Am gasit in Evenimentul Zilei un articol despre fraude imobiliare si m-am pus pe comentat… ca doar sunt carcotas.Deci..

Numarul tranzactiilor imobiliare ilegale a atins cote fara precedent, aducand, lunar, retelelor de escroci profituri de milioane de euro. (ca doar e criza nu! iar oamenii muncitori de pana acum se reprofileaza)

Tranzactiile imobiliare ilegale au atins cote fara precedent in intreaga tara. Prima in top este Capitala, unde retelele de infractori obtin, lunar, profituri de milioane de euro, fiind vizate cu precadere imobilele si terenurile din zonele rezidentiale. (prima in top e CCapitala, ceva nou aici… poate primim si niste statistici din care va rezulta procentul de 50% si mai bine fraude realizate in CCapitala!)

Potrivit unui bilant al politiei, numarul persoanelor care, in primele cinci luni ale acestui an, au fost lasate fara case sau terenuri de catre astfel de escroci l-a egalat pe cel al pagubitilor din tot anul trecut.(ca, in plus s-au reintors si infractorii plecati in vest, acu’ scoliti)

„Suntem convinsii ca, la finele lui 2008, am putea avea un numar dublu sau chiar triplu de dosare fata de anul trecut. Motivul: gruparile infractionale de acest gen se inmultesc pe zi ce trece, deoarece reusiesc «sa cumpere» din ce in ce mai usor serviciile unor functionari publici din cadrul primariilor sau al oficiilor de Cadastru de la care, in schimbul a maximum 10.000 de euro, primesc chiar actele de proprietate ale unor imobile, in original.(ce bine ca si salariile acestor functionari se reduc, ca poate le oferim si ceva motive in plus de colaborare cu infractorii) In plus, au aparut precum ciupercile dupa ploaie falsificatori profesionisiti de acte, majoritatea tineri, cu varste de pana la 19 ani“, au precizat judiciarisiti din cadrul Politiei Capitalei.(poate incepand de la 19 ani, domnilor judiciaristi… pana la aceasta varsta majoritatea fiind analfabeti)

Potrivit politisitilor, „reteta perfecta“ a unei fraude imobiliare profitabile este atragerea in cadrul unei astfel de grupari nu doar a unor functionari, ci si a unor reprezentanti ai agentiilor imobiliare si chiar a notarilor publici.(na, ca iar e ceva “nou” sub soare)

„In 40% dintre cazuri, dosarele au fost declinate Parchetului Curtii de Apel Bucuresti – singura care-i poate ancheta pe cei din urma – pentru ca exista informatii certe ca infractorii au avut complici notari, care, culmea, au birourile in centrul Capitalei“, a precizat unul dintre judiciaristii care a anihilat deja noua retele de escroci imobiliari. (culmea si surprinzator in acelasi timp, au birourile chiar in centrul CCapitalei)

Potrivit acestuia, infractorii au experimentat pana acum doua moduri de operare. Pe de-o parte, obtin de la functionari de la Cadastru actul de proprietate, in original, pe care cei din urma il inlocuiesc cu o copie. Pe baza acestuia, merg la un notar din provincie, unde se realizeaza o procura in baza caruia cel imputernicit poate vinde imobilul sau terenul. „In ultima vreme, escrocii folosesc pe post de imputerniciti persoane fara adapost, iar terenurile vizate sunt, in special, cele din sectorul 1, abandonate de proprietar“, a completat politistul.(asta da retea… parca am mai citit de ea acum vre-o 3 ani, e noua deci)

Pe de alta parte, in cazul in care nu sunt ajutati de functionari, liderii retelelor apeleaza la falsificatori de acte, care reproduc perfect o carte de identitate in schimbul a maximum 300 de euro. „Unul dintre falsificatorii la care merg toate clanurile interlope din Bucuresti este un tanar caruia i se spune «Bustei». Acesta poate realiza un act de proprietate care reda cu maxima fidelitate datele din cel original. La fel de celebru printre infractorii care se ocupa cu tranzactii imobiliare ilegale este si Aurel Pastrama, directorul unei agentii imobiliare din cartierul Colentina“, au adaugat anchetatorii.

Reprezentantii Uniunii Notarilor Publici din Romania (UNPR) sustin ca tranzactiile imobiliare ilegale au devenit un fenomen caruia cu greu i se poate pune capat. „Exista pe piata falsuri dupa acte de identitate sau de proprietate care sunt greu de depistat chiar si de politisti, de aceea cabinetele notariale au fost dotate cu aparate de depistare a acestor falsuri. (…) De multe ori, notarii au fost si ei victime ale unor astfel de infractori care le-au falsificat stampilele“, au precizat oficialii asociatiei profesionale. (notari victime, intalnesc si eu la tot pasul… saracii oamenii, fara studii juridice superioare si experienta in a citi un extras de carte funciara si nici gura usturoi, nimic)

Dar nu va luati dupa mine, totul e sub control.

