Citesc zilele astea o carte. Este vorba despre Moartea si viata marilor orase americane a lui Jane Jacobs.

Aceasta descrie capacitatea retelelor sociale de a aduce siguranta publica in vechile cartiere din orasele americane. In prima jumatate a secolului XX un cartier precum North End din Boston a fost populat in mare parte de imigranti italieni si de urmasii lor. Din exterior cartierul parea sordid si dezorganizat. Si totusi, comunitatea, desi saraca, avea o mare rezerva de capital social incorporat in relatiile dintre familiile care locuiau in acelasi cvartal. Spre ex. delicventa era, in mare masura descurajata de adulti, acei adulti care ieseau in strada sa-i urmareasca pe tinerii ce riscau sa intre in incurcaturi si pe necunoscutii care ii puteau atrage pe cai gresite. Intr-un asemenea cartier aglomerat, oamenii se aflau in permanenta in strada, unde munceau, mancau, faceau cumparaturi si afaceri.

Scriitoarea descrie forta acestui gen de retea sociala descriind un incident care a avut loc in fata apartamentului ei din Manhattan, cand un barbat a incercat sa tarasca o fetita pe trotuar, iar fetita a opus rezistenta:

“Uitandu-ma pe fereastra mea de la etajul doi, decisa sa intervin daca era cazul, am observat ca nu mai avea rost. Din macelaria de la parterul blocului tisnise proprietara magazinului, impreuna cu sotul ei; se protapise nu departe de omul acela, cu bratele incrucisate si cu un aer hotarat intiparit pe chip. Joe Cornacchia, care, impreuna cu ginerii lui, are un magazin de delicatese, a aparut in acelasi moment si sa infipt pe celalalt trotuar. Cateva capete s-au ivit la ferestrele apartamentelor inchiriate de deasupra, unul s-a retras repede, iar persoana in cauza a aparut peste cateva secunde in cadrul usii, in spatele acelui barbat. Doi barbati din barul de langa macelarie au rasarit in cadrul usii si au asteptat. Pe partea unde locuiam eu, am observat ca lacatusul, zarvagiul si patronul spalatoriei iesisera din magazinele lor si ca scena mai era supravegheata si de la alte ferestre decat ale noastre. Barbatul nu stia, dar era inconjurat. Nimeni n-ar fi tolerat ca fetita aceea sa fie tarata undeva, chiar daca nimeni nu o cunostea.”

Imaginati-va apoi aceasta scena in cartierul vostru, oricare ar fi acesta, astazi.

Nu mai avem de mult retele sociale sau siguranta publica… avem in schimb “causes” pe “facebook” pentru copii admonestati… undeva in cartierul nostru.

/p

Am obiceiul asta de multa vreme, de prea multa vreme poate. Am inceput cu Eclipse, care la momentul acela era singurul bar din zona Pietei Unirii, am continuat prin alte locatii, iar de cativa ani produc consumatie la Timi’s.

Localul este mai tot timpul plin, si asta in lipsa vreunei atmosfere aparte sau a preturilor care nu sunt deloc modeste. Adaosurile comerciale de 300-400% intretin chiriile exorbitante si amenajarile interioare costisitoare pentru toate localurile din zona Pietelor Unirii-Libertatii-Victoriei. Despre preturile spatiilor comerciale din aceste zone, chiar in mijlocul acestei crize imobiliare, nu este cazul sa vorbim.

Dar ce face ca un numar consistent de locuitori ai urbei sa risipeasca maruntisuri ce se dovedesc exorbitante in timp, acceptand cu buna stiinta adaosurile comerciale ridicate? Eu nu mai sunt relevant in aceasta poveste. Sutele de italieni de care ma “lovesc” in aceasta activitate de tabiet sunt, datorita culturii de sueta si cafenea din care provin, poate la fel de putin relevanti. Ma refer acum la ceilalti, oricare ceilalti…

Gasesc sa ma gandesc putin…

In conceptia lui Abraham Maslow, toate actiunile umane au ca scop satisfacerea unor necesitati sau trebuinte. Satisfacerea acestor trebuinte se realizeaza conform prioritatii lor, respectiv: intai nevoile primare, apoi sunt luate in calcul cele de ordin superior.

Astfel, nevoile umane, conform lui Maslow, sunt structurate piramidal, de la baza spre varful piramidei, in cinci nivele, dupa cum urmeaza:

1. Nevoile elementare, la baza piramidei, sunt nevoile de ordin fiziologic: nevoia de aer, apa, hrana, imbracaminte; nevoi de ordin senzorial, sexual, etc. Satisfacerea acestor nevoi asigura buna functionare biologica a organismului uman.

