Cu totii stim prea bine ca “Time is money!”. Unii am facut scoli inalte care ne-au invatat importanta acestui aspect si ce trebuie sa facem si ce sa nu facem in relatia dintre timp si bani si mai mult de-atat, noi, companiile sau noi, oamenii, am trecut prin experiente care ne-au demonstrat ca intr-adevar asa este, iar si iar… Daca in viata personala ne mai putem permite sa ignoram acest dicton cand este vorba de un business, respectarea lui capata o importanta cruciala si ar trebui inscris pe o tablita si pus pe frontispiciul oricarei companii care se respecta si isi doreste viata lunga si succes in sectorul in care activeaza!

Sunt lucruri simple a caror respectare presupune implicare si multa munca. Anii precedenti crizei au lasat impresia respectarii dictonului sus mentionat. Tranzactiile s-au derulat cu o repeziciune uimitoare, marii si micii investitori pareau pusi pe fapte mari in ideea obtinerii unor profituri considerabile – azi! – daca se putea. Si multi le-au obtinut! Micii proprietari au vandut, marile companii au cumparat si au investit! Probabil ca in acest moment, multi dintre micii proprietari isi ridica moralul pe vreo plaja in Martinica in timp ce multe din marile companii stau cu cash-ul ingropat in terenuri si blocuri care nu mai prezinta interes pe timp de criza, pentru ca s-au miscat repede dar nu destul de repede. Au crezut ca au timp suficient pentru achizitie, investitie si obtinere profit! Cine si-ar fi imaginat ca din varful valului vom cadea atat de brusc si atat de jos? Toti cei care nu si-au imaginat au pierdut! Adica, multi dintre noi.

Si totusi cele mai bune afaceri se fac in aceste timpuri neprietenoase. Acum este momentul sa faci achizitii la preturi foarte bune si sa pregatesti terenul pentru vremurile bune ce vor veni. Pentru ca vor veni, cu siguranta, insa este greu de spus cand!

In Austria si Germania spre exemplu, oamenii si companiile se tem ca in viitorul apropiat banii pe care ii au acum vor valora mult mult mai putin, in consecinta prefera sa achizitioneze proprietati si sa isi investeasca economiile in bunuri ce nu isi pierd cu mult valoarea in timp, fapt ce a facut ca pretul acestora sa creasca.

In Romania depozitele si economiile noastre s-au dus pe case si masini scumpe, pentru ca asa suntem noi, nu prea avem traditia economisirii “banilor albi pentru zile negre”, iar pentru noi “time is money” inseamna ca mult timp de acum incolo vom avea de platit multe rate la banci!

Nu ne-a ramas decat sa speculam cifre, sa vorbim de banii altora, de economia neagra sau gri pentru ca economia alba ne permite mai putin sa speculam. Speculam miliarde de euro pe noapte si scriem articole despre cifre pentru ca nu mai putem sa scriem articole despre imobile.

Daca asta ne face sa ne simtim bine… macar putin mai bine. Dar tot speculanti ne numim.

Bunaoara cica “278.000 de tranzacţii imobiliare s-au realizat în intervalul 2006-2008, dintre acestea pentru cel puţin 85.000 fiind necesară plata retroactivă a TVA”.

Cel putin, cel mult, aproximativ, adica pentru cate? Si cam la ce valoare? Cam …

Il transmit mai departe. Merita. Si fac asta pentru cei 85% care nu merg la vot desi ar trebui sa o faca. Pentru cele 2 milioane din Spania care nu se mai intorc desii ii asteptam cu totii. Pentru toti cei care platesc cu buna-credinta impozite si nu primesc nimic in schimb. Pentru copii nostrii.

Am folosit în titlu două sintagme: una este titlul celui mai cunoscut manifest al tuturor timpurilor semnat de Emile Zola, iar cel de-al doilea e mult mai recent, şi a creat panică pe vremea lui Iliescu, când un grup de intelectuali ardeleni, în frunte cu Sabin Gherman, declarau tare şi răspicat că s-au săturat de patria mumă! Am să dezvolt putin, chiar dacă nu mă pot compara nici cu Zola şi nici nu-mi iau câmpii să mă retrag la Monaco, unde să-mi trăiesc liniştit viaţa, îngurgitând o rentă viagera de urmaş de la vreun soţ miliardar!

Mă enervează în tara asta mizeria, mucurile de ţigări aruncate pe geam la stop, rahaţii şi lătrăturile câinilor proprietate personala sau vagabonzi, blocurile cu apartamente mici şi înghesuite, cu maşini mai scumpe decât apartamentul parcate în faţa lor. Mă copleşeşte mirosul de ghenă din verile fierbinţi, casele care se învârt după soare, dar care au nişte desfundături de străzi în faţă şi ostentaţia cu care potentaţii îşi plimbă maşinile de sute de mii de euro pe străzile fără noimă, dar cu borduri, ale patriei.

Mă exasperează ca nu avem autostrăzi, drumuri, căi ferate, infrastructură în general, dar suntem plini de lucrări şi pasaje inutile, cu care băieţii deştepţi găuresc bugetul. Îmi plesnesc venele în cap când realizez că ne-au minţit ani şi ani, cu realizări măreţe, pruneţe şi mălăieţe, iar în realitate nimic din indolenţa noastră milenară nu s-a schimbat. Ba mai mult, ne mint în continuare cu zâmbetul pe buze: nu e aşa, domnu’ Berceanu, că faceţi 832 de kilometri de autostradă până în 2012? Hai sictir, că ne insulţi inteligenţa!