Ceruse parerea tatalui sau intr-o chestiune tehnica importanta. Tara pe care trebuia sa o conduca era una dintre cele mai sarace si primitive ale Europei. Masuri grabnice si radicale de modernizare se impuneau. Dorea pentru aceasta natiune dezvoltarea institutiilor si crearea elementelor de infrastructura moderne dupa modelul celor in care fusese crescut si educat in Franta si Prusia. Dorea in acelasi timp ca aceste elemente de modernitate sa subtieze pe cat se va putea legaturile istorice cu Marele Turc si intarirea celor cu patria sa mama, Germania. Ceruse deci tatalui sau, recomandarea pentru constructia unei cai ferate care sa strabata intreaga tara de la malurile Dunarii si pana in nordul Moldovei, iar acum primise nu doar incurajarea calduroasa in favoarea demersului sau ci si sustinerea puternica a unei companii germane, dintre cele mai reputate si solide financiar care sa realizeze aceasta constructie. Intreprinderea incepea sub cele mai bune auspicii.

In lunile care vor urma proiectul pentru constructia cailor ferate va sosi de la Berlin de la Heinrich Strousberg & Sie GmbH. E adevarat ca regele nu discutase aceasta chestiune decat cu cativa dintre apropiatii sai si nu adusese problema pe masa guvernului, ceea ce era ilegal, dar scurta sa experienta printre romani ii dovedise ca lucrurile vor merge mai repede daca functionarimea locala este tinuta departe de aceste probleme pe care cu siguranta nu le intelege la adevarata lor valoare. Proiectul avea sustinatori importanti in ambele partide, liberal si conservator, iar la momentul potrivit acei oameni luminati vor reusi sa convinga pe parlamentari despre necesitatea realizarii lucrarilor si bunastarea economica si inaltarea intelectuala pe care le poate aduce aceasta linie de fier.

In anii care vor urma, principele va regreta amarnic hotararea luata, atunci cand “reputata” companie germana va da faliment. In acele momente intreaga lume ii va fi impotriva, Parlamentul roman si presa independenta, Imperiul German si Inalta Poarta si putin avea sa lipseasca ca sa nu plateasca cu tronul greseala catastrofala pe care o facuse dand credit unor interese economice straine fara sa tina cont de vointa poporului care il primise cu atata bucurie cu doar cativa ani mai devreme.

Atunci, ceea ce trebuia sa fie cea mai stralucita intreprindere economica din Balcani si initiativa care va transforma tanarul regat roman intr-o dinamica natiune la poarta Europei civilizate se va dovedi o mare speculatie mobiliara si imobiliara pe care poporul si regele sau o vor plati foarte scump.

Peste ani si ani, un premier atotputernic din aceasi tara de la poarta Europei civilizate, va da curs recomandarilor calduroase venite de la “tatal sau” de peste ocean si, fara vointa sau macar cunostinta poporului prin bunavointa caruia fusese uns premier, va gasi pe cale sa concesioneze unei reputate si solide financiar companii americane constructia unei autostrazi. E adevarat ca premierul nu discutase aceasta chestiune decat cu cativa apropiati ai sai si nu aduse problema pe masa guvernului, ceea ce era ilegal, dar scurta sa experienta de premier ii dovedise ca lucrurile vor merge mai repede daca functionarimea locala este tinuta departe de aceste probleme pe care cu siguranta nu le intelege la adevarata lor valoare. Proiectul avea sustinatori importanti in ambele partide, din stanga si din dreapta arenei politice, iar la momentul potrivit acei oameni luminati vor reusi sa convinga pe parlamentari despre necesitatea realizari lucrarilor si bunastarea economica pe care le poate duce aceasta linie de asfalt epocala.

In anii care vor urma, premierul va regreta amarnic hotararea luata, atunci cand “reputata” companie americana va intarzia nejustificat si extrem de pagubitor lucrarile. Cu siguranta stiti ca ma refer la autostrada Bechtel.

Aceasta avea sa fie prima mare speculatie imobiliara din istoria moderna a Romaniei. In curand, sute de mii de hectare de teren de la poalele Carpatilor sudici aveau sa fie transformate fundamental. Pasunile si livezile de meri vor fi inlocuite cu campuri de sonde, gradinile vor fi taiate de retele din sarma ghimpata iar raurile, altadata limpezi, vor purta din acest moment si pentru totdeauna valurile de hidrocarburi.

