sau despre cum stam la capitolul comert cu flori in Timisoara si la nivel national, aruncand o privire si la vecini…

Cornelia Izbasa este numele meu – ma numar printre cei care lucreaza in domeniul care le place, doresc sa faca bine treaba inceputa, dar care se lovesc de un sistem defect, de multe ori descurajator -  in opinia mea.

De curand am avut o discutie cu una dintre colaboratoare – ea aduce saptamanal materiale decorative din Ungaria – despre “ordinea efectuarii operatiilor” la vecinii nostri. Ea spunea: pietele sunt pentru en gros-uri, iar florariile pentru vanzare en-detail. Nimic mai simplu, iar rezultatul: un sistem care functioneaza la parametri echilibrati tinand cont de situatia economica mondiala.

Sa revenim in tara. Lucrand in domeniu de cativa ani, ca designer floral, pot spune ca ma lupt cu acest haos in care, fiecare “da din coate sa-i iasa bine afacerea”,  netinand cont de cate nereguli comite! Cineva doarme si altcineva profita de acest lucru! Recent, fiscul nu-i mai iarta, dar pana acum ce a facut? 

Fiscul nu-i mai iarta pe florarii care vand fara sa declare toate vanzarile. In Bucuresti, Garda Financiara a inceput deja sa aplice amenzi usturatoare care au insumat 130.800 de lei. Pe langa aceste amenzi care depasesc 30.000 de euro, a fost suspendata activitatea a 14 agenti economici pentru o perioada de trei luni, potrivit datelor oficiale furnizate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala.

Local avem exemplul din Piata 700, unde, la inceput de an scolar, florarii au fost amendati; multi neavand acte de provenienta a marfii, dar situatia e mai complexa:vorbim despre infracţiuni de evaziune fiscală precum şi neplata taxelor şi impozitelor către stat.  Deci, se pandeste infractiunea, nu se gasesc metode de combatere!

Cat despre depozitele cu vanzare en gros rezulta ca nu are importanta daca esti persoana fizica sau juridica,  oricum in Timisoara vei putea cumpara flori dupa bunul plac. Nu pot spune acelasi lucru despre Brasov, unde fiind solicitata pentru un eveniment, am fost placut surprinsa de colaborarea distribuitorilor en gros, exclusiv cu persoane juridice din domeniu. 

Si atunci se pune intrebarea: Cine castiga si cine este prejudiciat?

Aruncand o privire peste un vraf de carti si reviste vechi din bibloteca personala intr-o incercare esuata de la inceput de a face putina curatenie, ochii imi cad peste o brosura veche, un fel de carte tehnica pe coperta careia citesc “Prima fabrica de pianuri si instrumente musicale”. Si ma gandesc ca in Timisoara a fost “prima” si pentru multa vreme singura fabrica de instrumente muzicale din tara.

Spiritul antreprenorial si inovator al regiunii era mandria localnicilor romani, germani, maghiari, sarbi sau evrei fara deosebire. Timisoara a fost primul oras electrificat, primul cu linii de tramvai, etc. Intr-un anuar al companiilor din regiune putem citi despre: Prima fabrica Banateana de obiecte de argint, Prima fabrica Banateana de Manusi, Prima fabrica Mecanica de Perii si Pensule, Prima fabrica de Spirt si Industrie Chimica, Prima fabrica Romaneasca de Umbrele, Prima Banca Industriala Romana, etc.

“Prima”, creatoarea curentului, producatoarea inovatiei, un fel de Apple Inc. local ce era urmata mai apoi de companiile de prin alte locuri. Pozitia geografica la vestul extrem al Romaniei, caracterul multietnic si multireligios, spiritul multicultural si cosmopolit al orasului si dezvoltarea economica exemplara inca din vremea Imperiului au contribuit cu siguranta la crearea acestui spirit antreprenorial deschis la schimbul economic cu Occidentul si la inovare.

Si astazi? Ce branduri locale mai exista? ILSA a fost demolata, Guban este demult pe butuci. Au aparut branduri noi, “postrevolutionare”, Bega Group… un morman de fiare, Tender cu afacerile transferate pe aiurea, Pasmatex… hmm, altceva?

Sau se poate sa fiu eu un nationalist local pentru ca vreau binele orasului in care locuiesc… deci la mine e problema.

Si e chiar stricat de tot marul asta, cititi si  Taranu e pe camp

Dupa cum m-am obisnuit sa citesc bloguri imobiliare, si dupa cum v-am obisnuit sa le postez pe cele mai interesante, asemenea maximelor care circula liber prin cultura populara… reproduc un post aparut in Balonul imobiliar:

Mai tineti minte cum, in urma cu fix 3 ani, cand BNR-ul a produs un mini-inghet al creditarii (care s-a suprapus perfect pe criza generata de Lehman Brothers), o gramada de fazani, fazance si fazanei mai mici s-au grabit sa prinda „ultimul tren al creditarii”, adica sa ia un credit pe normele vechi? … pe considerentul ca dup’aia n-o sa mai „prinza” si ramane in chirie o viata de om? …Mi-am adus aminte de ei in contextul actualelor discutii care privesc schimbarea normelor de creditare. Ce diferenta de atitudine!… Mai sa nu-ti vina sa crezi ca astazi nu mai e nimeni care sa rupa usa bancilor, disperat ca nu mai apuca sa ia creditul mult-visat pentru a cumpara un apartament minuscul cu pretul umflat de 3 ori, la care sa plateasca o viata intreaga cati bani n-a cheltuit toata familia lui la un loc in tot secolul precedent. Unde or mai fi acei fazani? Ce or mai face ei? Cati or fi ajuns… friptura?

