Nu ne-a ramas decat sa speculam cifre, sa vorbim de banii altora, de economia neagra sau gri pentru ca economia alba ne permite mai putin sa speculam. Speculam miliarde de euro pe noapte si scriem articole despre cifre pentru ca nu mai putem sa scriem articole despre imobile.

Daca asta ne face sa ne simtim bine… macar putin mai bine. Dar tot speculanti ne numim.

Bunaoara cica “278.000 de tranzacţii imobiliare s-au realizat în intervalul 2006-2008, dintre acestea pentru cel puţin 85.000 fiind necesară plata retroactivă a TVA”.

Cel putin, cel mult, aproximativ, adica pentru cate? Si cam la ce valoare? Cam …

Sa le luam pe rand.

Individul este rational si isi poate asigura prin propriile forte castigul. El nu are nevoie de protectia sau interventia nimanui pentru ca nimeni nu-i cunoaste mai bine interesul decat el insusi. Totodata, el fiind cel care isi cunoaste cel mai bine interesul, individul va gasi si cele mai eficiente mijloace de a-l obtine. Deci interventia statului nu se justifica in acest sens. In urma acestor argumente gandirea liberala conchide ca interventia statului nu numai ca nu se justifica ci, de cele mai multe ori este ineficienta. Individul isi este siesi suficient atat timp cat are un cadru legal ce ii asigura sanse egale cu ceilalti la obtinerea de profit. Fiind rational, individul nu are cum sa-si doreasca decat ceea ce este bine pentru el. Dintr-un impuls natural, autoconservarea, individul va tinde sa-si maximizeze utilitatea. Orice interventie “in sprijinul” sau i-ar putea fi o piedica in ceea ce el isi propune. In urma acestor argumente gandirea liberala conchide ca interventia statului nu numai ca nu se justifica ci, de cele mai multe ori este ineficienta.

Si cam asta e tot, asta e Statul minimal care pune in prim plan individul si intervine cat se poate de superficial in viata oamenilor. Sa va dau un exemplu: Marea Britanie.

Si sa trecem mai departe.

Pe de alta parte exista Statul maximal, rod al teoriilor politice de stanga care considera individul incapabil sa isi poarte singur de grija si se ofera sa intervina legiferand in detaliu toate aspectele vietii cotidiene si dirijand prin institutii si corpul de functionari economia, sanatatea sau circulatia pe drumurile publice. In cazul in care majoritatea indivizilor ce compun o societate nu se bucura de o situatie materiala suficient de buna este necesar ca statul sa se ocupe de aceasta problema. Statul are mai multe mijloace la indemana pentru a rezolva problema decat un singur individ.

Sa va mai dau un exemplu: Rusia, sau … Romania.

Am terminat.

Si consecintele:

Sa luam ca exemplu zona Pipera din Bucuresti in care economia libera si indivizii au construit zone rezidentiale cochete, parcuri tehnologice si cladiri de birouri, multe cladiri de birouri. Iar statul, prin institutii si corpul de functionari intervine. Calculeaza impozite, sanctioneaza intarzierea in plata lor, etc. in numele bunastarii generale. Nu ar fi potrivit ca acolo sa se construiasca elemente de infrastructura pentru ca, in intelepciunea sa, Statul maximal dirijeaza eficient impozitele percepute in Pipera spre zone mai defavorizate, Valea Jiului spre exemplu. Infrastructura in zona Pipera se va construi mai incolo…

In Marea Britanie, Statul minimal ar fi asigurat cadrul institutional, organizatoric si fiscal necesar pentru ca in zona Pipera, economia libera si indivizii, sa construiasca drumuri suficient de largi, retele de fibra optica suficient de bune si relee pentru telefonia mobila suficient de puternice pentru ca aceasta zona sa creasca. Dupa care, ar fi asigurat cadrul institutional, organizatoric si fiscal pentru ca Valea Jiului sa creasca prin investitile… companiilor din Pipera, spre exemplu.

