Imi amintesc de aglomeratia infernala din prima luna in care probabil toti locuitorii din vestul tarii i-au trecut pragul. Nu conta prea mult ca finisarile nu erau de calitate, nu conta ca in unele aripi inca se lucra sau ca lampile care luminau holurile largi se stingeau intermitent la zece minute.

Se inaugurase Iulius Mall in Timisoara.

Mai apoi am aflat, unii dintre noi, e drept, ca mega-dezvoltatorul imobiliar construise doar infrastructura in timp ce micii sau mai marii comercianti ce il populau au construit restul, si-au modelat spatiile comerciale, au asigurat finisarile si instalatiile interioare. Am aflat cum au platit chiria, record pe vremea aceea, pentru un an in avans si si-au asumat clauze contractuale dure prin care participau la eforturile de promovare si dezvoltare ulterioare ale Iulius Mall.

Aceasta se dovedea o mare afacere… pentru Iulius Mall evident.

Mai apoi am vazut ca exista un parteneriat intre primaria Timisoara si Iulius Group. Am observat cum primaria modernizeaza peste noapte aductiunile de utilitati si reteaua de energie electrica in zona si m-am gandit ca aste e de bun augur pentru dezvoltarea orasului.

Recent am deschis in Iulius Mall punct de lucru pentru unul dintre clientii mei. Am vazut atunci ca pe structura construita de Iulius Group e inscrisa o ipoteca dubla de 260 de milioane de euro. Ma gandesc daca acel imobil mai valoreaza acum atatia bani si ma gandesc cine o va plati. Mai stiu ca aceasta ipoteca se va regasi in pretul produselor pe care noi, locuitorii acestui oras le cumparam de acolo si care explica probabil de ce un tricou Zara bunaoara costa aici dublu decat la Istambul sau Budapesta (pe incercate).

Si ma mai intreb daca nu exista vre-o legatura intre aceasta ipoteca,  buna relatie cu primaria Timisoara si faptul ca de multa vreme, de prea multa vreme alti dezvoltatori imobiliari sunt blocati in constructia unor mall-uri ce ar putea deveni concurente.

Si atunci, pana la urma, la ce bun Iulius Mall?

Ma intreb cam multe, nu-i asa… ce spuneti?

-Ce mai faceti? Vreau sa va caut luna asta, am vrut sa discut o chestiune pentru un prieten.    E chemat la jandarmerie. A participat la o manifestatie ilegala.
- Mai exista manifestatii ilegale?
Scot porumbelul din gura.

Eu, care am prins putin din Ceausescu, putin din Revolutie, putin din prezent, imi vine greu sa  cred ca mai este interzis ceva in tara asta.

-Da, a participat la un meeting al Noii Drepte impotriva Mafiei Tiganesti care pune mana pe cladirile istorice din orasul nostru. Si era un meeting neautorizat.

Cu toate ca aveam ceva treaba in Mall si nu eram chiar in timpul meu, am ramas sa ascult dezvaluirile tanarului meu client.

-Am vrut sa luam atitudine. Atunci cand autoritatile statului stau cu mainile in san pe banii nostrii, atunci cand casele noastre cele mai frumoase cad in mainile tiganilor cersetori ai Europei, trebuia sa facem ceva. Dar exista o conspiratie a Primariei Timisoara cu acesti nemernici. E vorba de bani grei la mijloc.
-Dar cine sunteti voi, astia care ati manifestat?
-E o grupare, Nationalistii Autonomi Timisoara. Dar au venit din toata Europa, din Slovacia, din Polonia. Stiati ca ai nostri nu sunt in stare de nimic in timp ce au venit politisti din Franta sa perchezitioneze palatele tiganesti? Proprietarii lor sunt anchetati in Franta pentru trafic de masini de lux si falsificari de carduri bancare.
- Si cine sunt tiganii astia?
- N-ati auzit de Ionelas si Visinel Stancu?

Marturisesc ca nu auzisem nici de Nationalistii Internationali si nici de Visinel. Cata detasare din partea mea pentru dramele de importanta nationala care se deruleaza sub ochii mei.

Marturisesc in schimb ca observasem de multa vreme o schimbare a stilului arhitectonic in partea istorica a orasului. Vazusem cum cladirile in stil rococo tarziu austriac sau in jugendstill interbelic devin niste “palate” cu turnulete si cu acoperisuri de tabla, locuite de concetateni de ai nostrii cu domiciliul prin vest si cu apucaturi interlope.

Am stat si am facut paralela cu un alt loc si o alta epoca istorica.

O tara ce se considera umilita de strainatate, cu valorile si principiile aruncate in aer de transformarile fundamentale prin care trece lumea… evident ma gandesc la Germania. O intelectualitate pasiva la problemele cu care se confrunta societatea si incapabila de a ii intelege nevoile… din nou ma gandesc la Germania. O clasa politica corupta si impotenta, preocupata in satisfacerea propriilor interese… si, evident, ma gandesc la Germania. Un grup de tineri care se intalnesc prin baruri si incearca sa transforme radical si violent aceste lucruri… Germania, doar Germania.

Istoria ne invata ca omul nu a invatat nimic din… istorie.

