Trec prin parcul din dreptul Muzeului Banatului si ma uit la pantofii mei negrii acoperiti cu praf. Iarba dintre copaci este galbena si imbacsita cu praf, mult praf.
Ajung in Piata Operei, in dreptul restaurantului Mc Donalds si ma scutur putin. In stanga este istoricul Corso despre care am mai scris, in dreapta este “acvariul”. Acea constructie paralelipipedica din sticla a iscat multe scandaluri de presa ce nu au tulburat macar cu o unda peretii transparenti ai edificiului.

Citesc un articol destul de bine documentat (carcotas fiind, as zice ca e o traducere) despre Viena, capitala Austriei. Va marturisesc ca imi aduce suficiente elemente de noutate, cum ar fi raportul surprinzator de mare al chiriasilor din totalul locuitorilor, pretul mediu pe metrul patrat, etc. incat am hotarat sa il postez pe blog.

In 1798 un preot englez emitea teoria catastrofica care sustinea ca populatia creste in progresie geometrica in timp mijloacele de subzistenta cresc in progresie matematica. Teoria sa este cunoscuta sub numele de malthusianism iar ca o consecinta a acestei relatii dintre populatie si starea economica, Malthus considera ca saracia, bolile, epidemiile si razboaiele sunt factori pozitivi pentru omenire, dat fiind ca asigura echilibrul intre numarul populatiei si cantitatea mijloacelor de subzintenta.

In 1924, la Berlin, regizorul german Fritz Lang ecraniza Metropolis declansand practic primul “soc al viitorului” in mintile oamenilor de pretutindeni.
Capodopera a vremurilor sale, minunat, revolutionar, ciudat, curios si sinistru, unul dintre cele mai bune filme facute vreodata, Metropolis este un oras-gigant al viitorului macinat de tensiunile dintre clase sociale, lideri imbogatiti, cinici si desprinsi de realitate pe de o parte, muncitori inrobiti in saracie si dezumanizati de cealalta.