Evident ca nu e atat de simplu. Dar am putea macar sa incercam sa facem ceva si in directia asta. Si cu siguranta nu infiintand cateva institutii noi “pentru interventie” cum ar fi Agentia Nationala pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere sau Agentia Nationala pentru Dezvoltarea si Implementarea Programelor de Reconstructie a Zonelor Miniere. Institutii care functioneaza oricum ineficient din impozitele platite de noi, cei din Pipera sau aiurea.

mai puteti citi analize imobiliaro-politice si in Future is Orange… sau Red.

Il transmit mai departe. Merita. Si fac asta pentru cei 85% care nu merg la vot desi ar trebui sa o faca. Pentru cele 2 milioane din Spania care nu se mai intorc desii ii asteptam cu totii. Pentru toti cei care platesc cu buna-credinta impozite si nu primesc nimic in schimb. Pentru copii nostrii.

Am folosit în titlu două sintagme: una este titlul celui mai cunoscut manifest al tuturor timpurilor semnat de Emile Zola, iar cel de-al doilea e mult mai recent, şi a creat panică pe vremea lui Iliescu, când un grup de intelectuali ardeleni, în frunte cu Sabin Gherman, declarau tare şi răspicat că s-au săturat de patria mumă! Am să dezvolt putin, chiar dacă nu mă pot compara nici cu Zola şi nici nu-mi iau câmpii să mă retrag la Monaco, unde să-mi trăiesc liniştit viaţa, îngurgitând o rentă viagera de urmaş de la vreun soţ miliardar!

Mă enervează în tara asta mizeria, mucurile de ţigări aruncate pe geam la stop, rahaţii şi lătrăturile câinilor proprietate personala sau vagabonzi, blocurile cu apartamente mici şi înghesuite, cu maşini mai scumpe decât apartamentul parcate în faţa lor. Mă copleşeşte mirosul de ghenă din verile fierbinţi, casele care se învârt după soare, dar care au nişte desfundături de străzi în faţă şi ostentaţia cu care potentaţii îşi plimbă maşinile de sute de mii de euro pe străzile fără noimă, dar cu borduri, ale patriei.

Mă exasperează ca nu avem autostrăzi, drumuri, căi ferate, infrastructură în general, dar suntem plini de lucrări şi pasaje inutile, cu care băieţii deştepţi găuresc bugetul. Îmi plesnesc venele în cap când realizez că ne-au minţit ani şi ani, cu realizări măreţe, pruneţe şi mălăieţe, iar în realitate nimic din indolenţa noastră milenară nu s-a schimbat. Ba mai mult, ne mint în continuare cu zâmbetul pe buze: nu e aşa, domnu’ Berceanu, că faceţi 832 de kilometri de autostradă până în 2012? Hai sictir, că ne insulţi inteligenţa!

Mă scoate din minţi că şi-au făcut un renume din şpaga încasată, că suntem o ţară cu corupţie fără corupţi, dar cu spectacol de circ la DNA, cu o justiţie fără scrupule, dar cu un simţ tactil al dracu’ de dezvoltat. Simt că am un Nagasaki în cap când văd un ghiolban înjurând o femeie, pentru simplu motiv că e la volan, sau când băieţii de băieţi sparg în cluburi cu târâturi siliconate milioanele furate de taţii lor cu ajutorul sistemului ticăloşit! La munca, mă luzărilor, nu la tras pe nas praf cumparat, fireste, din milioanele făcute pe mustaţa lu’ ăl bătrân, ori din pădurile exportate de guzganul rozaliu senior!

Îmi vine să urlu când plătesc impozitele ca boul, pentru a primi în schimb spitale infecte, unde în 2009 încă se face hepatită de la transfuzii sangvine şi în care-ţi plăteşti şi simpla aspirină. Tot pentru impozite plătite suntem răsplătiţi cu un învăţămant în care ministrul garantat de un analfabet notoriu interzice sportul, mişcarea şi teoria evoluţie pe motiv că sunt inutile.

Mă uit cu greaţă la emisiunile politice, cu realizatori ciutaci, libidinoşi şi sceleraţi, care pupă în cur patronii tv şi interesele lor fără pic de demnitate şi moralitate. Mi se face rău când văd preşedinţi plângând la comandă sau şefi de partide “suferind” lângă pensionari, din vârful piramidelor de bani pe care uită să-i pună în declaraţiile de avere! Mă sufoc de indignare când un cioban cu 2 clase şi fără nici cea mai elementară noţiune de bun simt roteşte miliardele şi grohăie grobian în fiecare seară la televizor ce “salvator al saivanului” şi ce “buricul pământului” e el! Marş mă la pârnaie de unde ai ieşit, oligofren ce esti, şi pe celălat tribun trimite-l la balamuc, unde-i e locul!

