg de facultate cu Feri. De un lucru eram sigur atunci, stia sa iasa in evidenta. Venea la scoala doar la examene, intotdeauna imbracat in trening de marca, vorbea tare si se purta arogant cu toata lumea, inclusiv cu profesorii.

Si totusi aveam senzatia ca s-a trezit cu doua ore mai devreme decat mine. Conducea o masina de lux, fetele roiau in jurul lui si devenise cunoscut prin petrecerile pe care le organiza. Probabil ca pe atunci il invidiam.

Dupa o vreme a disparut si nu am mai auzit nimic de el.

Apoi la un moment dat, un prieten ce era director local al unui mare distribuitor de materiale de constructii se plangea ca Feri Kelemen i-a pagubit cu multi bani. A cumparat materiale de constructii si inainte de a le plati a inchis firma.

Iar acum citesc acest articol de ziar si ma gandesc ca nu este neaparat important sa te scoli de dimineata ci poate conteaza mai mult sa faci ceea ce trebuie…

Francisc Kelemen, asociatul din spatele bastanului Ionelas Carpaci a fost retinut

Procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Timisoara l-au dus astazi la audieri pe Francisc Kelemen, banuit ca ar fi capul retelei care a comis mai multe inselaciuni imobiliare. In acelasi dosar, a fost deja arestat bastanul Ionelas Carpaci, care, impreuna cu Kelemen a vandut ilegal terenuri ale Primariei Timisoara.

Cum spun batranii “minciuna are picioare scurte” puteti citi si E pur si muove…

Am copilarit la bunici, pe o strada din cartierul numit pe atunci “Intre vii” undeva in partea de nord a orasului Timisoara. Strada era formata din case de caramida cu un singur nivel si era locuita de romani, nemti, unguri, sarbi iar undeva pe la coltul cu Pomiculturii la umbra unui artar de cateva sute de ani care mai inverzeste si azi se afla un conac despre care se spunea ca apartine unui evreu. Era fabulos acest lucru desi nu prea stiam eu ce este un evreu.

Teta Neni, Ieci pe care il chema de fapt Adolf, sarboaica cea nebuna, domnul Krimm, domnul Ram, parintii lui Tunde, unul ungur celalalt neamt si evreul cel bogat care spera sa plece in tarile calde dar nu il lasau securistii sunt vecinii cu care am copilarit. Si am copilarit frumos.

Strada era curata iar casele ingrijite. Daca neamtul de la nr.51 isi punea rulouri la casa era imediat imitat de toti, iar o incuietoare mai smechera pentru poarta inventata de Ieci era apoi montata la toate casele fara plata vreunui brevet de inventie decat poate o gura de slibovita sau rachie. Si toata lumea era fericita.

Revolutia… Nemtii au plecat in RFG, ungurii s-au mutat pe aiurea, sarboaica a vandut casa si s-a dus la bloc iar evreul a plecat pana la urma in tarile calde ale evreilor. Bunicii s-au dus impreuna cu ceilalti bunici de pe strada, iar strada a inceput sa fie populata de noile generatii ale clasei de mijloc sau de imbogatitii post-decembristi. Casele de caramida cu un singur nivel au fost inlocuite cu vile cochete cu tamplarie din aluminiu si faianta. Strada se transforma in profunzime.

(more…)

Timp de cateva saptamani bune am avut parte de atatea ploi ca nu putem decat sa ne minunam. Ai zice ca Cel de Sus vrea sa binecuvanteze poporul lovit de multele intemperii, ca si compensare pentru ce i-a fost dat sa traim, transformandu-i viata – transformandu-ne vietile – intr-o a doua, ironica, legenda a Manastirii Argesului in care, ca si Ana, poporul – tu si eu – trebuie sa infruntam vremile si vremurile. Dar de ceva vreme incoace ne tot minunam cand de una, cand de alta. Si ramanem tot mirati, ca atat mai putem face.