Mai intai a fost Steaua Romana la 1895, apoi Astra Romana si Creditul Minier pe la 1910. Noile societati erau proprietare a sute de mii de hectare de teren si au concesionat de la tanarul stat roman dreptul de a exploata bogatiile ce zaceau sub acesta. Iar dealungul timpului, dupa cum a fost vrerea Domnului si puterea marilor natiuni, mai mult decat vointa noastra, proprietatea asupra acestor companii impreuna cu imensele lor proprietati imobiliare a trecut de la germani la franco-britanici si apoi la sovietici. Sa nu ne intrebam deci peste poate despre privatizarea Petrom sau vanzarea Rompetrol dupa cum sa nu ne maniem degeaba citind concesiunea Sterling Resourses.

Acest articol despre Valea Prahovei a fost postat si pe TravelPod.

Pe imprejmuirea care inconjoara imensul santier vad lipite cateva afise: Mincinosul – in premiera absoluta si Toamna Manelelor cu Marius Babanu. Pana la urma de ce am avea nevoie de o Bibloteca Nationala.

Putin mai jos, in negru si alb, un alt afis: 1989-2009 Degeaba. Si pana la urma au dreptate.

Succesuri si voua.

Sa le luam pe rand.

Individul este rational si isi poate asigura prin propriile forte castigul. El nu are nevoie de protectia sau interventia nimanui pentru ca nimeni nu-i cunoaste mai bine interesul decat el insusi. Totodata, el fiind cel care isi cunoaste cel mai bine interesul, individul va gasi si cele mai eficiente mijloace de a-l obtine. Deci interventia statului nu se justifica in acest sens. In urma acestor argumente gandirea liberala conchide ca interventia statului nu numai ca nu se justifica ci, de cele mai multe ori este ineficienta. Individul isi este siesi suficient atat timp cat are un cadru legal ce ii asigura sanse egale cu ceilalti la obtinerea de profit. Fiind rational, individul nu are cum sa-si doreasca decat ceea ce este bine pentru el. Dintr-un impuls natural, autoconservarea, individul va tinde sa-si maximizeze utilitatea. Orice interventie “in sprijinul” sau i-ar putea fi o piedica in ceea ce el isi propune. In urma acestor argumente gandirea liberala conchide ca interventia statului nu numai ca nu se justifica ci, de cele mai multe ori este ineficienta.

Si cam asta e tot, asta e Statul minimal care pune in prim plan individul si intervine cat se poate de superficial in viata oamenilor. Sa va dau un exemplu: Marea Britanie.

Si sa trecem mai departe.

Pe de alta parte exista Statul maximal, rod al teoriilor politice de stanga care considera individul incapabil sa isi poarte singur de grija si se ofera sa intervina legiferand in detaliu toate aspectele vietii cotidiene si dirijand prin institutii si corpul de functionari economia, sanatatea sau circulatia pe drumurile publice. In cazul in care majoritatea indivizilor ce compun o societate nu se bucura de o situatie materiala suficient de buna este necesar ca statul sa se ocupe de aceasta problema. Statul are mai multe mijloace la indemana pentru a rezolva problema decat un singur individ.

Sa va mai dau un exemplu: Rusia, sau … Romania.

Am terminat.

Si consecintele:

Sa luam ca exemplu zona Pipera din Bucuresti in care economia libera si indivizii au construit zone rezidentiale cochete, parcuri tehnologice si cladiri de birouri, multe cladiri de birouri. Iar statul, prin institutii si corpul de functionari intervine. Calculeaza impozite, sanctioneaza intarzierea in plata lor, etc. in numele bunastarii generale. Nu ar fi potrivit ca acolo sa se construiasca elemente de infrastructura pentru ca, in intelepciunea sa, Statul maximal dirijeaza eficient impozitele percepute in Pipera spre zone mai defavorizate, Valea Jiului spre exemplu. Infrastructura in zona Pipera se va construi mai incolo…

In Marea Britanie, Statul minimal ar fi asigurat cadrul institutional, organizatoric si fiscal necesar pentru ca in zona Pipera, economia libera si indivizii, sa construiasca drumuri suficient de largi, retele de fibra optica suficient de bune si relee pentru telefonia mobila suficient de puternice pentru ca aceasta zona sa creasca. Dupa care, ar fi asigurat cadrul institutional, organizatoric si fiscal pentru ca Valea Jiului sa creasca prin investitile… companiilor din Pipera, spre exemplu.