Timisoara anului 2011. Intreaga populatie timisoreana si nu numai este agasata de multele evenimente de natura sa deranjeze linistea si ordinea publica, evenimente avand ca personaje principale minoritatea de etnie rroma.

Trecand peste aceste “iesiri” perturbatoare, pe care le regasim mai mult in august, “luna de miere” a celor care isi castiga existenta pe alte meleaguri, sa ne indreptam atentia asupra unor aspecte mai apropiate de tema acestui blog: palatele tiganesti. Rromii sunt acuzati ca strica aspectul orasului prin aceste edificii opulente, despre care s-a discutat si se discuta in continuare mult.

Pana aici povestea e catalogata, se stie problema, se stiu vinovatii, se cauta solutii. Apropo… de cand ma stiu se cauta solutii.

Am totusi o nelamurire in legatura cu vinovatii acestia. Zilele trecute am citit cate putin despre istoria Timisoarei, mai exact despre Palatul Löffler, cel mai frumos edificiu de pe partea Surogat a Pietei Victoriei. Cladirea a fost construita in 1912-1913. Interesante sunt urmatoarele “detalii”, care scot in evidenta cum se proceda in acea perioada:

“Condiţiile puse de primărie nu erau deloc simple: proprietarul se obliga să ridice întreaga construcţie (ale cărei planuri erau avizate de arhitectul-şef al oraşului) în răstimpul unui an de zile cu întreg frontul principal terminat (o remarcă: planurile detaliate ale faţadei trebuiau şi ele prezentate şi avizate). Cerinţa Primăriei urma întocmai Planul Urbanistic General care prevedea construcţia unor clădiri mari, în stilul modern al anilor 1900. Spatele clădirii – terenul rămas liber – trebuia obligatoriu construit sau îngrădit cu un gard frumos.”

Am extras fragmentul de interes, pentru mai multe detalii, va invit sa cititi articolul in intregime aici.

(more…)

Am citit astazi in Business Insider un articol care vorbeste despre datoria publica “secreta” a Chinei si despre faptul ca aceasta este chiar mai periculoasa decat cea a Statelor Unite. Datoria publica secreta sau ascunsa reprezinta datoria cumulata a provinciilor Chinei, a districtelor si a altor entitati locale, precum si datoria bancilor de stat. Acest deficit bugetar imens s-ar situa intre 69 si 160 % fiind, in cea mai optimista varianta mult mai ridicat decat cel american. Statul chinez este dependent din varii motive de o crestere economica accelerata si continua, motive cum ar fi presiunea demografica si sociala, in lipsa reformelor de orice fel, intre altele. Utilizand parghiile birocratice pe care doar un stat autoritar le poate avea , autoritatile comuniste ale R.P Chineza dezvolta proiecte de anvergura megalomanica pentru care aloca resurse financiare de neimaginat in speranta continuarii acestei cresteri economice, sporind in acelasi timp deficitul bugetar.

Unul dintre proiectele care te lasa perplex prin dimensiunea sa si resursele alocate este dezvoltarea imobiliara Ordos din desertul Mongoliei Interioare. Aici autoritatile incearca construirea unui oras de 1,5 milioane de locuitori in mijlocul unei regiuni desertice si inospitaliere dar bogata in resurse de carbune si gaz natural. Dar se pare ca tehnocratilor de la Beijing le-a scapat ceva…

Ma gandesc la planurile imobiliare megalomanice ale lui Ceausescu, le amplific de o suta de ori, ma ingrozesc si ma gandesc ca este imposibil ca lucrurile sa continue la infinit asa…

Nu stiu de ce prefer sa  Ma fac japonez  

Atunci cand am intrat prima data in birourile lor m-au dezorientat in 5 secunde. Era prin 2008 cred si nu pot sa imi dau seama nici astazi daca sediul agentiei imobiliare Imoserv era prea mic sau numarul agentilor era prea mare. Era o foiala continua iar incaperile, cele 2-3 prin care am trecut pentru a ajunge la unul dintre directori, erau incarcate de oameni agitati care plimbau hartii, schite si harti sau vorbeau incontinuu la telefon. Eu eram interesat de vanzarea serviciilor mele juridice iar, dupa 20 de minute paraseam acest El Dorado din care speram la o bucatica cinstita, incarcat de promisiuni care se vor dovedi baloane de sapun precum agitatia prin care trecusem.

Aceasta era agentia imobiliara Imoserv SRL din Timisoara prin 2008 si era la acel moment cea mai mare agentie imobiliara din oras. 40 de agenti imobiliari impartiti in mai multe departamente, proiecte de dezvoltare imobiliara proprie, hoarde de clienti romani sau straini faceau faima acestei agentii, urmata indeaproape de alte cateva agentii de dimensiuni apropiate.

Mi-am amintit de vizita mea acolo zilele trecute cand am primit un apel de la un agent imobiliar care s-a prezentat “suntem agentia X, fosta Imoserv”.

Nu exista “fosta Imoserv”. Poate sunt agentii imobiliari care lucreaza acum pe cont propriu, poate ca sunt proiecte care se continua, dar nu mai exista Imoserv, dupa cum nu mai exista majoritatea agentiilor care incercau sa o ajunga din urma in acele vremuri. Imoserv nu mai exista pur si simplu.

(more…)