Mă revolt când văd pipiţe întreţinute, pline de ifose, sugând banii miliardarilor de carton sau piţipoance pe post de “noua clasa politică”. Îmi fierbe sangele în vene când impostura atinge cote maxime. Vreţi un exemplu? Veniţi în Bucureşti să vedeţi cum a reuşit chirurgu’ (care are mai nou gânduri să devină preşedinte) să pună tot oraşul pe butuci, cu concursul celorlalţi primari, la fel de “pricepuţi” ca el!

Mă satur de România imediat ce deschid televizorul şi văd defilând în curul gol ciumace şi naomi, sau cum caută lobotomizatul de ogica rămăşiţele Elodiei. De rostogolorile urduroase ale nichitei pe asfalt, în cautarea unei sinucideri nesigure nu mai spun nimic, că şi aşa face domnu’ Dan banu’ grup de pe urma nefericiţilor care încă-l cred “amărâtul” de serviciu şi patronul “televiziunii poporului”. Şeful televiziunii popoului, mă nagâţ de Caracal, asta eşti!

Îmi provoacă repulsie să văd la ştiri cum Esca îi prezintă pe guţa şi adrian piticul minunat încasând bani fără număr pentru tanguirile jalnice. Bani pe care-i strâng cu sacii, şi pe care nu plătesc nici leţcaie de impozit. Că “impozitele e pentru fraieri”, nu pentru “minoritatea discriminată”, supusa stereotipurilor, şi pe care am exportat-o cu succes în toată Europa, de ne spun ăia Gipsyland, nu România!

Toate acestea mă distrug incet, şi VĂ ACUZ PE VOI, cei care sunteţi la fel de oripilati ca şi mine de ceea ce se întâmplă, cei care gândiţi că maine copilul vostru trebuie să se mute în altă ţară pentru o viaţă normală, VĂ ACUZ că intoarceţi capul şi suportaţi cu stoicism toate porcăriile astea care vă omoară câte un pic în fiecare zi. VĂ ACUZ că vă complaceţi în mlaştina asta, din care ştim sigur că nu avem scăpare! Pentru că vedeţi voi, nimic nu e mai plăcut pentru scârbele descrise mai sus decât nepăsarea şi indiferenţa celor cu bun simţ!

Ce ziceţi? Inventam partidul bunului simţ? Din păcate, mă uit la mine, mă uit la voi şi tare mi-e teamă că nimeni nu o să plătească vreo cotizatie in partidul asta. Trist, dar adevărat. În România asta, eu nu mă mai regăsesc demult, traiesc doar cu speranţa, utopică evident, că vom reusi să facem o ţară paralelă în care lăturile şi ororile care ne distrug să dispară!
Noapte buna, România, oriunde te-ai afla!

Cu adevarat, Noapte buna Romania. Pana maine dimineata. Cand o vom lua de la capat. Sau… poate facem ceva.

Va recomand cu caldura sa cititi si Elogiul nesimtirii .

Si scriu acest articol pentru Domnul Pogea si pentru alti domni ca dansul. Scriu pentru functionarii publici care ma pun sa aduc hartii prin care sa imi dovedesc in avans nevinovatia. Pentru referentii de la Registrul Comertului, care ma pun sa dovedesc ca tata e ruda cu mine (desi numele lui e in buletinul si certificatul meu de nastere).

Scriu pentru un anumit gen de politisti care cerceteaza furturile auto ca pe tabelul cu candidati electorali: cu sictir absolut. Pentru micii omuleti care asteapta sa dea un tun de pe urma lipsei mele de cunostinte sau de interes.

Scriu pentru ca uneori e bine sa mai si spunem astfel de lucruri, desi ne-am obisnuit toti cu ele si ni se par mai normale ca asfaltul moale al trotuarelor bucurestene din miezul zilei.