Evident ca nu e atat de simplu. Dar am putea macar sa incercam sa facem ceva si in directia asta. Si cu siguranta nu infiintand cateva institutii noi “pentru interventie” cum ar fi Agentia Nationala pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere sau Agentia Nationala pentru Dezvoltarea si Implementarea Programelor de Reconstructie a Zonelor Miniere. Institutii care functioneaza oricum ineficient din impozitele platite de noi, cei din Pipera sau aiurea.

mai puteti citi analize imobiliaro-politice si in Future is Orange… sau Red.

Atat de pompos numitul “Targ National” ocupa scuarul din fata Casei Poporului, in zona interzisa circulatiei, pe o suprafata de cateva sute de metri patrati. Intru in zona ingradita in care se desfasoara manifestatia si constat ca de data asta ofertele imobiliare si-au gasit locul intr-un cort, in mijlocul unei parcari care vrea sa prezinte ofertele auto ale sezonului. Deci ar fi cam un targ mixt auto si imobiliar in acelasi timp.

Traversez parcarea care prezinta cateva berline, cateva jeepuri, un cabriolet decapotabil si o barca cu motor pentru smecherii de Bucuresti si intru in sfarsit in cortul ce gazduieste targul imobiliar.

Marele targ cuprinde vreo douazeci de firme, mai mult sau mai putin imobiliare, asezate pe doua randuri. De departe iese in evidenta un stand destinat promovarii proiectului Cosmopolis, un cartier rezidential care se va construi in NE Bucurestiului dupa principiul 60% spatiu verde – 40% oras. Conceptul e interesant si mi-am propus sa urmaresc evolutia proiectului. Deocamdata totul e pe hartie.

In rest, cateva banci si IFN-uri in cautare de clienti pentru credite imobiliare, cativa intermediari, din astea. Dezvoltatorii imobiliari prezenti sunt de mana a doua si nu dau nici de Immoeast, nici de Colliers International sau Avrig 35. Ceva firme din provincie incearca sa isi faca cunoscuta oferta in capitala: Brasovul vine cu “Valea cu flori” iar Slajul cu “Poiana florilor” adevarate “perle” ale marketingului si deocamdata doar atat.

Materialele promotionale din-nautrul si automobilele de afara sunt singurele elemente stralucitoare ale targului imobiliar ”national” de anul asta. La iesire, aflu ca automobilele sunt de fapt de inchiriat si nu de vanzare.

Cam bate vantul prin Piata Constitutiei in anul asta. Poate va fi mai bine la anul.

In rest, nimic nou pe frontul de est.

P.S. Organizatorii targului prezinta pe site-ul propriu un mare succes comercial: vanzarea prin licitatie inversa a primei case. Licitatie inversa, adica… castiga cine da mai putin. Cum spuneam, nimic nou pe frontul de est.

Acest articol despre Bucuresti a fost postat si pe TravelPod.

… sau un editorial de exceptie…

Absenţa unei legi de dezvoltare a Bucureştiului şi discursurile emoţionale despre monumente încetinesc dezvoltarea europeană a Capitalei.

Discursurile publice despre dezvoltarea Bucureştiului sunt ţinute aproape întotdeauna într-un registru emoţional. Sunt înfierate turnurile de sticlă de peste 15 etaje care acoperă monumente, derogările frecvente de la Planul Urbanistic General, traficul extrem de aglomerat şi spaţiul verde aproape inexistent. Sunt foarte rare discuţiile publice în care se pomeneşte despre raţionalitatea şi resursele necesare anumitor direcţii de dezvoltare ale oraşului.

Pentru toate inadecvările urbanistice se dă vina pe dezvoltatori, uitându-se adesea că acestea apar cu largul aport al administraţiei publice. Despre ineficienţa administrării de către stat a urbanismului aproape că nu se pomeneşte. „Dacă în economie am depăşit viziunea socialistă, atunci când discutăm despre oraş n-am depăşit acest stadiu”, declară urbanistul Constantin Enache. Pe de altă parte, amintirea buldozere-lor lui Ceauşescu e încă vie, astfel că, pe lângă monumentele istorice cu care orice oraş s-ar mândri, aproape orice clădire veche este tabu, chiar dacă în unele cazuri aceasta este abandonată de mult timp de proprietar. Bucureştiul nu este privit încă drept un oraş în competiţie cu alte oraşe europene mari, pentru atragerea investiţiilor pe un teren sigur, cu o politică de dezvoltare coerentă. „Atunci când apare alături de stat şi iniţiativa privată, care vrea să aducă bani în oraş, aceasta ar trebui susţinută, nu descurajată, cum se întâmplă adeseori la noi, într-un mod direct sau indirect”, a declarat Enache.

