Eram eu, avocatul roman si Alberto, avocatul italian, impreuna brat la brat, chemati pentru a consilia o agentie imobiliara despre care nu auzisem nimic pana acum. Si, ca de obicei, habar nu aveam pentru ce anume fusesem contactat.

Urcam pana la etajul al doilea si intram intr-un apartament amenajat si mobilat intr-un stil clasic elegant. Colo o biblioteca pana in tavan, dincolo un pian, din astea. Suntem plimbati prin vre-o trei camere si in cele din urma ne prezentam amfitrioanei noastre, sa-i spunem Sorina. Spre surprinderea mea, Sorina nu are mai mult de 35 de ani si poarta blugi trendy.

Incepem discutia, intrerupta de cateva ori de telefonul Nokia Comunicator. Pentru usurinta comunicarii totul este consemnat pe un flip-chart in 7 culori de carioca. Aflam despre cativa italieni care, dorind sa cumpere o locatie in judetul Arad, o balastiera mai precis, au apelat la serviciile prezentei agentii si , invocand diverse piedici birocratice, au convins pe amfitrioana noastra sa plateasca din proprii bani afacerea. Ulterior s-au razgandit. Sorina a ramas cu banii dati. Se cheama frauda iar noi trebuia sa o rezolvam. Punct.

De fapt, plecam peste patru ore cu capul calendar, cu multe pagini de notite si cu 3 coli de flip-chart pline ochi in 7 culori carioca. Urmeaza sa ne intalnim a doua zi.

A doua zi din nou. De data asta aflam despre faptul ca propriul avocat si agentul imobiliar de incredere au facut diverse matrapazlacuri, au vandut terenurile de doua sau de trei ori, au furat banii agentiei si in cele din urma au disparut. Se cheama frauda iar noi trebuia sa o rezolvam. Punct.

De fapt plecam dupa cinci ore cu mult mai multe notite si coli flip-chart. Eu, care am ramas cu ele in brate incep sa ma gandesc unde o sa le depozitez.

Discutiile continua inca cateva zile. Pentru conformitate, in total 2 saptamani. Si in fiecare zi, eu si Alberto, brat la brat, aflam despre diverse fraude pe care trebuie sa le rezolvam. De lucru pentru un an.

Capul nostru fiind calendar de mult si eu nemaiavand unde sa depozitez colile mazgalite, onorariile lasandu-se asteptate si problemele complicandu-se pana la neintelegerea lor, nervozitatea creste.

Intr-o zi, eu si Alberto, brat la brat, intram pe usa biroului mobilat in stil clasic elegant hotarati sa facem lumina in problemele Sorinei si sa ne luam banii.

O luam tare:
- De fapt, ce vrei sa facem noi pentru tine? De care dintre nenumaratele probleme pe care ni le expui de atata vreme vrei sa ne ocupam? Ce vrei sa facem mai exact?

- Pai, stiti, eu aveam nevoie de niste bani imprumut, biroul e ipotecat si nu pot sa vand terenurile pentru ca nu au pret. Vre-o suta de mii de euro. Ma puteti ajuta. Am garantii.

De fapt plecam, brat la brat, eu si Alberto, si ca de obicei habar nu am pentru ce am fost contactat.

Nu vi se intampla ca uneori sa va abureasca cineva pentru multa vreme si cu mult talent. Mie mi se intampla, uneori e degeaba, alteori e de pomana. Sper doar sa nu ies pacalit sau sifonat dintr-o astfel de situatie.

despre profesionisti romani sau nu mai puteti citi si Profesionistul

Ajung la birou pe la 09.00 destul de mototolit si oricum imbracat in negru. Nu apuc sa spun “buna dimineata” cuiva ca ma si trezesc cu un amic “comerciant de cereale”, dupa cum spune chiar el, de la Peciul Nou.

- Ce faci? Hai sa bem o cafea… Am o afacere tare pentru tine. Am de vanzare terenuri pe malul canalului Bega. Ai auzit ca se dragheaza… unde crezi ca vor pune pamantul, pe mal, pe terenurile noastre, pe care le cumparam noi… iti dai seama cati bani platesc aia ca sa ii lasam sa puna pamantul pe terenurile noastre?

Probabil era prea devreme pentru aceasta super-afacere pentru ca am scapat repede de el si am incercat sa lucrez cate ceva.

Imi deschid mail-ul si constat ca o agentie imobiliara imi trimte 70 de oferte de apartamente in Turnu Magurele si nu inteleg de ce mie, pentru ca eu n-am sa ma mut niciodata la Turnu Magurele. Mai jos, o agentie de turism vinde resedinte in Brazilia. Cred ca anul asta nu o sa cumpar acolo.