Stiu, ati putea crede ca scriu de suparare. Dar adevarul e putin ciudat. Scriu pentru ca e timpul sa privim in fata prezentul. Si daca tot il privim, sa incercam sa pornim de la zero. Sa recunoastem ca nici noi nu suntem sfinti. Statul ne considera infractori, iar noi ne asumam acest rol. Si facem infractiuni marunte, la scara nationala.

O statistica oficiala (nu mai stiu unde am citit despre) spunea ca peste 60% dintre romanii care calatoresc cu RATB-ul merg fara bilet. O statistica neoficiala, facuta la avizierul blocurilor prin care am ajuns sa locuiesc de-a lungul timpului spunea ca un numar mare de locatari nu-si plateau intretinerea. O parte importanta a concetatenilor nostri construieste fara autorizatie de constructie. Si exemplele pot continua.

Statul da legea privind impozitul forfetar? Nu-i nimic, desfiintezi firma veche si faci una noua. Politia rutiera spune ca n-ai voie sa mergi cu mai mult de 50 km pe ora in localitate? Nu-i nimic, iti iei antiradar si gonesti cu 100 si ceva la ora. Lucrurile se schimba insa odata ce depasesti granita cu Ungaria. Acolo conducem incet. Respectam limitele de viteza.

La noi in tara statul ne face infractori si unii dintre noi ajungem sa ne comportam ca atare. Intotdeauna exista motive. Si intotdeauna ne amagim cu speranta ca peste un timp nu vom mai ajunge sa avem toate aceste mici derapaje.

In realitate, pe masura ce ne adancim in mocirla timpurilor, ne e tot mai greu sa ne desprindem. Inchidem ochii la faptele celor din jur pentru ca poate vreodata vom avea si noi nevoie sa inchida cineva ochii la faptele noastre. Acceptam mirosul cadaveric al clasei politice actuale doar pentru ca ne place cum isi etaleaza calitatile de smenari de cea mai joasa speta. Radem la glumele sinistre ale plasatorului de pasarici si ne bucura ca omul cu patru case fenteaza din Bentley-ul sau justitia care ramane doar pentru omul de rand.

Da, statul ne trateaza ca pe infractori. Nimic nou sub soare. Ce e cu adevarat interesant e ca, daca am privi in jur, am constata ca statul suntem noi. Ca noi ne tratam unii pe altii ca pe infractori. Si ne bucura ideea. Si asta e trist.

am citat acelasi autor in Elogiul nesimtirii

Intamplarea, competenta sau norocul fac ca eu sa fiu membru in consiliul de administratie al unei companii privatizate recent, poate ultima privatizata in oras. Intr-o dimineata primesc un telefon de la directorul companiei Florin, care ma cheama de urgenta la sediu.

- Trebuie sa ne intalnim in consiliu. Astia de la finante ne imputa o suma mare, vreo 300 000 de euro. N-am de unde. O sa ne execute.
- Cat? Ce? Ce ai facut?
Sunt stupefiat sau surd in dimineata asta.

Ajung destul de repede la sediul societatii, in biroul lui cu vedere spre hotelul Continental si astept explicatii.

- Tu stiai de impozitul asta? 90% din veniturile din chirii. Se pare ca nu l-am platit de 4 ani. Stiai de el?

Sunt jurist si deci trebuia sa stiu. Ma concentrez, asta ca sa nu ma fac de ras… ma mai concentrez putin.
Impozitul de 90% din veniturile din chirii pentru spatiile comerciale. Nu am auzit in viata mea de asa ceva.
- Parca stiu, in “Legea pentru stimularea infiintarii de IMM-uri” ( ironic nu?) apare un impozit, dar asta se plateste de companiile de stat. Firma e privata, tu nu trebuie sa platesti asa ceva.
Ii raspund usurat.
- Acum nu, dar inainte? Firma asta trebuia sa plateasca in anii trecuti impozitul asta. Directorii dinainte nu l-au platit. Acum suntem buni de plata.