Planuri urbanistice vechi şi legislaţie încålcită

Planul Urbanistic General sau P.U.G., proiect din programul de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare a localităţilor, stabileşte norme generale, pe baza cărora se elaborează mai apoi în detaliu, la scară mai mică, planurile urbanistice zonale, adică P.U.Z., iar apoi, şi mai detaliat, planurile urbanistice de detaliu, P.U.D. Acestea din urmă sunt de fapt documentele consultate de comisia de urbanism atunci când se solicită un certificat de urbanism sau o autorizaţie de construcţie.

Actualul P.U.G. al Capitalei expiră în decembrie 2010, dar, ca urmare a dezvoltării imobiliare accelerate, a fost sărit deseori prin derogări aduse de P.U.Z., fapt permis însă prin lege. Acest aspect este contestat uneori, ca urmare a faptului că pentru un anume regim de înălţime s-au construit blocuri mai mari, dar este un aspect acceptat de alţi actori ai pieţei, invocându-se faptul că actualul P.U.G. a fost gândit în urmă cu 10 ani, când pentru anumite zone era permis un regim de înălţime corelat acelei perioade, considerată acum depăşită.

Discuţia despre urbanism a fost reaprinsă după recentele probleme cauzate de incendiul de la Millennium Business Center, de construcţia de lângă catedrala Sf. Iosif sau de dezvoltările imobiliare preconizate a fi efectuate în Parcul Tineretului. Incendiile nu sunt cauzate însă de înălţimea imobilelor, ci de calitatea precară a materialelor folosite, conform arhitecţilor, iar construcţiile controversate sunt făcute ca urmare a acordului autorităţilor locale sau a permisivităţii legilor.

„Cei mai importanţi factori sunt şi în prezent de natură economică. Chiar dacă în acest moment dezvoltarea oraşului, ca arhitectură, ar putea fi caracterizată din exterior drept una haotică, din punct de vedere al funcţionalităţii este destul de rezonabilă”, apreciază Dan Ionaşcu, director Departament Evaluare şi Consultanţă Imobiliară, Cushman & Wakefield. „Un alt aspect este cel estetic, de transformare a oraşului din unul anost, adeseori caracterizat de mediile externe ca unul muncitoresc, într-unul atractiv din punct de vedere turistic”, a adăugat Ionaşcu. Toate acestea înseamnă continuitate şi coerenţă a unei politici de dezvoltare care ar trebui hotărâtă şi dezbătută mai larg. „Trebuie ca oraşul să se mişte spre eficienţă, şi nu să fie ţinut pe loc, dar fără a anula istoria”, consideră Constantin Enache.

Din P.U.G. În P.U.Z.

O discuţie serioasă asupra resurselor şi a zonelor puse în conservare pentru alocarea de resurse viitoare nu a avut loc încă. „Sunt destui actori în piaţă care afirmă că Planul Urbanistic General (P.U.G.) este sfânt şi de nemodificat. Dacă ar fi aşa, el nu ar avea o ciclicitate în care trebuie regândit. Oraşul trebuie gândit şi regândit din etapă în etapă, în funcţie de contextul economic şi social al etapei respective”, declară Constantin Enache.
P.U.G.-ul de acum a fost gândit prin anii 1997-1998, cu informaţiile limitate care existau atunci mai ales în privinţa regimului juridic al proprietăţilor, cu perspectiva economică a acelor ani. Totul dublat şi de un idealism în privinţa resurselor pe care le avea oraşul pentru a echipa zonele sale de extensie, prevăzute pentru locuinţe de tip vilă P+2, P+3, fiindcă aşa era atunci tendinţa. Acest fapt face necesară în anumite situaţii intervenţia planurilor urbanistice zonale (P.U.Z.). Urmare a unor situaţii nedorite, mulţi actori ai pieţei imobiliare au condamnat derogările frecvente prin P.U.Z. Având în vedere însă dezvoltarea imobiliară accelerată şi imprevizibilă din ultimii ani, derogările nu au întotdeauna efecte nedorite. „Bucureştiul este un oraş cu multe situaţii conflictuale, cu zone largi destructurate, spaţii industriale neutilizate nereconvertite”, declară arhitectul Bogdan Babici. „În această situaţie, P.U.G.-ul trebuie să ofere posibilitatea ca, în anumite limite, foarte clar stabilite, să poată fi amendat şi actualizat prin P.U.Z.”, adaugă Babici.

Există şi P.U.Z.-uri aberante, dar acestea nu sunt o regulă. „Presiunea imobiliară a creat nişte «răni» în structura oraşului, nu din cauza P.U.G., despre care se spune că e depăşit, ci din cauza unor P.U.Z.-uri aberante. Totuşi, un nou P.U.G. este necesar în primul rând pentru a ameliora plăgile capitaliste, cu atât mai mult cu cât ele se suprapun peste cele comuniste”, a conchis arhitectul Bogdan Neagu.

