Paraseam conacul Tudos calcand pe lespezile de piatra si incercand sa nu ne impiedicam in statuile liliputane din gresia roasa de vreme. Usa masiva din stejar, sculptata cu motive populare maghiare scartaie in urma noastra. Un vant taios ne trezeste din amorteala mancarii si bauturii in care ne-am poticnit de prea multa vreme. Din dreapta, un caine latra printre zabrelele de fier forjat ale gardului, in timp ce cateva raze palide de lumina ce razbat de la fereastra casei hangiului lumineaza fantasmagoric bustenii ciopliti de mesteri populari

Am copilarit la bunici, pe o strada din cartierul numit pe atunci “Intre vii” undeva in partea de nord a orasului Timisoara. Strada era formata din case de caramida cu un singur nivel si era locuita de romani, nemti, unguri, sarbi iar undeva pe la coltul cu Pomiculturii la umbra unui artar de cateva sute de ani care mai inverzeste si azi se afla un conac despre care se spunea ca apartine unui evreu. Era fabulos acest lucru desi nu prea stiam eu ce este un evreu.

Trebuia sa ajung in dimineata asta la un client nou, undeva pe Demetriade, pe langa Gara de Est. O iau pe jos fiind la 10 minute de casa mea, inarmat cu laptopul si telefonul mobil, hotarat fiind sa il castig. Nimeresc in cvartalul delimitat de strazile Pomiculturii, Ion Roata si Albinelor, zona pe care nu am batut-o de mult.Totul pare ireal

Trec deunazi pe la intersectia dintre strazile Vasile Alecsandri si Gheorghe Lazar si il vad pe Zlatco Si-nu-mai-stiu-cum. Zlatco Fara-nume e un tip cam la 30 de ani, dar poate sa aiba si mai mult. E prost imbracat, atat de prost incat ai senzatia ca e un cersetor. Senzatia de Zlatco Cersetorul se accentueaza daca ai observa ca abordeaza oamenii pe strada si incearca sa le vanda ceva.