Teta Neni, Ieci pe care il chema de fapt Adolf, sarboaica cea nebuna, domnul Krimm, domnul Ram, parintii lui Tunde, unul ungur celalalt neamt si evreul cel bogat care spera sa plece in tarile calde dar nu il lasau securistii sunt vecinii cu care am copilarit. Si am copilarit frumos.

Strada era curata iar casele ingrijite. Daca neamtul de la nr.51 isi punea rulouri la casa era imediat imitat de toti, iar o incuietoare mai smechera pentru poarta inventata de Ieci era apoi montata la toate casele fara plata vreunui brevet de inventie decat poate o gura de slibovita sau rachie. Si toata lumea era fericita.

Revolutia… Nemtii au plecat in RFG, ungurii s-au mutat pe aiurea, sarboaica a vandut casa si s-a dus la bloc iar evreul a plecat pana la urma in tarile calde ale evreilor. Bunicii s-au dus impreuna cu ceilalti bunici de pe strada, iar strada a inceput sa fie populata de noile generatii ale clasei de mijloc sau de imbogatitii post-decembristi. Casele de caramida cu un singur nivel au fost inlocuite cu vile cochete cu tamplarie din aluminiu si faianta. Strada se transforma in profunzime.

In anii din urma se transforma pentru a treia oara.

Componenta etnica si sociala a urbei transforma radical infatisarea sa, si o transforma in profunzime, estetic si arhitectural, in infrastructura si utilitati.

Am observat lucrul asta in Paris. Trecand prin cartierul Port de Clichy, zona locuita cu precadere de populatie africana poti observa tencuiala constructiilor in culori vii care contrasteaza cu pastelul atat de clasic francez. Cafenele si restaurante cu specific in culori foarte vii, reclame si grafitti in limbi ciudate, aprozare cu legume din care recunosti eventual fructul de cactus, imbracaminte ciudata expusa in vitrine. Aici o cladire a unei arhitecte cameruneze in negru si auriu iar dincolo sediul unei banci marocane in arabescuri marmorate. Totul este diferit, altfel, frumos sau urat, ciudat dar intotdeauna altfel.

Acum mai multi ani arheologii au descoperit in sudul Frantei la Orange un imens amfiteatru roman, printre cele mai impresionante din cate se construisera. Si nu mica le-a fost uimirea atunci cand au descoperit ca in interiorul acestuia a fost ridicata o asezare urbana. La doua sute de ani de la constructia amfiteatrului inaltat pentru gloria imparatului si distractia muritorilor de rand, in vreme de restriste si razboi populatia orasului acum decazut si depopulat, nemaiputand sa asigure infrastructura si alimentarea cu apa, s-a retras in interiorul amfiteatrului pe care l-a transformat intr-o asezare locuita, inghesuita si inestetica, saraca si chinuita dar viabila.

Se intampla deci dintotdeauna si oriunde. Componenta etnica si sociala a urbei transforma radical infatisarea sa. La Orange, Paris sau Timisoara, “Intre vii” sau pe Bulevardul C.D.Loga. Ramane de vazut care va fi viitorul amfiteatru.

Nimeresc in cvartalul delimitat de strazile Pomiculturii, Ion Roata si Albinelor, zona pe care nu am batut-o de mult. Strazile bune, bine asfaltate si culmea, fara gropi. Copacii ornamentali de o parte si alta ascund razele soarelui de dimineata si improspateaza aerul. Multa verdeata, foarte multa verdeata. Casele, unele construite acum 50 de ani, inmarmurite parca din alta epoca, cu ferestre din lemn prelucrat manual si garduri de tabla ruginita, alte nou -noute, cu grija de a pastra si creste in continuare arborii din strada si curte, muscate rosii inflorite in ferestre, magnolii albe, albine… da, chiar si albine. Totul pare ireal, daca nu as fi copilarit in orasul acesta as spune ca cineva vrea sa imi joace o festa. Si parca timpul a stat in loc, parca in acel cvartal delimtat de strazile Pomiculturii, Ion Roata si Albinelor ma aflu inca in coplilaria mea. Nu aud zgomot de masini, nu simt miros de gratare, pasarile canta iar albinele… da, albinele zumzaie.

