Astazi m-am intalnit cu un prieten, agent imobiliar cu vechi state de plata.
Dam sa intram intr-un bar din zona Piata Unirii. Full, nici un loc liber. Prietenul meu recunoaste cativa clienti, ii saluta si da mana cu ei. Apoi imi spune:
- E plin, hai sa mergem la Grinette. Erau prieteni de ai mei, tari in imobiliare.
La Grinette din nou plin.

Ajungem in sfarsit la biroul lor de pe G.Lazar. Undeva deasupra flutura un steag, destul de jerpelit si murdar pe care am incercat sa citesc “cea mai buna agentie imobiliara a anului”. Ma gandeam ca am trecut prin locul ala de zeci de ori si nu am vazut pana acum acel steag.
Eram eu, avocatul roman si Alberto, avocatul italian, impreuna brat la brat, chemati pentru a consilia o agentie imobiliara despre care nu auzisem nimic pana acum.

Sunt chemat intr-o joi in Caransebes pentru o operatiune de consultanta juridica. Trebuie sa asist si consiliez un grup de intreprinzatori locali care urmeaza sa constituie Asociatia Agentiilor Imobiliare din Caransebes, sau cam asa ceva.

Astazi am ales sa dau glas unui manifest. Pret de cateva cuvinte, voi fi un personaj pe care il intalnim in toate colturile vietii noastre. Si voi recunoaste, cu mana pe inima… ca sunt un nesimtit. Unul obisnuit. Si va scriu aceste randuri pentru ca sunt ingrijorat. Romanii s-au obisnit cu nesimtirea.
Trebuie facut ceva pana nu e prea tarziu. Eu merit tratament special. Stiu asta de cand m-am nascut.