Dur pana la rautate, cinic si pesimist… dar adevarat.

Dar oare lucrurile s-au schimbat cumva, catva intre timp. Va las pe voi sa apreciati.

Si spuneti-mi si mie, va rog.

Wall Street: Cat de dezvoltat este mediul de afaceri imobiliar in Romania si ce traiectorie reuseste el sa mentina?

Ceea ce se cheama, de obicei cu un termen pompos, „mediul de afaceri imobiliar“ de la noi este dezvoltat artificial si haotic.

Mult din „raul romanesc“ se manifesta si aici. Apoi, aici, mai tot ce se face, se face cu o lipsa totala de „spirit nemtesc“, adica fara un proiect clar si de fapt, fara „gospodarism“. Toate se proiecteaza in fictiune si cu irealism: vrem sa dezvoltam turismul — unde aici potentialul este urias — desi nu avem „drumuri“, lasam sa se lateasca orasele desi in „noile sate de miliardari“ nu curge decat apa din fantana proprie si abia cate o vaga legatura la gazul metan incalzeste casa si apa casnica iar la Snagov (care este un extract de „realitate negativa“) domeniile ridicate de „les nouveaux riches“ isi scurg dejectiile in apa lacului devenit mort, de fapt o hazna colectiva unde, cateodata, „vipurile“ se imbaiaza. Suntem intr-o faza convulsiva, de fapt previzibila, unde Marile Manevre se fac in spatele usilor inchise: „ciclul agentiei imobiliare“ este incheiat iar „ciclul consultantei“ inca nu s-a constituit daca va mai apuca vreodata sa se constituie si nu va fi inlocuit de „cartelul caselor de avocatura“ ce face si desface totul in aceasta tara. Dar, pana la urma, aici, cine vrei si cine nu vrei (de la avocati, notari si functionari de stat si pana la metrese, „samsari“ si „baieti fara meserie“, dar buni la toate) se ocupa de „imobiliar“ cu gandul de a-si extrage un „ce profit“ prin invarteala, presiune sau „joc de bursa fraudulos“. Urmeaza institutiile, a caror actiune parazitara este fenomenal de brutala si sfidatoare. Ati mai pomenit in lume un Stat care sa fabrice legi iscusite numai ca sa-i oblige pe cetateni sa-si vanda pamantul ieftin? Eu n-am mai vazut asa ceva.

Opiniile lui Artur Silvestri au fost preluate si in Bucuresti: “Marele bolnav al Europei”