2. Nevoia de securitate individuala, atat in mediul natural cat si in cel social; se refera la protectia individului fata de fortele exterioare ostile, factori de risc care atentează la integritatea fizica a acestuia. Asigurarea unei astfel de protectii se realizează prin stabilitatea locului de munca si prin asigurarea unor bunuri si resurse materiale necesare existentei: casa, salariu etc.

3.Nevoile sociale se raportează la necesitatea acceptarii si apartenentei intr-un grup social, de a face parte dintr-o comunitate. Oamenii manifesta nevoia de dragoste inca din primele luni de viata. Mai mult instinctiva la început, aceasta nevoie devine treptat din ce in ce mai constienta, devine o exigenta de prim ordin pentru confortul sufletesc.

4. Nevoia de respect care deriva dintr-o exigenta autoevaluativa a individului, care doreste sa-i fie recunoscut statutul pe care il are sau la care aspira, dorinta de a-i fi apreciate competentele, cunostintele, performantele, calitatile etc.

5. Nevoia de autorealizare, la varful piramidei, nevoia de implinire de sine, vizeaza construirea unei imagini de sine favorabile, precum si dobandirea capacitatii de auto-control.

Pare complicat, stiu… si pare fara legatura cu cafeaua cu adaosuri comerciale de 300% care intretine chiriile si preturile exorbitante ale spatiilor comerciale din Cetate.

Si totusi, nevoia de respect, nevoia de implinire de sine si construirea unei imagini de sine favorabile sunt argumentele, singurele argumente din pacate. Cred ca se mai numeste si orgoliu…

In acelasi loc sa intamplat si povestea din Super agentul 007 

Concernul Ingleby din Danemarca a preluat anul trecut doua companii agricole din Romania, mizand pe productia de cereale pe o suprafata de aproximativ 4.000 de hectare, potrivit autoritatilor locale din judetele Timis si Caras-Severin.

Companiile Campo d’oro si Cinque Stelle Venete din judetele Timis si Caras-Severin, infiintate de catre doi investitori italieni, au fost preluate de Ingleby care a pastrat atat obiectul de activitate al firmelor preluate, cat si vechile denumiri.

Reprezentantii Ingleby nu au dorit sa comenteze despre tranzactiile din Romania si nu au precizat nici valoarea acestora.

Campo d’oro, care exploateaza 3.000 ha de teren agricol in Timis, este o afacere infiintata de italianul Giovanni Roncato, acesta ramanand cu un alt business in judetul Braila, care se ocupa de cultivarea orezului.

“Este al patrulea an de cand lucreaza pe 3.600 de hectare, dintre care 2.600 ha sunt concesionate de la ADS. Anul trecut a obtinut cea mai buna productie de orez din zona, de opt tone/ha, dar totul merge la export. Are doua spatii de depozitare in total de 30 de tone pentru orez si un uscator”, a declarat un reprezentant al autoritatii locale din Braila. Campo d’oro avea in 2007 o cifra de afaceri de aproape 1,4 mil. euro si 16 angajati, dar era pe pierderi, potrivit datelor Ministerului de Finante. Actionarul italian nu a putut fi contactat pentru detalii.

Intr-una din zilele trecute imi intra pe usa biroului un client nou. E un tanar de 28 de ani, cetatean italian aflat pe meleagurile banatene de aproape 10 ani.

Vorbim despre servicii de consultanta imobiliara. Detine in proprietate terenuri agricole dobandite prin cumparare si nu mai exista titlurile de proprietate originale.

-  Cum de au disparut?

il interoghez pentru a ma lamurii asupra situatiei.

-  Fostul administrator de la firma’ le-a distrus. Acum ne judeca’m cu el, da’r pa’na atunci avem nevoie de titluri.

Povestea cu administratorul roman care pagubeste investitorul italian este destul de banala pe la noi.

Am auzit de nenumarate ori cum, conationali de ai nostrii care au gestionat cu mai mult sau mai putin succes afacerile italienilor in zona, au plecat cu desaga plina si parjolind totul in urma lor. Unele povesti pot fi scoase din 1001 de nopti si vor ramane intotdeauna povesti. Dar de multe ori, chiar de prea multe ori, colaboratorii romani pot fi incadrati usor prin diverse articole din Codul Penal pentru actiunile lor. Eu insami, am asistat clienti de toate felurile, romani sau italieni, in adunari ale asociatilor care s-au sfarsit in instanta. Toti, si repet toti investitorii italieni din Banat se plang de prejudiciile cauzate de colaboratorii sau partenerii de afaceri romani si nu din prost management ci din dorinta de inavutire necinstita. Si va provoc cu o statistica, eu cred ca jumatate din afacerile acestora au fost prejudiciate in mod necinstit de romanii cu care au lucrat. Si va provoc sa ma contraziceti. As vrea sa pierd.

