La initiativa arhitectului Ioan Andreescu, mergem sa vizitam o zona de la periferia Parisului, un experiment social si urbanistic initiat acum vreo zece ani si care este astazi un model pentru multe dintre metropolele de pe aiurea.

Coboram din metrou la statia Stalingrad si urcam in aceasta zi mohorata si intr-o zona la fel de mohorata locuita cu precadere de emigranti. Candva in aceasta zona se depozitau deseurile orasului  iar pisicile si cainii vagabonzi misunau printre cimitire. In anii ’60 zona se asaneaza si aici se construieste un cartier social care avea sa fie locuit cu precadere de arabi magrebieni si vietnamezi. Locuintele sunt moderne iar oamenii incearca sa isi croiasca un nou viitor, dar saracia si lipsa de educatie raman definitorii pentru zona. Criminalitatea este cea mai ridicata din Paris si printre cele mai ridicate din lume. Trebuia facut ceva.

Edilii hotarasc ca este momentul pentru o noua abordare.

In mijlocul cartierului se afla un triaj de cale ferata inconjurat de depozite, hale abandonate si garaje. Politia sustinea ca acesta este locul in care vagabonzii si infractorii isi disputa teritoriile si vietile.

Sunt chemate buldozerele si excavatoarele. Se demoleaza totul, apoi se construieste un parc. Da, un parc. Sunt plantati pomi rari, pietrisul se intinde pe terase care vor sa imite dunele Saharei si sa aminteasca localnicilor despre locurile de bastina. Sunt instalate locuri de joaca pentru copii, terenuri de sport, alei si pasarele suspendate si banci, nenumarate banci. O comunitate locala va trebui creata, vecinii nu se vor mai teme unii de altii cand spatiile largi vor inlocui hrubele industriale. Oamenii trebuie sa vina in parc pentru odihna, iar copiii trebuie sa se joace impreuna. Nisipul de sub picioarele lor si mirosul florilor sau rasul zgomotos al copiilor de pe tobogane  le vor aminti de linistea copilariei indepartate. Mai mult decat atat, edilii cei nebuni transforma cladirea de la numarul 104 candva garajul Societatii Metropolitate de Dricuri in atelier de… creatie artistica. Sunt adusi artisti care vor picta, sculpta sau modela. Localnicii vor putea sa priveasca, atinga, chiar sa distruga operele create.

Oare va iesi… oare se vor putea inlocui bastoanele si catusele cu nisip, flori si tobogane?

Si a iesit, din plin chiar. Infractionalitatea se micsoreaza de trei ori in 12 luni.

Si iata asa Parisul se incapataneaza sa ramana un model pentru lumea civilizata, iar eu cred ca parizienii contribuie din plin la asta, pana la ultimul si asta chiar daca e sosit din nisipurile Saharei pentru ca tot parizian ramane.

Nu bat vreun apropos sa stiti. Si ”apropos” e un cuvant nascut la Paris din cate stiu…

Acest articol despre Paris a fost publicat si pe TravelPod.

- Ce faci?
Il intreb.

- Analizez piata.
Imi raspunde foarte serios.

- Nu inteleg, te holbezi in directia asta si nimic mai mult. Te-am vazut si acum juma’ de ora. Cred ca te plictisesti.

- Parcarea asta din fata e foarte importanta. Daca te uiti bine la ea… analizezi piata, stii imediat ce se vinde si ce se cumpara, cine vinde si cine cumpara.
Imi spune prostia asta foarte serios si imi arata parcarea din fata Bisericii Sarbe, in Piata Unirii, o parcare tot timpul aglomerata si plina de masini de soi.