Chintesenta de societate romaneasca pe latura incapacitatii de a se dezvolta, Bucurestii reprezinta, ca si pana acum, un amestec de planuri partiale si incoerente si de staruinta administrativa in directiile cel mai putin potrivite. Impresia de incompatibil intre “proiectul ideal” si intelegerea umana se adanceste de la o zi la alta. Fiind un organism viu cu tendinta definita, orasul se straduieste sa evolueze in chip organic fara a reusi, caci in materie de administratie si, prin urmare, de decizie, aceste nazuinte raman impermeabile si se dispretuiesc chiar si atunci cand se intrevad sau se banuiesc. Din aceste despartiri brutale, intre “natura istorica” si “interes uman de context” rezulta criza uimitor de profunda pe care o traieste aceasta colectivitate aflata in deriva.
Inventarul de program negativ, de lacuna si de deficienta este impresionant, constituind, de fapt, o lista astronomica de situatii ramase nerezolvate. “Sindromul de oras suprasolicitat” se mentine si se agraveaza aproape cu fiecare zi, aceasta fiind nu o chestiune “de trafic”, cum se considera de obicei, dar gresit, ci un ansamblu de elemente foarte diverse, toate in stare hipertrofica, reclamand nu o corectie urbana – astazi cu neputinta de intreprins -, ci un concept nou si o altfel de viziune decat sunt capabile autoritatile de pana acum. Orasul isi cauta inca un “centru-sanctuar” si aceasta lipsa a unui “City”, ce se putea afla, in anii “30, acolo unde se stabilisera Banca Nationala si Bursa, astazi nu se mai poate imagina. Ipoteza ca Piata Victoriei va putea deveni, in curand, acest spatiu emblematic este credibila, dar aproape inaplicabila, caci aceasta ar presupune o altfel de concentratie intre “resedinta” si “spatiu institutional” decat s-a croit odata cu restructurarea de acum 20 de ani.
Lipseste, pana la urma, strategia realista de dezvoltare inlocuita de actiune in minor si vernacular, fara o imagine clara din altitudinea ansamblului si din viitor. Ceea ce pare ca dezvolta (sub forma unor cartiere “de lux a la roumaine” pentru bogatasi) nu vor constitui decat petice colorate intr-o textura nepotrivita. Apoi, proiectele faraonice inutile, precum sunt ideile de pasaje “supraterane”, care introduc forme futuriste, americane si japoneze, intr-un oras a carui tinuta ce diferentiaza este data de case marunte si de vile de burghezie. Aceasta confirma impresia ca nu intamplator niciunul dintre “cartierele clasice” nu a fost declarat “rezervatie urbana” si s-au putut sfarama nu doar traditia de locuire si de mod de viata, ci si valori ce puteau deveni, daca se valorificau cu inteli-genta, brand turistic. Dar, din pacate, masacrul urbanistic continua si ia amploare de la un an la altul. Dupa ce, in doar cativa ani, Parcul Jianu (cunoscut mai mult drept “cartierul Primaverii”) a devenit dintr-un splendid concept orasenesc autohton un spatiu heteroclit, de locuinte, sedii de banci si de companii, restaurante si “blocuri de lux” absolut dizgratioase, a venit si randul Pietei Aviatorilor sa suporte povara unui bloc monstruos de birouri care in niciun oras civilizat de pe glob nu ar fi aparut cu atata violenta sfidatoare.
Fenomenul continua sub forma unor “proiecte” salutate in mod triumfalist de autoritatile ce adancesc procesul de desfigurare a unui oras ce da adeseori sentimentul ca este abandonat. Unele sunt in sine extravagante, caci intr-un Bucuresti care, prin risc seismic, este fara indoiala “marele bolnav al Europei”, ar urma sa se ridice blocuri cu apartamente de lux avand de la 24 la 50 de etaje, valorificand, intr-un plan subtire, “terenul viran” ce va deveni, astfel, Proiectul Esplanada.
Sunt formule inadecvate si partiale, ce rup cu totul echilibrul extrem de fragil al unui oras care avea nevoie de proiect clar, in folos public, si nu de “creatii de laborator ocult”, ce nu aduc folos decat unui numar definit de participanti la “investitie”. Principiul este, in materie de Bucuresti, gresit si totusi implacabil. In loc sa se dezvolte armonios, organic si echilibrat, orasul este supus unui “joc de biliard” periculos, ce nu rezolva nimic, dar complica si mai mult starea lui in viitor. Astfel incat imprejurarea ca nu avem nicio “strategie de brand turistic” si nu intelegem ca poti sa castigi bani din proiect inteligent, abandonul “Centrului Istoric”, acoperit de praful nesfarsitelor dosare si al masinii de tocat fonduri pentru interminabile proiecte, decaderea satului Pipera si ascensiunea satului Baneasa (fenomen doar amanat, insa adus acum in faza de acceleratie cu participarea banului public) nici macar nu mai sunt exceptii, ci regula.
Apogeul acestui mecanism straniu care nu doar ca “lucreaza” pentru o categorie restransa, ca in statele sud-americane, dar creeaza si iluzie, si “legenda imobiliara” il constituie asa-numita “zona metropolitana Bucuresti”, ce va modifica radical nu realitatea, ci perceptia asupra pietei imobiliare pe o suprafata cu raza fenomenal de larga.

poate din cauza ca omul are dreptate sau poate pentru ca e cel mai virulent critic al imobiliarismului de Bucuresti care imi displace atat de mult.

l-am mai citat pe Arthur Silvestri si in Despre Mall priveste din urma cu manie

Acest articol despre Bucuresti a fost postat si pe TravelPod.

Gabriela Cociasi (revista „Wall Street“): Criticam sau înnobilam cu privirea o noua cladire care se ridica sub ochii nostrii. Fie ca vorbim despre cladiri rezidentiale, fie ca abordam problematica constructiei de mall-uri sau noi birouri, piata de real-estate autohtona tinde spre saturatie. Intr-un interviu acordat publicatiei noastre, Artur Silvestri, profesor de gestiune imobiliara si expertiza patrimoniala la Universitatea Internationala Francofonã de la Bruxelles, ofera o privire de ansamblu asupra acestei teme, considerând în primul rand ca în Romania se face o “geografie a investitiilor”, gresita.