Noroc ca eu ma ocup doar de imobiliare si lucrurile acestea nu ma afecteaza prea mult. Pe nici unul dintre noi nu ne afecteaza.

pentru o alta opinie despre tigani puteti citi si Buna vecinatate tiganeasca

Gabriela Cociasi (revista „Wall Street“): Criticam sau înnobilam cu privirea o noua cladire care se ridica sub ochii nostrii. Fie ca vorbim despre cladiri rezidentiale, fie ca abordam problematica constructiei de mall-uri sau noi birouri, piata de real-estate autohtona tinde spre saturatie. Intr-un interviu acordat publicatiei noastre, Artur Silvestri, profesor de gestiune imobiliara si expertiza patrimoniala la Universitatea Internationala Francofonã de la Bruxelles, ofera o privire de ansamblu asupra acestei teme, considerând în primul rand ca în Romania se face o “geografie a investitiilor”, gresita.

Wall Street: Cat de “metropolitan” sunteti, domnule Silvestri, si cat de adept al modernizarii arhitecturale in ceea ce priveste tara noastra? Va întreb asta pentru ca dumneavoastra calatoriti foarte mult si banuiesc ca puteti sa va exprimati parerea pe aceasta tema fãcând o comparatie cu celelalte “zone” europeene. Cateva disociatii trebuie facute, ca sa ne intelegem mai deslusit. In aceasta tematica, schemele de gandire publica sunt gresite caci Bucurestii sunt prin sine o metropola si tocmai acest strat neconsumat ar fi trebuit sa se dezvolte la noi. Avem aici unul dintre cele mai însemnate “locuri” din Europa de Est catre care sunt atintite traditional priviri diverse si, în datele ce detine izvorând dintr-o “potrivire de asezare” (ca încrucisare de drumuri negustoresti), ar merita valorificat asa cum merita si este posibil. Dar aici noi, ca procedura, lucram fara „masuri majore“ si în mic aranjament intensiv care nu produce efecte pozitive în termen lung si nici macar mediu, daca nu chiar dauneaza. În loc sa creem, prin extensiune, un mare oras comercial de „margine de Imperiu“ — ceea ce si suntem, de fapt, dar nu ne dam seama — privind cu perspectiva grandioasa, „metropolitana“, noi corectam la nesfarsit în vatra cu simboluri. Si stricam. Astazi face furori la noi aceasta idee fara noroc a „modernizarii“ întelese la nivelul celor ce o agita si încearca a o impune prin excluderea vocilor rationale si categoric mai pricepute. La noi, adica mai rau decât în Africa, „modernizarea“ insemneaza „malluri“ în loc de piete traditionale sau gari vechi (dar dezafectate aici si distruse ca sa se obtina pe gratis teren scump si cu pozitie excelenta), insemneaza asa-zise „cartiere rezidentiale“ care nu sunt decat niste „kibbutzuri de lux“ unde, dupa o ploaie sanatoasa de Baragan, „cramele“ de subsol se inunda si a caror „viata cotidiana“ este de un colectivism de penitenciar; insemneaza „hoteluri de cinci stele“ fara parcare si „centre de afaceri“ ce strica si structura legiuita a cartierului dar si înfatisarea unui oras care nu-i defel atat de lipsit de istorie pe cat ne spune cate un „intelocrat“ obraznic; insemneaza „spatiu verde“ evaporat peste noapte, unde în locul plantatiilor de copaci cresc sinistrele „plantatii de vile“ fara stil si fara viitor; insemneaza piete clasice peste care coboara, ca niste ulii, investitorii ce dicteaza intr-un oras abandonat de autoritate si cedat de cetatenii stupefiati, intimidati sau prostiti; insemneazã „zgarie-nori“ în capitala cu cel mai ridicat risc seismic din Europa si, în general, o babilonie de Sodoma si Gomora ce isi va trage ponoasele curând. Astfel incat, a vorbi despre „modernizare“ in aceste conditii, cand o comparatie elementara cu orice loc asezat din Europa ne aduce concluzia unor desfasurari iresponsabile dar cu adevarat de necrezut, este si inutil si absurd. Altii au clarificat de mult interogatii ce apar aici de parca nu ar exista pe nicaieri „experienta verificata“ si scheme cu eficacitate daca nu se invoca „solutia logica“ si echilibrata. In Viena, ca sa exemplific, daca maine i-ar lua Dumnezeu mintile primarului (ceea ce nu este, insa, cu putinta fiindca acolo toata lumea stie „regula de fier a jocului“) si ar începe sa croiasca „inchideri de piete“ în chiar sanctuarul urban reprezentat de Ring, incheierea ar fi si rapidã si previzibila prin demisie obligata în termen scurt. Pe la începutul acestei veri, în Paris aparuse a doua sau a treia oara o anumita rumoare privind „constructia de cladiri inalte“ (neplacute pentru cetateni) dar aceasta avea în vedere cartiere de margine, zone de foste „industrii“ ramase indefinite si de fapt corectabile. Acolo nu exista constructie pe teritoriul „Comunei Paris“ care sa depaseasca 37 de metri inaltime iar aici noi visam la zgarie-nori! Modelul meu urban este Barcelona unde „zgarie-norii“ nu prea atragatori din Diagonal Mar se ridica aproape de plaja si mai pe la „margine“, in orice caz in locuri de fosta intrebuintare industriala dezafectata si fara macar sa puna in penumbra (nu sa lichideze, ca în Romania) „Orasul vechi“ sau traditional,care este, ca pretutindeni in societatile normale, absolut intangibil în esenta lui specifica. Asa ar fi trebuit, la drept vorbind, sa arate si Bucurestii dar despre acestea la noi nu s-a auzit desi sunt multi cei ce calatoresc degeaba pe banii nostri dar o fac, probabil, numai pentru cumparaturi si invarteli.

Si eu care ziceam ca sunt critic.

pentru o alta filosofie in abordarea problemei imobiliare puteti citi si Miorita imobiliara.