Mă scoate din minţi că şi-au făcut un renume din şpaga încasată, că suntem o ţară cu corupţie fără corupţi, dar cu spectacol de circ la DNA, cu o justiţie fără scrupule, dar cu un simţ tactil al dracu’ de dezvoltat. Simt că am un Nagasaki în cap când văd un ghiolban înjurând o femeie, pentru simplu motiv că e la volan, sau când băieţii de băieţi sparg în cluburi cu târâturi siliconate milioanele furate de taţii lor cu ajutorul sistemului ticăloşit! La munca, mă luzărilor, nu la tras pe nas praf cumparat, fireste, din milioanele făcute pe mustaţa lu’ ăl bătrân, ori din pădurile exportate de guzganul rozaliu senior!

Îmi vine să urlu când plătesc impozitele ca boul, pentru a primi în schimb spitale infecte, unde în 2009 încă se face hepatită de la transfuzii sangvine şi în care-ţi plăteşti şi simpla aspirină. Tot pentru impozite plătite suntem răsplătiţi cu un învăţămant în care ministrul garantat de un analfabet notoriu interzice sportul, mişcarea şi teoria evoluţie pe motiv că sunt inutile.

Mă uit cu greaţă la emisiunile politice, cu realizatori ciutaci, libidinoşi şi sceleraţi, care pupă în cur patronii tv şi interesele lor fără pic de demnitate şi moralitate. Mi se face rău când văd preşedinţi plângând la comandă sau şefi de partide “suferind” lângă pensionari, din vârful piramidelor de bani pe care uită să-i pună în declaraţiile de avere! Mă sufoc de indignare când un cioban cu 2 clase şi fără nici cea mai elementară noţiune de bun simt roteşte miliardele şi grohăie grobian în fiecare seară la televizor ce “salvator al saivanului” şi ce “buricul pământului” e el! Marş mă la pârnaie de unde ai ieşit, oligofren ce esti, şi pe celălat tribun trimite-l la balamuc, unde-i e locul!

Mă revolt când văd pipiţe întreţinute, pline de ifose, sugând banii miliardarilor de carton sau piţipoance pe post de “noua clasa politică”. Îmi fierbe sangele în vene când impostura atinge cote maxime. Vreţi un exemplu? Veniţi în Bucureşti să vedeţi cum a reuşit chirurgu’ (care are mai nou gânduri să devină preşedinte) să pună tot oraşul pe butuci, cu concursul celorlalţi primari, la fel de “pricepuţi” ca el!

Mă satur de România imediat ce deschid televizorul şi văd defilând în curul gol ciumace şi naomi, sau cum caută lobotomizatul de ogica rămăşiţele Elodiei. De rostogolorile urduroase ale nichitei pe asfalt, în cautarea unei sinucideri nesigure nu mai spun nimic, că şi aşa face domnu’ Dan banu’ grup de pe urma nefericiţilor care încă-l cred “amărâtul” de serviciu şi patronul “televiziunii poporului”. Şeful televiziunii popoului, mă nagâţ de Caracal, asta eşti!

Îmi provoacă repulsie să văd la ştiri cum Esca îi prezintă pe guţa şi adrian piticul minunat încasând bani fără număr pentru tanguirile jalnice. Bani pe care-i strâng cu sacii, şi pe care nu plătesc nici leţcaie de impozit. Că “impozitele e pentru fraieri”, nu pentru “minoritatea discriminată”, supusa stereotipurilor, şi pe care am exportat-o cu succes în toată Europa, de ne spun ăia Gipsyland, nu România!

Toate acestea mă distrug incet, şi VĂ ACUZ PE VOI, cei care sunteţi la fel de oripilati ca şi mine de ceea ce se întâmplă, cei care gândiţi că maine copilul vostru trebuie să se mute în altă ţară pentru o viaţă normală, VĂ ACUZ că intoarceţi capul şi suportaţi cu stoicism toate porcăriile astea care vă omoară câte un pic în fiecare zi. VĂ ACUZ că vă complaceţi în mlaştina asta, din care ştim sigur că nu avem scăpare! Pentru că vedeţi voi, nimic nu e mai plăcut pentru scârbele descrise mai sus decât nepăsarea şi indiferenţa celor cu bun simţ!

Ce ziceţi? Inventam partidul bunului simţ? Din păcate, mă uit la mine, mă uit la voi şi tare mi-e teamă că nimeni nu o să plătească vreo cotizatie in partidul asta. Trist, dar adevărat. În România asta, eu nu mă mai regăsesc demult, traiesc doar cu speranţa, utopică evident, că vom reusi să facem o ţară paralelă în care lăturile şi ororile care ne distrug să dispară!
Noapte buna, România, oriunde te-ai afla!

Cu adevarat, Noapte buna Romania. Pana maine dimineata. Cand o vom lua de la capat. Sau… poate facem ceva.

Va recomand cu caldura sa cititi si Elogiul nesimtirii .