Între istorie şi viitor

Pe lângă beneficiile directe aduse comunităţii, deseori există o eficienţă economică indirectă a centrelor istorice care, dacă sunt interesante şi de calitate, ridică prestigiul unui oraş. „Un exemplu de îmbinare armonioasă este Palatul Şuţu; deşi este înconjurat de clădiri moderne, arată ca o bijuterie”, declară Enache. Mulţi specialişti vorbesc însă despre necesitatea unui bilanţ real al acestor valori, despre efortul pe care-l necesită conservarea şi împiedicarea dezvoltării pe un areal foarte larg în jurul acelui obiectiv.
Există o listă a monumentelor istorice din Bucureşti, dar care nu a fost reconsiderată atunci când s-a făcut P.U.Z. în zonele protejate. „După ştiinţa mea, lista a fost făcută în grabă, imediat după 1990, de teamă că vor apărea investitori care ar putea să distrugă unele dintre clădirile interesante”, ne-a declarat Constantin Enache. După perioada buldozerelor lui Ceauşescu nu s-a făcut o fişare mai atentă a fiecărui monument în parte, pentru a evidenţia ce anume are acesta valoros, spaţiul interior, spaţiul exterior, unicitatea lui pentru români. Raportul acestor monumente cu oraşul şi-a pierdut importanţa în ultimii ani.

Despre urbanism in concret puteti citi si in Mansardarea blocurilor. Ce nu inteleg

Chintesenta de societate romaneasca pe latura incapacitatii de a se dezvolta, Bucurestii reprezinta, ca si pana acum, un amestec de planuri partiale si incoerente si de staruinta administrativa in directiile cel mai putin potrivite. Impresia de incompatibil intre “proiectul ideal” si intelegerea umana se adanceste de la o zi la alta. Fiind un organism viu cu tendinta definita, orasul se straduieste sa evolueze in chip organic fara a reusi, caci in materie de administratie si, prin urmare, de decizie, aceste nazuinte raman impermeabile si se dispretuiesc chiar si atunci cand se intrevad sau se banuiesc. Din aceste despartiri brutale, intre “natura istorica” si “interes uman de context” rezulta criza uimitor de profunda pe care o traieste aceasta colectivitate aflata in deriva.
Inventarul de program negativ, de lacuna si de deficienta este impresionant, constituind, de fapt, o lista astronomica de situatii ramase nerezolvate. “Sindromul de oras suprasolicitat” se mentine si se agraveaza aproape cu fiecare zi, aceasta fiind nu o chestiune “de trafic”, cum se considera de obicei, dar gresit, ci un ansamblu de elemente foarte diverse, toate in stare hipertrofica, reclamand nu o corectie urbana – astazi cu neputinta de intreprins -, ci un concept nou si o altfel de viziune decat sunt capabile autoritatile de pana acum. Orasul isi cauta inca un “centru-sanctuar” si aceasta lipsa a unui “City”, ce se putea afla, in anii “30, acolo unde se stabilisera Banca Nationala si Bursa, astazi nu se mai poate imagina. Ipoteza ca Piata Victoriei va putea deveni, in curand, acest spatiu emblematic este credibila, dar aproape inaplicabila, caci aceasta ar presupune o altfel de concentratie intre “resedinta” si “spatiu institutional” decat s-a croit odata cu restructurarea de acum 20 de ani.
Lipseste, pana la urma, strategia realista de dezvoltare inlocuita de actiune in minor si vernacular, fara o imagine clara din altitudinea ansamblului si din viitor. Ceea ce pare ca dezvolta (sub forma unor cartiere “de lux a la roumaine” pentru bogatasi) nu vor constitui decat petice colorate intr-o textura nepotrivita. Apoi, proiectele faraonice inutile, precum sunt ideile de pasaje “supraterane”, care introduc forme futuriste, americane si japoneze, intr-un oras a carui tinuta ce diferentiaza este data de case marunte si de vile de burghezie. Aceasta confirma impresia ca nu intamplator niciunul dintre “cartierele clasice” nu a fost declarat “rezervatie urbana” si s-au putut sfarama nu doar traditia de locuire si de mod de viata, ci si valori ce puteau deveni, daca se valorificau cu inteli-genta, brand turistic. Dar, din pacate, masacrul urbanistic continua si ia amploare de la un an la altul. Dupa ce, in doar cativa ani, Parcul Jianu (cunoscut mai mult drept “cartierul Primaverii”) a devenit dintr-un splendid concept orasenesc autohton un spatiu heteroclit, de locuinte, sedii de banci si de companii, restaurante si “blocuri de lux” absolut dizgratioase, a venit si randul Pietei Aviatorilor sa suporte povara unui bloc monstruos de birouri care in niciun oras civilizat de pe glob nu ar fi aparut cu atata violenta sfidatoare.
Fenomenul continua sub forma unor “proiecte” salutate in mod triumfalist de autoritatile ce adancesc procesul de desfigurare a unui oras ce da adeseori sentimentul ca este abandonat. Unele sunt in sine extravagante, caci intr-un Bucuresti care, prin risc seismic, este fara indoiala “marele bolnav al Europei”, ar urma sa se ridice blocuri cu apartamente de lux avand de la 24 la 50 de etaje, valorificand, intr-un plan subtire, “terenul viran” ce va deveni, astfel, Proiectul Esplanada.
Sunt formule inadecvate si partiale, ce rup cu totul echilibrul extrem de fragil al unui oras care avea nevoie de proiect clar, in folos public, si nu de “creatii de laborator ocult”, ce nu aduc folos decat unui numar definit de participanti la “investitie”. Principiul este, in materie de Bucuresti, gresit si totusi implacabil. In loc sa se dezvolte armonios, organic si echilibrat, orasul este supus unui “joc de biliard” periculos, ce nu rezolva nimic, dar complica si mai mult starea lui in viitor. Astfel incat imprejurarea ca nu avem nicio “strategie de brand turistic” si nu intelegem ca poti sa castigi bani din proiect inteligent, abandonul “Centrului Istoric”, acoperit de praful nesfarsitelor dosare si al masinii de tocat fonduri pentru interminabile proiecte, decaderea satului Pipera si ascensiunea satului Baneasa (fenomen doar amanat, insa adus acum in faza de acceleratie cu participarea banului public) nici macar nu mai sunt exceptii, ci regula.
Apogeul acestui mecanism straniu care nu doar ca “lucreaza” pentru o categorie restransa, ca in statele sud-americane, dar creeaza si iluzie, si “legenda imobiliara” il constituie asa-numita “zona metropolitana Bucuresti”, ce va modifica radical nu realitatea, ci perceptia asupra pietei imobiliare pe o suprafata cu raza fenomenal de larga.

