Hilar mi s-a parut la prima vedere, dar extrem de interesant pana la urma. Si daca trecem de frauda in sine, zabovim putin la chestiunile juridice si sfarsim analizand la seriozitatea cu care se administreaza justitia la altii, nu ajungem decat sa ne ingrozim ce neam suntem… din orice punct de vedere am privi lucrurile.

Ramona Fricosu, o romanca in varsta de 49 de ani, este acuzata de justitia americana pentru frauda imobiliara. Acum, judecatorul intentioneaza sa o oblige sa ofere anchetatorilor parola ccalculatorului personal.

Presa din SUA relateaza insa ca intentia judecatorului contrazice un articol din Constitutia Statelor Unite ale Americii, prin care orice persoana are dreptul de a refuza sa ofere informatii care ar putea sa o incrimineze.

Ramona Fricosu (49 de ani) a fost condamnata in octombrie 2010 pentru frauda imobiliara. Laptopul romancei a fost confiscat, iar politia crede ca in interiorul acestuia sunt informatii incriminante. Insa, din octombrie şi pana acum, anchetatorii nu au putut obtine parola laptopului.

Probabil ca aveam 14 ani cand am vazut prima data filmul “Hawaiians” cu Charlton Heston. Acum 150 de ani, un tanar capitan de nava transporta emigranti chinezi pentru culturile de trestie de zahar din Hawaii. Imaginile paradisului terestru cu miscarile unduitoare ale tinerelor hawaiene pe plantatiile de ananas mi-au infierbatat mintile. Domnul John Dole va organiza suprematia americana in insule inlaturand de la putere pe regina Liliuokalani si va intemeia compania care ii poarta numele. Fiul sau, John Dole Jr. un cunoscut filantrop finanteaza prin anii ’30 aventuroasa linie aeriana intre California si Hawaii. Spuneti si voi daca nu v-ati dori sa lucrati pentru Dole Fruits Co.

Si iata ca acest lucru se va intampla in curand. Am fost contactat printr-un prieten de reprezentantii locali ai acestei firme si urma sa obtin autorizatii de functionare pentru punctul lor de lucru din Timisoara.

Undeva pe Strada Demetriade, intru intr-o microzona industriala care nu anunta nici pe departe intalnirea cu marea companie. Praful se ridica cu fiecare pas si acopera pantofii proaspat lustruiti. La intrare, un bar proptit cu grija de doi musterii in fata unei sticle de bere de 2 litrii, probabil afumati dupa privirile nedumerite cu care imi raspund:

- Aia cu bananele? … in spate de tot, dupa tufisurile alea mari.

Tufisurile cu pricina erau cam la 500 de metrii in fata mea si grabesc pasul. Poate acest lucru sau poate normele de protectia muncii pe care nu le stapanesc bine imi dirijeaza drumul printre gramezi de fier vechi si ambalaje de toate felurile. Un sac de ciment cade la 20 de centimetrii de mine iar praful de pe pantofi imi ajunge pe cureaua proaspat lustruita.

- Ai grija pe unde mergi, nu vezi ca aici lucram nu ne plimbam ca tine.
se rasteste la mine un tanar dezbracat pana la jumatate, puternic bronzat si plin de un praf alb.

- Ma scuzati,
raspund si ma gandesc ca trebuie sa ma multumesc daca voi ajunge intreg la destinatie, despre o prezenta agreabila nici nu mai e cazul sa sper.

Undeva in dreapta mea, trei barbati incercau cu disperare sa scoata un motostivuitor blocat intr-un munte de paleti si am fost nevoit sa ma apropii poate prea mult de locul cu pricina pentru a evita un alt munte, de sticla sparta de data asta, ce se inalta in stanga mea si pe care un grup de femei incerca sa il modeleze cu lopetile. Diviziunea muncii, deh.

Dupa ce ocolesc un sir de autovehicule ruginite care pare a fi un service auto improvizat si incercand sa ma strecor printre piese si sa nu calc un domn in salopeta care isi facea treaba fara probleme sub una dintre masini, iau coltul unei hale darapanate. Inca cateva sute de metrii, cam la fel de dificili, o firma de curierat care face ordine in colete, alte stive de paleti, stive de cutii, stive de lazi cu sticle, stive si stive, si ajung.

Intalnirea a durat cam 15 minute si recunosc ca am pierdut clientul. Dole Fruits apreciaza ca lucrez prea scump si s-a dispensat de serviciile mele.

La iesire dau nas in nas cu o doamna, imbracata intr-un halat, destul de in varsta pentru a plimba o namila de Rotweiler spumant de vre-o 80 de kg. Cainele ma fixeaza si sunt nevoit sa ma aproprii de data asta de muntele de sticla sparta pentru a nu ma trezii atacat in partea dintre pantofi si cureaua altadata proaspat lustruita. Ma bucur ca am scapat.

Si cred ca avem multe zone industriale ca aceasta, in mijlocul orasului, focare de infectie in afara oricaror reguli de urbanism si in total dispret fata de bun simt si civilizatia cetatii. Chiar nu putem sa facem nimic?

Lucrurile pot fi altfel in Ireal.

Gheorghe pleaca in America prin anii ’80 pentru ca nu mai suporta traiul chinuit de acasa.

Dupa ’89 Gheorghe care so’ aranjat bine frumos in America il cheama in vizita la el pe Ion, vecinu’ lui din Poplaca. Ion nu pre’ are bani ca pana’n America ii drum lung si costa mult asa ca Gheorghe ii plateste tat drumu’ si autobuzul pana la Frankurt la aeroport si avionul si il asteapta la New York cu o masina decapotabila si il duce acas’ la el si ii arata casa cu doua etaje si piscina.

Si il intreaba Ion pa Gheorghe:

- No, frumos, da cum oi facut tu de ai razbit si ai toate astea?

Gheorghe raspunde:

- Vezi ma Ion autostrada aia?…
si ii arata in zare o autostrada cu 6 benzi pe sens si foarte aglomerata.
- O vad, cei cu ea?
- No, uite ca acolo am castigat io licitatia de constructie si am facut firma mare cu muncitori de la Romania si am muncit mult si am castigat tote astea.

Si asa se intoarce Ion acasa cu idei noi si se apuca si el pe munca.

Si dupa cativa ani il invita la el la Poplaca pe Gheorghe din America sa vada si el cum stau lucrurile mai nou in Romania. Si ii trimite avionul lui particular care il ia direct de la New York, si il asteapta la aeroport cu Bugatti-ul personal ca sa il duca la casa cu patru etaje si piscina acoperita sa petreaca.

- No, frumos, da cum oi facut tu d-ai razbit toate greutatile si ai tote astea?
Il intreaba Gheorghe pe Ion. Iar Ion ii raspunde:
- Vezi ma Gheorghe autostrada aia…
Gheorghe se uita in dreapta, se uita in stanga dar nu vede nici o autostrada.
- No, uite la aia am castigat io licitatia…

Iar io ma gandesc ca o fi vorba de autostrada Bors – Brasov, ca prea seamana situatiile. Da’ cine o fi Ion? Si cine ar putea sa joace rolul lui?

pentru a vedea cu ce idei mai vin romanii de afara puteti citi si Internationala profesionistilor.