Iar omul continua povestea:

-  I-am dat ba’ni pe mana’ pentru ca sa cumpara’ pamant pentru firma’ si a cumpara’t pa’mantul pe numele lui. I-am dat sa’lariu ca’t a cerut pentru ca sa a’scunda toate titlurile de proprietate si sa’ le distruga’.

-  Va trebui sa il dati in judecata pentru a recupera prejudiciul.

ii raspund, si inca mai cred in raspunsuri de felul astuia.

-  Cine credeti ca ne tine partea noua’, italienilor? Avem probleme ma’ri in Romania’. Saptamana’ asta’ a venit Garda Financiara’ la noi. A patra’ oara’ din ianuarie si am primit o amenda’ pentru ceva care mai verificasera a’ctele si alta data’, e ilegal zic eu.

Contabila’ mea sa certat cu ei de data’ asta’, si stiti ce i-au spus: “Tu cu cine tii?”

Ta’tal meu care e patronul le-a spus ca’ noi am venit in Romania’ cu ba’ni, ca’ am adus utilaje agricole si am construit silozuri, avem moara’ si camioane de transport. Sunt din ba’nii si munca’ noa’stra. Nu era nimic inainte sa venim noi acolo. Si stiti ce i-au zis: “Ati venit in Romania’ sa cumpa’rati pamantul cu 200 de euro si sa ne f***ti fetele. De ce nu v-ati dus in alta parte, in Ungaria’ sau in Austria’? “ Asa’ se vorbeste cu cineva care plateste impozit la stat roman de 600 000 de euro pe an’?

Saptamana’ trecuta’ au venit cei de la Sapard si au zis ca ne iau ba’nii inapoi ca’ am gresit o licitatie cand am construit ferma de porci. Ferma am facut-o in 2003 si toata lumea de la ei s-a’ uitat la acte si nu a zis nimic. Acuma’ ei zic ca’ nu e bine licitatia’, dar actele atunci ei le-au aprobat. Iar ferma e acolo si oricine poate sa’ vina si sa’ vada ca’ e mai mare decat in 2003. Dar ei au zis ca’ nu ii intereseaza lucrurile astea’.

-  Poate ca v-ati certat cu cine nu trebuie…

incerc sa gasesc eu explicatii.

-  Cu cine sa’ ne certam? Avem 50 de angajati si platim impozit la toti. Daca’ vine ta’ranul sa’ vand 2 saci de grau, cumpara’m si 2 saci si nu facem verificare. Am zis la tarani sa deschida la banca’ cont si primeste banii direct la banca’, ca sa nu fie discutie. Tot satul are cont la banca’ si banca’ castiga’ comision de la noi. Iar cand mergem la banca’ sa cerem reducere la comision pentru noi si toata lumea sta’m 2 ore la rand. Ce nu e bine?

Si nu stiu de ce, dar il cred pe omul asta. Desi pare o poveste desprinsa din 1001 de nopti, eu il cred. Pentru ca traim in tara povestilor din 1001 de nopti. Pentru ca, recunosc atitudinea functionarilor statului roman. Pentru ca stiu de ce sunt in stare conationalii mei pentru cativa bani castigati usor. Pentru ca inteleg de ce “nu se absorb fondurile europene”. Pentru ca stau la coada la banca care traieste din banii mei.

Cunosc foarte bine care este parerea noastra despre italieni si afacerile lor aici. Este suficient sa urmarim filmul Francesca, al lui Bobby Paunescu care a produs furori la bienala de la… Venetia. Da, Venetia. Dupa cum stim cu totii ce parere au ei despre noi. Mailat & Compania sunt un exemplu revelator in acest sens.

Dar, pana una-alta italienii au infiintat afaceri prospere pe aici, iar daca ma gandesc la Timis si zona, pot spune ca au construit silozuri si mori, au ridicat fabrici de mozzarela si prosciutto. Pantofii Gucci si Geox se fabrica la Faget sau Dumbrava, parcul industrial italian de la marginea Timisorii are peste 700 de hectare, iar societatile italiene de constructii cu sediul aici au filiale in Serbia sau Ucraina. Este adevarat ca detin jumatate din istorica Piata a Unirii, dar cladirile sunt inca la locul lor, complet renovate de arhitecti si mesteri adusi de la Florenta sau Pisa. Este la fel de adevarat  ca barurile si pizzeriile italiene de pe aici sau oriune, cochete de altfel, sunt neincapatoare pentru frumusetile autohtone, dar eu cel putin nu am auzit ca vre-una din ele sa ramana cu “onoarea nereperata” semnificativ de partenerul lor.