- Vezi BMW-ul ala X6, e a lui Toni, vinde terenuri in Dumbravita. Langa el e masina lui Sasa, ala e omu’ lui de incredere, are X5, n-are curaju’ la masina mai buna ca bosu’. Daca’s amandoi inseamna ca au gasit vreun strain sa-l indoape cu un teren. Iar fac bani buni. In stanga e rabla aia Mercedes Cobra a lu’ Nelu Stanici, ala are bani sa-i ingroape pe toti da’ umbla cu rabla aia. El aduce nemtii in oras la terenuri, are multe relatii afara si toti il respecta, fara el se duce dracu piata. Cre’ ca a adus nemti, da’ nu face afaceri cu Toni ca nu-i place de el. Vezi din start stii ca’s mai multi cumparatori straini care vin la terenuri. Din start stii ca exista nemti si ca se vand terenuri in Dumbravita.

- Analiza curata.
Ii raspund si Zlatco Analistul ma innebuneste in continuare.
- Da’ de la cine cumpara Nelu Stanici? Cre’ ca de la Gavrilescu… e masina aia alba Audi Q7 parcata mai incolo. Isi face veacu’ prin Cafe de Paris, e destept, stie cum sa citeasca cartea funciara, stie cum se misca lucrurile si mai vinde cu probleme, mai pacaleste, intelegi. Daca ii vinde lu’ Nelu o pacaleala o sa iasa rau. Da’ Gavrilescu nu vinde decat case vechi, nu inteleg, cre’ ca s-a apucat si de terenuri. Vezi din start stiu ca o sa fie probleme cu o casa veche sau cu teren. Pot sa-ti zic si unde se ciomagesc dupa aia daca nu iese bine.

- Dar Toyota aia verde a cui e?
Il intreb curios de raspuns.

- Rav 4 e a lu’ Peter, are agentie imo pe Take Ionescu, da nu e tare ca ai’lalti.

- Stiu, a lui e, il cunosc, de aia te-am intrebat. Ai nimerit analiza. Tine 3 lei si du-te sa bei o cafea. Analizezi piata mai incolo.

la un moment dat am realizat si eu o analiza similara in Pestele imputit la cap.

- Hai la Piranha, ca dau o cafea. Vreau sa te intreb de un contract pentru un teren.

Consultanta juridica se face la birou sau la sediul clientului si nu la bar. Eu asa fac intotdeauna. Sau ar trebui sa fac asa intotdeauna. Uneori ma las convins de unul sau de altul ca abilitatile de profesionist nu se pierd daca muncesti si in alte locuri decat la birou sau la sediul clientului.

Am intrat in “Piranha”, un bar elegant de altfel, aflat la intersectia dintre Eugeniu de Savoya si Vasile Alecsandri, la doi pasi de biroul meu. Cam intuneric, poate pentru a scoate in evidenta acvariile luminate, si o muzica nu neaparat pe gustul meu.

- De ce ne-am intalnit aici, e intuneric si nu vad nimic. Hai pe o terasa.
Ii spun eu, preocupat de intunericul care ma va impiedica sa ii citesc contractul pe care mi-l adusese.

- Asta e locul unde se intalnesc agentii imobiliari, nu stii? Aici se fac cele mai bune afaceri. Astia cinstiti sunt aici, cu ei poti sa vorbesti. Teparii sunt la Cafe de Paris.

Deci sunt lamurit. Daca vreau sa vad imobiliarii cinstiti ii gasesc la “Piranha”, iar daca vreau sa ii vad pe cei necinstiti ii gasesc la “Cafe de Paris”. Simplu. Ma intreb care ar fi filosofia celor de la “Cafe de Paris” despre toate astea, probabil mai… nuantata. Cred ca numele celor doua cafenele sau nascut inainte ca primul agent imobiliar, cinstit sau nu, sa le treaca pragul.

P.S. Am inteles ca localul “Cafe de Paris” se va inchide pentru o perioada mai lunga. Lucrari de renovare la Bastion. Ma intreb ce se va intampla cu clientii? Vor venii la “Piranha” sau se vor raspandi prin alte cafenele? Ce ma fac atunci? De unde voi stii cu cine sa vorbesc si cu cine nu?

pentru alte intamplari petrecute in baruri mai puteti citi si Super agentul 007