poate din cauza ca omul are dreptate sau poate pentru ca e cel mai virulent critic al imobiliarismului de Bucuresti care imi displace atat de mult.

l-am mai citat pe Arthur Silvestri si in Despre Mall priveste din urma cu manie

Acest articol despre Bucuresti a fost postat si pe TravelPod.

Gabriela Cociasi (revista „Wall Street“): Criticam sau înnobilam cu privirea o noua cladire care se ridica sub ochii nostrii. Fie ca vorbim despre cladiri rezidentiale, fie ca abordam problematica constructiei de mall-uri sau noi birouri, piata de real-estate autohtona tinde spre saturatie. Intr-un interviu acordat publicatiei noastre, Artur Silvestri, profesor de gestiune imobiliara si expertiza patrimoniala la Universitatea Internationala Francofonã de la Bruxelles, ofera o privire de ansamblu asupra acestei teme, considerând în primul rand ca în Romania se face o “geografie a investitiilor”, gresita.

Wall Street: Cat de “metropolitan” sunteti, domnule Silvestri, si cat de adept al modernizarii arhitecturale in ceea ce priveste tara noastra? Va întreb asta pentru ca dumneavoastra calatoriti foarte mult si banuiesc ca puteti sa va exprimati parerea pe aceasta tema fãcând o comparatie cu celelalte “zone” europeene. Cateva disociatii trebuie facute, ca sa ne intelegem mai deslusit. In aceasta tematica, schemele de gandire publica sunt gresite caci Bucurestii sunt prin sine o metropola si tocmai acest strat neconsumat ar fi trebuit sa se dezvolte la noi. Avem aici unul dintre cele mai însemnate “locuri” din Europa de Est catre care sunt atintite traditional priviri diverse si, în datele ce detine izvorând dintr-o “potrivire de asezare” (ca încrucisare de drumuri negustoresti), ar merita valorificat asa cum merita si este posibil. Dar aici noi, ca procedura, lucram fara „masuri majore“ si în mic aranjament intensiv care nu produce efecte pozitive în termen lung si nici macar mediu, daca nu chiar dauneaza. În loc sa creem, prin extensiune, un mare oras comercial de „margine de Imperiu“ — ceea ce si suntem, de fapt, dar nu ne dam seama — privind cu perspectiva grandioasa, „metropolitana“, noi corectam la nesfarsit în vatra cu simboluri. Si stricam. Astazi face furori la noi aceasta idee fara noroc a „modernizarii“ întelese la nivelul celor ce o agita si încearca a o impune prin excluderea vocilor rationale si categoric mai pricepute. La noi, adica mai rau decât în Africa, „modernizarea“ insemneaza „malluri“ în loc de piete traditionale sau gari vechi (dar dezafectate aici si distruse ca sa se obtina pe gratis teren scump si cu pozitie excelenta), insemneaza asa-zise „cartiere rezidentiale“ care nu sunt decat niste „kibbutzuri de lux“ unde, dupa o ploaie sanatoasa de Baragan, „cramele“ de subsol se inunda si a caror „viata cotidiana“ este de un colectivism de penitenciar; insemneaza „hoteluri de cinci stele“ fara parcare si „centre de afaceri“ ce strica si structura legiuita a cartierului dar si înfatisarea unui oras care nu-i defel atat de lipsit de istorie pe cat ne spune cate un „intelocrat“ obraznic; insemneaza „spatiu verde“ evaporat peste noapte, unde în locul