Si toate au fost facute in stilul lor particular, cu oameni bine imbracati, niciodata punctuali si vesnic schimbatori, vorbind prea mult si prea tare pentru urechile noastre dar intr-o romana din ce in ce mai buna si gesticuland in permanenta intr-un stil de “je m’en fous”. Dar daca ne gandim putin va rog sa-mi spuneti: Cati de “ai nostrii”, dintre cei care au tepuit si pacalit pe “ai lor” au ajuns sa plateasca cu adevarat pentru ce au facut. Eu nu cunosc pe nici unul. Sau cati dintre “ai lor” au renuntat pentru totdeauna sa lucreze cu “ai nostrii” dupa ce au fost pacaliti de atatea ori. Cred din nou ca nici unul. Toate intr-un stil de “je m’en fous”.

Iar pana la urma cred ca doar “ai nostrii” sunt vinovati ca avem pe aici, prin Banat cu precadere investitori italieni si nu elvetieni, britanici sau suedezi. Poate nu suntem destul de interesanti pentru elvetieni, britanici sau suedezi, daca tot credem ca acestia sunt mai buni.

Dar oare ne-am fi inteles mai bine cu ei?

Despre acelasi lucru si totusi cu mult diferit cititi si Ein Reich, ein volk, ein imobil

Acest articol despre Italia si Romania a fost postat si pe TravelPod.

Aproape sa nu-l recunosc. L-am cunoscut cu ceva ani in urma la sala de sport, pe cand mai frecventam asa ceva. Atunci mi-a atras atentia pentru ca avea un ochi albastru si unul caprui. Si o suvita alba. Acum e complet chel. Si nu au trecut chiar atat de multi ani.

- Cu ce te ocupi acum? Tot cu afacerea cu parchetul?
Nu m-am abtinut sa il intreb.

- N-a mers… am abandonat. Acum fac tranzactii imobiliare. Dar profi. Doar hale si constructii industriale si nu lucrez cu romanii, nu sunt seriosi. Stii ca eu fac totul profi si cu ei nu poti.

Mi-am amintit ca intr-adevar, el face totul profi.

Cand l-am cunoscut era sofer de taxi, dar unul specializat, profi. Ducea oamenii la Cluj, la Caritas si ii aducea inapoi cu bani de 8 ori mai multi. Le facea rost de numere de ordine la coada, le cumpara mancare si asigura paza. Sofer profi.

Se pare ca a castigat ceva din asta pentru ca si-a luat o masina Porsche second-hand si recunosc ca m-am dat cu ea o tura. E drept ca nu l-a tinut mult, se pare ca era o varianta mai ieftina, caroseria era din carton, motorul ruginit. N-a trecut cu bine iarna.

Apoi a plecat in Italia. Lucra ca maseur intr-o clinica pentru doamne. A invatat repede si era apreciat ca un bun profesionist. S-a insurat, dar nu l-a tinut mult. Trei luni.

Dupa aceea sa intors in tara si a inceput sa duca muncitori romani acolo. Ii transporta cu un microbuz pana la frontiera Schengen. Stia unde sa se opreasca, era profi. Nici un muncitor nu era din zona, spunea ca vrea liniste. Nu am inteles de ce niciodata.
O vreme s-a ocupat de afacerea unor italieni din industria lemnului. Supraveghea facturarea. Era plin de entuziasm si probabil din cauza aceasta a facturat mai mult decat trebuie. Asociatii sai au avut probleme cu fiscul roman si au trebui sa plece acasa. El a fost nevoit sa ocoleasca Italia. Ca sa vezi cate probleme poate sa iti faca fiscul asta.

Dupa aceea a lucrat o perioada in Spania, in constructii. Din nou supraveghetor. Veghea ca hotii de muncitori romani sa nu fure materiale de constructii. Intr-o noapte au disparut mai multe decat era cazul si nu a putut sa dea vre-o explicatie. Muncitori necinstiti. Nu poti sa fi tot timpul pe faza.

Acum s-a linistit. Se ocupa de imobiliare. Profi. Poate o sa cumpar ceva de la el. CV-ul il recomanda.

pentru a afla despre alte tipuri de profesionisti puteti citi si Inspiratie de la bun inceput.