Unii numesc asta “schimbare de directie”. Eu ii spun revenire la normal… in sfarsit.
In conditiile in care Romania, cu piata ei imobiliara cu tot, este cea mai saraca tara din UE si asa a fost dintotdeauna, intentia de a vinde case mari in zone de periferie din ce in ce mai indepartate de centrul oraselor la preturi din ce in ce mai piperate a fost o utopie.

Citesc zile astea o carte. Este vorba despre Moartea si viata marilor orase americane a lui Jane Jacobs.
Aceasta descrie capacitatea retelelor sociale de a aduce siguranta publica in vechile cartiere din orasele americane. In prima jumatate a secolului XX un cartier precum North End din Boston a fost populat in mare parte de imigranti italieni si de urmasii lor. Din exterior cartierul parea sordid si dezorganizat. Si totusi, comunitatea, desi saraca, avea o mare rezerva de capital social incorporat in relatiile dintre familiile care locuiau in acelasi cvartal.

Acum mai bine de 10 ani, Artur Silvestri, despre care am mai vorbit pe aici, spunea despre mediul imobiliar romanesc ceea ce voi cita mai jos.
Dur pana la rautate, cinic si pesimist… dar adevarat.
Dar oare lucrurile s-au schimbat cumva, catva intre timp. Va las pe voi sa apreciati.
Si spuneti-mi si mie , va rog

Ma uit la televizor si imi amintesc. Revolte de strada in Tunisia, revolutia WikiLeaks, revolutia de iasomie.
Nu stiu cand infloreste floarea de iasomie. Dar atunci, in septembrie era inflorita si raspandea mirosul suav printre dealurile Cartaginei. Era printre cele mai frumoase locuri pe care le vizitasem vreodata.

Am copilarit la bunici, pe o strada din cartierul numit pe atunci “Intre vii” undeva in partea de nord a orasului Timisoara. Strada era formata din case de caramida cu un singur nivel si era locuita de romani, nemti, unguri, sarbi iar undeva pe la coltul cu Pomiculturii la umbra unui artar de cateva sute de ani care mai inverzeste si azi se afla un conac despre care se spunea ca apartine unui evreu. Era fabulos acest lucru desi nu prea stiam eu ce este un evreu.

Suntem de cateva zile in Paris. Grupul nostru eterogen care include arhitecti, ingineri, oameni din administratie si pe mine, cu varste si personalitati puternice dar diferite se dovedeste mai coerent decat parea la prima vedere. Poate de vina e uriasa metropola care se incapataneaza sa il lase cu gura cascata si pe cel care o viziteaza a zecea oara. La initiativa arhitectului Ioan Andreescu, mergem sa vizitam o zona de la periferia Parisului, un experiment social si urbanistic initiat acum vreo zece ani si care este astazi un model pentru multe dintre metropolele de pe aiurea.