Wall Street: Cat de “metropolitan” sunteti, domnule Silvestri, si cat de adept al modernizarii arhitecturale in ceea ce priveste tara noastra? Va întreb asta pentru ca dumneavoastra calatoriti foarte mult si banuiesc ca puteti sa va exprimati parerea pe aceasta tema fãcând o comparatie cu celelalte “zone” europeene. Cateva disociatii trebuie facute, ca sa ne intelegem mai deslusit. In aceasta tematica, schemele de gandire publica sunt gresite caci Bucurestii sunt prin sine o metropola si tocmai acest strat neconsumat ar fi trebuit sa se dezvolte la noi. Avem aici unul dintre cele mai însemnate “locuri” din Europa de Est catre care sunt atintite traditional priviri diverse si, în datele ce detine izvorând dintr-o “potrivire de asezare” (ca încrucisare de drumuri negustoresti), ar merita valorificat asa cum merita si este posibil. Dar aici noi, ca procedura, lucram fara „masuri majore“ si în mic aranjament intensiv care nu produce efecte pozitive în termen lung si nici macar mediu, daca nu chiar dauneaza. În loc sa creem, prin extensiune, un mare oras comercial de „margine de Imperiu“ — ceea ce si suntem, de fapt, dar nu ne dam seama — privind cu perspectiva grandioasa, „metropolitana“, noi corectam la nesfarsit în vatra cu simboluri. Si stricam. Astazi face furori la noi aceasta idee fara noroc a „modernizarii“ întelese la nivelul celor ce o agita si încearca a o impune prin excluderea vocilor rationale si categoric mai pricepute. La noi, adica mai rau decât în Africa, „modernizarea“ insemneaza „malluri“ în loc de piete traditionale sau gari vechi (dar dezafectate aici si distruse ca sa se obtina pe gratis teren scump si cu pozitie excelenta), insemneaza asa-zise „cartiere rezidentiale“ care nu sunt decat niste „kibbutzuri de lux“ unde, dupa o ploaie sanatoasa de Baragan, „cramele“ de subsol se inunda si a caror „viata cotidiana“ este de un colectivism de penitenciar; insemneaza „hoteluri de cinci stele“ fara parcare si „centre de afaceri“ ce strica si structura legiuita a cartierului dar si înfatisarea unui oras care nu-i defel atat de lipsit de istorie pe cat ne spune cate un „intelocrat“ obraznic; insemneaza „spatiu verde“ evaporat peste noapte, unde în locul plantatiilor de copaci cresc sinistrele „plantatii de vile“ fara stil si fara viitor; insemneaza piete clasice peste care coboara, ca niste ulii, investitorii ce dicteaza intr-un oras abandonat de autoritate si cedat de cetatenii stupefiati, intimidati sau prostiti; insemneazã „zgarie-nori“ în capitala cu cel mai ridicat risc seismic din Europa si, în general, o babilonie de Sodoma si Gomora ce isi va trage ponoasele curând. Astfel incat, a vorbi despre „modernizare“ in aceste conditii, cand o comparatie elementara cu orice loc asezat din Europa ne aduce concluzia unor desfasurari iresponsabile dar cu adevarat de necrezut, este si inutil si absurd. Altii au clarificat de mult interogatii ce apar aici de parca nu ar exista pe nicaieri „experienta verificata“ si scheme cu eficacitate daca nu se invoca „solutia logica“ si echilibrata. In Viena, ca sa exemplific, daca maine i-ar lua Dumnezeu mintile primarului (ceea ce nu este, insa, cu putinta fiindca acolo toata lumea stie „regula de fier a jocului“) si ar începe sa croiasca „inchideri de piete“ în chiar sanctuarul urban reprezentat de Ring, incheierea ar fi si rapidã si previzibila prin demisie obligata în termen scurt. Pe la începutul acestei veri, în Paris aparuse a doua sau a treia oara o anumita rumoare privind „constructia de cladiri inalte“ (neplacute pentru cetateni) dar aceasta avea în vedere cartiere de margine, zone de foste „industrii“ ramase indefinite si de fapt corectabile. Acolo nu exista constructie pe teritoriul „Comunei Paris“ care sa depaseasca 37 de metri inaltime iar aici noi visam la zgarie-nori! Modelul meu urban este Barcelona unde „zgarie-norii“ nu prea atragatori din Diagonal Mar se ridica aproape de plaja si mai pe la „margine“, in orice caz in locuri de fosta intrebuintare industriala dezafectata si fara macar sa puna in penumbra (nu sa lichideze, ca în Romania) „Orasul vechi“ sau traditional,care este, ca pretutindeni in societatile normale, absolut intangibil în esenta lui specifica. Asa ar fi trebuit, la drept vorbind, sa arate si Bucurestii dar despre acestea la noi nu s-a auzit desi sunt multi cei ce calatoresc degeaba pe banii nostri dar o fac, probabil, numai pentru cumparaturi si invarteli.

Si eu care ziceam ca sunt critic.

pentru o alta filosofie in abordarea problemei imobiliare puteti citi si Miorita imobiliara.