Dar parca binecuvantata apa de ploaie ne transforma vietile intr-o stare de umiditate care ne-a ajuns pana la oase, la fel ca si recesiunea, care nu numai ca-si arata coltii, dar acum si-i i-a si infipt in gaturile noastre incordate deja, probabil sa ne scoata si ultima picatura de vlaga; recesiune care ne-a ajuns pana in camarile noastre, in buzunarele noastre, in cosurile noastre de cumparaturi; cosuri, cu rotile dezaxate, care alearga mai mult goale decat pline, care probabil vor sfarsi in binecuvantata apa de ploaie adunata de atata timp, apa de ploaie care transforma tot ce am avut vreodata, tot ce ne-a mai ramas acum, in apa de ploaie, formand suroaie care curg spumegand de abundenta pe apa binecuvantata a sambetei. (more…)

Sau un roman dramatic din literatura contemporana…

Familia Ionescu-Tudorache locuieste intr-un complex nou si cauta vecini sa o incalzeasca la iarna.

Peretii blocului B4 -„Mac”, din complexul rezidential „Rose Garden” de pe soseaua Colentina, se-nchid precum o camera frigorifica. Sunt reci, iar cele 15 familii rasfirate pe cele noua etaje par ca se pregatesc de criogenie. Din 11 blocuri, cu un total de 908 de apartamente, doar 600 sunt cumparate fie de investitori, fie de proprietari. Initial, trebuiau sa locuiasca doua familii intr-un bloc, dar nefiind finalizat la timp, au fost mutate intr-unul finisat.

Suntem de cateva zile in Paris. Grupul nostru eterogen care include arhitecti, ingineri, oameni din administratie si pe mine, cu varste si personalitati puternice dar diferite se dovedeste mai coerent decat parea la prima vedere. Poate de vina e uriasa metropola care se incapataneaza sa il lase cu gura cascata si pe cel care o viziteaza a zecea oara.

La initiativa arhitectului Ioan Andreescu, mergem sa vizitam o zona de la periferia Parisului, un experiment social si urbanistic initiat acum vreo zece ani si care este astazi un model pentru multe dintre metropolele de pe aiurea.

Coboram din metrou la statia Stalingrad si urcam in aceasta zi mohorata si intro zona la fel de mohorata locuita cu precadere de emigranti. Candva in aceasta zona se depozitau deseurile orasului iar pisicile si cainii vagabonzi misunau printre cimitire. In anii ’60 zona se asaneaza si aici se construieste un cartier social care avea sa fie locuit cu precadere de arabi magrebieni si vietnamezi. Locuintele sunt moderne iar oamenii incearca sa isi croiasca un nou viitor, dar saracia si lipsa de educatie raman definitorii pentru zona. Criminalitatea este cea mai ridicata din Paris si printre cele mai ridicate din lume. Trebuia facut ceva.

Edilii hotarasc ca este momentul pentru o noua abordare.

In mijlocul cartierului se afla un triaj de cale ferata inconjurat de depozite, hale abandonate si garaje. Politia sustinea ca acesta este locul in care vagabonzii si infractorii isi disputa teritoriile si vietile.

Sunt chemate buldozerele si excavatoarele. Se demoleaza totul, apoi se construieste un parc. Da, un parc. (more…)

Am citit deunazi un articol care mi-a amintit de o carte pe care am citit-o demult, de nu mai stiu nici eu cand.

Un batran ca vai de capul lui se lupta de 5 ani cu justitia si incearca sa isi redobandeasca casa furata si odata cu ea stima de sine. De cinci ani, un om singur se lupta cu soarta, cu un grup de nemernici si cu marea justitie din tara asta pentru ca sa redobandeasca tot ce avea pe lume.

Nu vreau decat sa va invit la lectura… si la meditatie… iar de maine la actiune, incetul cu incetul sa schimbam ceva.

Pentru ca imbatranim degeaba.

Octavian Dumitrescu, de 64 de ani, traieste pe strazi cu speranta ca Justitia ii va da inapoi casa furata de escroci care i-au vandut tot ce avea pe lume si au falsificat semnaturile unor judecatori.