plantatiilor de copaci cresc sinistrele „plantatii de vile“ fara stil si fara viitor; insemneaza piete clasice peste care coboara, ca niste ulii, investitorii ce dicteaza intr-un oras abandonat de autoritate si cedat de cetatenii stupefiati, intimidati sau prostiti; insemneazã „zgarie-nori“ în capitala cu cel mai ridicat risc seismic din Europa si, în general, o babilonie de Sodoma si Gomora ce isi va trage ponoasele curând. Astfel incat, a vorbi despre „modernizare“ in aceste conditii, cand o comparatie elementara cu orice loc asezat din Europa ne aduce concluzia unor desfasurari iresponsabile dar cu adevarat de necrezut, este si inutil si absurd. Altii au clarificat de mult interogatii ce apar aici de parca nu ar exista pe nicaieri „experienta verificata“ si scheme cu eficacitate daca nu se invoca „solutia logica“ si echilibrata. In Viena, ca sa exemplific, daca maine i-ar lua Dumnezeu mintile primarului (ceea ce nu este, insa, cu putinta fiindca acolo toata lumea stie „regula de fier a jocului“) si ar începe sa croiasca „inchideri de piete“ în chiar sanctuarul urban reprezentat de Ring, incheierea ar fi si rapidã si previzibila prin demisie obligata în termen scurt. Pe la începutul acestei veri, în Paris aparuse a doua sau a treia oara o anumita rumoare privind „constructia de cladiri inalte“ (neplacute pentru cetateni) dar aceasta avea în vedere cartiere de margine, zone de foste „industrii“ ramase indefinite si de fapt corectabile. Acolo nu exista constructie pe teritoriul „Comunei Paris“ care sa depaseasca 37 de metri inaltime iar aici noi visam la zgarie-nori! Modelul meu urban este Barcelona unde „zgarie-norii“ nu prea atragatori din Diagonal Mar se ridica aproape de plaja si mai pe la „margine“, in orice caz in locuri de fosta intrebuintare industriala dezafectata si fara macar sa puna in penumbra (nu sa lichideze, ca în Romania) „Orasul vechi“ sau traditional,care este, ca pretutindeni in societatile normale, absolut intangibil în esenta lui specifica. Asa ar fi trebuit, la drept vorbind, sa arate si Bucurestii dar despre acestea la noi nu s-a auzit desi sunt multi cei ce calatoresc degeaba pe banii nostri dar o fac, probabil, numai pentru cumparaturi si invarteli.

Si eu care ziceam ca sunt critic.

pentru o alta filosofie in abordarea problemei imobiliare puteti citi si Miorita imobiliara.

Ceea ce remarc este ca Bucuresti si zona invecinata Prahova, Ilfov, Dambovita, Teleorman, chiar Constanta, adica regiunea in care Bucurestiul face si drege, in care Bucurestiul isi pune amprenta economica si de filosofie a afacerilor, se acumuleaza peste 90% din datoriile neplatite din domeniul privat in Romania.

Tara asta sta prost cu capul.
Nu comentez, sper doar ca aici sa invatam de la altii sa facem afaceri sanatoase.

In afacerile internationale se remarca mari datornici in raport cu noi, China si Italia.

Aveti grija cui vindeti sau de unde cumparati. Obiceiurile de acasa se uita greu. Redactati sau cititi documentele cu grija si interesati-va in prealabil de partener.

pentru alte pareri critice puteti citi si Despre Mall priveste din urma cu manie .