Micsorez pasul, trag aer in piept, imi ciulesc urechile, imi pierd privirile printre arbori si flori… nu pentru multa vreme. La un moment dat ochii mi se opresc pe un panou inscriptionat “Haine pentru grasi”, soarele ma loveste brusc pe frunte, dau sa ma impiedic intr-o groapa din trotuar, am ajuns pe Ialomitei si un suvoi nesfarsit de autocamioane pompeaza fum inecacios cu miros de benzina. In fata mea o cladire intesata de sedii de firme si plina de panouri publicitare: “Fabricam cosuri de fum” sau “Hrana concentrata pentru gaini si cocosi – pui de o zi”. Vis-a-vis o constructie pe jumatate demolata, cu gramezi de moloz raspandite in jur. Din nou orasul Timisoara.

Imi amintesc ca trebuie sa ajung la un client… pacat, a fost frumos.

Va recomand cu caldura sa cititi si Suprareal.

- Ce faci?
Il intreb.

- Analizez piata.
Imi raspunde foarte serios.

- Nu inteleg, te holbezi in directia asta si nimic mai mult. Te-am vazut si acum juma’ de ora. Cred ca te plictisesti.

- Parcarea asta din fata e foarte importanta. Daca te uiti bine la ea… analizezi piata, stii imediat ce se vinde si ce se cumpara, cine vinde si cine cumpara.
Imi spune prostia asta foarte serios si imi arata parcarea din fata Bisericii Sarbe, in Piata Unirii, o parcare tot timpul aglomerata si plina de masini de soi.

- Vezi BMW-ul ala X6, e a lui Toni, vinde terenuri in Dumbravita. Langa el e masina lui Sasa, ala e omu’ lui de incredere, are X5, n-are curaju’ la masina mai buna ca bosu’. Daca’s amandoi inseamna ca au gasit vreun strain sa-l indoape cu un teren. Iar fac bani buni. In stanga e rabla aia Mercedes Cobra a lu’ Nelu Stanici, ala are bani sa-i ingroape pe toti da’ umbla cu rabla aia. El aduce nemtii in oras la terenuri, are multe relatii afara si toti il respecta, fara el se duce dracu piata. Cre’ ca a adus nemti, da’ nu face afaceri cu Toni ca nu-i place de el. Vezi din start stii ca’s mai multi cumparatori straini care vin la terenuri. Din start stii ca exista nemti si ca se vand terenuri in Dumbravita.

- Analiza curata.
Ii raspund si Zlatco Analistul ma innebuneste in continuare.
- Da’ de la cine cumpara Nelu Stanici? Cre’ ca de la Gavrilescu… e masina aia alba Audi Q7 parcata mai incolo. Isi face veacu’ prin Cafe de Paris, e destept, stie cum sa citeasca cartea funciara, stie cum se misca lucrurile si mai vinde cu probleme, mai pacaleste, intelegi. Daca ii vinde lu’ Nelu o pacaleala o sa iasa rau. Da’ Gavrilescu nu vinde decat case vechi, nu inteleg, cre’ ca s-a apucat si de terenuri. Vezi din start stiu ca o sa fie probleme cu o casa veche sau cu teren. Pot sa-ti zic si unde se ciomagesc dupa aia daca nu iese bine.

- Dar Toyota aia verde a cui e?
Il intreb curios de raspuns.

- Rav 4 e a lu’ Peter, are agentie imo pe Take Ionescu, da nu e tare ca ai’lalti.

- Stiu, a lui e, il cunosc, de aia te-am intrebat. Ai nimerit analiza. Tine 3 lei si du-te sa bei o cafea. Analizezi piata mai incolo.

la un moment dat am realizat si eu o analiza similara in Pestele imputit la cap.