Simt nevoia unei cafele baute de unul singur si intru intr-o cafenea vis-a-vis de biroul meu. Ma asez la bar pentru a fi sigur ca nu ma va aborda cineva pentru a imi vinde sau oferii pe gratis vre-un imobil. Azi am de gand sa ratez toate oportunitatile.

Agentul de vanzari de la Coca-Cola, pe care il stiu din vedere, se intretine cu fata de la bar pe tema vitrinei frigorifice care se pare ca nu merge tocmai bine. La un moment dat se intoarce spre mine.
- Am de gand sa imi fac o firma. Poate ma ajuti tu cu actele. Activitati sportive, golf. Am cumparat cu un prieten un teren de golf la Vinga.

De data asta chiar am fost surprins.

- A fost o castana. Am intermediat o chestie si unu’ din ei s-a razgandit… am ramas noi cu terenul ca altfel ne bateau aialalti… dar e o castana. De fapt, e in concesiune si nu putem decat sa facem teren de golf pe el, ca asa scrie in contract. Trebuie sa il amenajam ca acum e cu balarii.

Probabil ca ziua mea proasta sau caracterul meu rau m-au facut sa vad in omul asta mai degraba un fraier cu mult ghinion decat un versat agent de vanzari bauturi si imobile. Dintr-o data mi-am amintit ca trebuie sa cumpar o coroana pentru inmormantarea la care urma sa merg.

Traversez si ajung in Piata 700 la raionul de flori, unde intamplarea face sa ma stie toata lumea. In anii trecuti i-am autorizat ca persoane fizice la primarie. Sefu’ e unul Panczi. El si familia sa ocupa doua randuri din piata de flori.

- Domnu’ Dumitrescu, ce mai faceti? Va dau asta cu crini, trebe’ sa fie o persoana importanta, deci merita. Am vrut de mult sa vorbesc cu dumneavoastra. Acum ma ocup de imobiliare, specializarea birouri in centru.

Ziua asta e facuta sa ma surprinda. Ma gandesc la omul asta care a trecut recent de la vanzarea de coroane mortuare la cea de birouri in centru si ma gandesc ca poate face parte dintre aceia care profita din plin de cresterea economica accentuata a economiei romanesti din ultima vreme. Au dreptate cei care spun ca economia romaneasca zbarnaie si ca lucrul acesta se face simtit in toate clasele sociale.

- Domnu’ Dumitrescu, chiar acu’ am o oferta pentru dumneavoastra. Un apartament in Piata Unirii, aproape de Tribunal. Doua camere… bun de birou. N-are baie da’ nu-i problema… omu’ asta, proprietaru’ s-a inteles acu’ 20 de ani cu vecinu’ de sus si foloseste baia lui. Intelegerea ramane. Si nu-i scump… 3000 euro metru.

Totusi, azi am de gand sa ratez toate oportunitatile.

Ma urc intr-un taxi si ma indrept spre cimitir pentru a ajunge in sfarsit la inmormantare.

Cand sa ajung, imi suna telefonul… de fapt atunci am catadicsit eu sa raspund la mobilul care suna non-stop.

- Sefu’, mi-ai zis sa te anunt daca e vre-un birou de vanzare… este.
- Te-am rugat sa ma anunti daca e un birou de inchiriat si nu este. Nu pot vorbi acum.
Ii raspund unui cunoscut care ori de cate ori ma vede pe strada incearca sa imi vanda ceva.

Afara ploua si lumea plange. Negru afara si inauntru. O inmormantare urata. O zi grea.

In taxi spre casa, soferul care m-a luat de la poarta cimitirului se pare ca imi intelege nevoile.

- Ati gasit loc bun in cimitir? Sa stiti ca se poate face rost de loc langa capela, in spate, e mai liniste… si nu e scump. Mai scump e in Cimitirul Eroilor. Stiu pe cineva care se ocupa de asta.

In sfarsit acasa.

Taxiul ma lasa intr-o balta, dar tot e mai bine decat sa cumpar un loc in cimitir.
Vecinul tocmai parcheaza camionul in fata portilor garajului meu si ma asteapta.

- Vecine, o sa vin la tine sa imi faci actele. Inchid firma de transport ca nu mai merge. M-a convins nevasta-mea sa ne ocupam de imobiliare. Ce zici, o sa mearga?

despre popor cu mai mult succes puteti citi si Banii, autostrada si ardelenii.