Deci sa recapitulez. Exista o lege numita “Legea pentru stimularea infiintarii de IMM-uri” care prevede un impozit special pentru spatiile comerciale detinute de companiile cu capital majoritar de stat. Discriminare deci… se plateste doar de unele companii. Cota exacta … 90%. Stiti cat este cota la un casino? 80%… mai mica deci. Cum se calculeaza aceste impozite? Nu stiu, pentru ca aceasta lege nu are norme de aplicare. De cand se calculeaza aceste impozite? Nu stiu… nu ati inteles ca aceasta lege nu are norme de aplicare.

Am inceput sa studiez aceasta speta si sa gasesc o cale de rezolvare a problemei. Au existat cateva procese care s-au purtat de contestatarii acestui impozit. Inalta Curte de Casatie in intelepciunea sa (asa am invatat la scoala, ca e inteleapta) a apreciat ca acest impozit special are caracterul unui impozit-sanctiune menit a obliga companiile de stat care detin spatii comerciale sa le vanda intreprinderilor mici si mijlocii private. Deci privatizare fortata… O.K…. economie de piata O.K…. intreprinderi mici O.K., inteleapta cu adevarat. Toate procesele au fost pierdute, privatizare sa fie.

Am inceput apoi sa caut in arhiva companiei fosta de stat pentru a vedea cum au aplicat “Legea pentru stimularea infiintarii de IMM-uri”. Au vandut in rate sau leasing 80 de spatii comerciale, azi probabil zece milioane de euro. Le-au vandut la valoarea de inventar, calculate ultima data prin 74’, anul cand m-am nascut eu. Le-au vandut unor intreprinzatori locali foarte cunoscuti: ofiteri de politie, consilieri locali, judecatori, lideri de sindicat.

Bine imi spun, au facut privatizare fortata, deci nu mai trebuie sa plateasca acest impozit-sanctiune. Ba da, trebuie sa il plateasca pentru spatiile comerciale pe care nu le-au vandut. Deci trebuiau vandute toate.

Am contestat impozitul la Ministerul Finantelor, am considerat ca e discriminatoriu si neclar si ca nu este conform cu principiile de impozitare europene reglementate in Codul Fiscal. Contestatia a fost respinsa de d-nul Capdefier. E in finante din 74’, anul cand m-am nascut eu.

Deci, cum ramane? Si pana la urma ce legatura exista intre Jules Verne si imobiliare?

cred ca ati putea citi si Elogiul nesimtirii

Contine o metafora care mi-a placut si am hotarat sa o pun pe blog:

Un grup de oameni de stiinta au pus intr-o cusca cinci maimute si in mijlocul custii o scara, iar deasupra scarii o legatura de banane. Cand o maimuta se urca pe scara sa ia banane, oamenii de stiinta aruncau o galeata cu apa rece pe celelalte care ramaneau jos. Dupa ceva timp, cand o maimuta incerca sa urce scarile, celelalte nu o lasau sa urce. Dupa mai mult timp nici o maimuta nu se mai suia pe scara, in ciuda tentatiei bananelor.

Atunci oamenii de stiinta au inlocuit o maimuta. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost sa se urce pe scara, dar a fost trasa inapoi de celelalte si batuta. Dupa cateva batai nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scara. A fost inlocuita o a doua maimuta si s-a intamplat acelasi lucru. Prima maimuta inlocuita a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat si lucrurile s-au repetat. Al patrulea si in fine al cincilea au fost schimbati. In final, oamenii de stiinta au ramas cu cinci maimute care, desi nu primisera niciodata o baie cu apa rece, continuau sa loveasca maimutele care incercau sa ajunga la banane.

Daca ar fi fost posibil ca maimutele sa fie intrebate de ce ii bateau pe cei care incercau sa se catere pe scara, raspunsul ar fi fost “Nu stim. Lucrurile intotdeauna au fost asa aici…”

Ma veti intreba ce legatura are asta cu imobilul meu?

Daca il citez pe Dan as spune: Pai… sa ne imaginam maimutele ca fiind functionari la finantele locale, bananele ca fiind problemele pe care le ridica plata unui impozit pe un apartament si pe care unele maimute incearca cu buna credinta sa le rezolve urcand pe scara. Imaginati-va cercetatorii ca fiind functionarii superiori numiti politic si votati de noi si veti obtine Sistemul.

Sau imaginati-va ce vreti voi.

cu o alta ocazie Dan mi-a povestit Arca lui Noe.