Era un mail de amuzament care continea textul Legii pentru monopolul bauturilor spirtoase in comunele rurale si masuri in contra betiei din 1908. In timp ce stau pe terasa din fata Domului Catolic din Piata Unirii ma gandesc la unele dintre “dispozitiunile” ei.

“Nici o carciuma noua nu se poate infiinta intr’o raza de 100 metri in jurul bisericii sau scoalei.” si ma gandesc ca sunt maxim 50 de metrii pana la slujba de dincolo de ziduri.

Sau “Pentru orice sat numarul carciumelor este limitat la o carciuma de fiecare 150 capi de familie.” si ma intreb oare cati “capi de familie” or fi acum prin Piata Unirii, oare or fi cu sotiile sau cu…?

“Lucratorii trebue sa fie platiti numai in moneda legala. Patronii cari vor plati in fise, jetoane, tiduli sau altfel decat in bani, se vor pedepsi cu o amenda de 500 lei, iar in caz de recidiva cu inchiderea cantinei.”… hmm, nici macar bonuri de masa?

“Nici o carciuma din nici o categorie nu poate sa fie lipsita de vin.” eventual ceva spumante italiano…

“Veniturile dela carciumi nu vor fi niciodata inscrise intre veniturile ordinare ale comunei; ele se vor inscrie la un fond special. Acest fond se va intrebuinta numai pentru imbunatatiri de facut bisericilor, scoalelor si infirmeriilor comunale, pentru asezaminte de cultura taraneasca, biblioteci populare, sali de conferinte si cetire, si de petreceri populare pentru tineret, ateliere de lucrari manuale, sau pentru poduri si podete pe drumurile de pe teritoriul comunei… In afara de aceste intrebuintari, este absolut interzisa orice alta cheltuiala din fondul provenind din venitul carciumelor.” Daca ar auzi unii cum face guvernul harcea-parcea bugetul asigurarilor sociale, adica acel buget care provine din contributii sociale si nu de la carciumi, s-ar cruci…

“Carciumarul trebue sa fie cetatean roman, sa stie carte, sa aiba varsta de cel putin 25 ani si sa fie casatorit in momentul incheierii contractului. El trebue sa fie cunoscut ca un om cu purtari bune, fara vitii si care sa nu fi cazut niciodata sub lovitura unei sentinte penale, pentru delicte prevazute in legea licentelor.” Chestia ca sa fie cetatean roman o mai inteleg, dar sa stie carte e prea de tot…

“Carciumarul este dator sa tina totdeauna bauturi sanatoase si de buna calitate si sa le pastreze astfel in cat sa nu se strice. Pentru pastrarea vinului si a berei, orice carciumar va trebui sa aiba o pivnita racoroasa, care sa le apere de corupere in timpul caldurilor. Producerea si vanzarea tuicei artificiale, provenind din altceva decat din prune, este cu totul interzisa.” Aici i-a rupt, fara Bacardi sau Smirnof…

“Carciumarii nu vor da de baut in carciuma copiilor mai tineri de 16 ani; nu vor da sub nici un motiv si sub nici o amenintare bautura oamenilor beti sau celor inscrisi pe lista betivilor, prevazuta la art. 33; nu vor primi in carciume oameni beti sau femei bete sau cu moravuri recunoscute rele.” Deci fara copii sub 16 ani cred ca s-ar cam goli Piata Unirii, fara moravuri recunoscute rele… nu sunt de acord… sa intoarca si obrazul celalalt.

“Oricine fiind beat se va galcevi, se va deda la neorandueli de orice fel, sau va cadea in drum, va fi pedepsit cu o amenda dela 2 lei la 20 lei;” deci si fara circ… anosta viata.

Si totusi ma intreb ce s-a intamplat in cei 100 de ani de atunci… unde e progresu’ dom’le?

Iar despre sfortarile epocii mai puteti citi si in Cap de neamt.

La coltul pietei, printre pietoni si masini, doi vagabonzi, aurolaci cum ne-am obisnuit sa le spunem, se inghesuie in cladire. Unul se urineaza pe perete in timp ce striga la cel de-al doilea:

- -      –  Baga-te ma, sa nu ma vada. Ce sa fac daca imi vine? 

Trec in fiecare zi pe langa cladirea aceasta. Iar acum trec pe langa ei fara sa reactionez macar.

Siderat poate e cuvantul, socat cu siguranta si jenat de imaginea scabroasa ce imi este dat sa vad, trec pur si simplu mai departe. Constat ca am gresit si destinatia pentru ca sa ma trezesc dupa cateva minute schimband directia inspre locul spre care plecasem.

Ziua in amiaza mare, printre masini si pietoni, multi pietoni si cativa turisti, in mijlocul orasului Timisoara, in zona cunoscuta ca fiind de afaceri si servicii profesionale pentru afaceri, in 2010 se intampla asta. Pe peretii unei cladiri reprezentative pentru orasul asta, pentru lumea din care consider (inca) ca fac parte.

Prefer sa nu vorbesc despre actiunea la care mi-a fost dat sa asist. Pur si simplu imi e imposibil. Vreau sa va vorbesc doar despre cladire.

In coltul dinspre Sud-Vest al Dom’s Platz (Piata Unirii) la intersectia dintre strazile Hunyadi Utca (Vasile Alecsandri astazi) si Srbska Ulica (Gheorghe Lazar) se ridica intre 1907-1908 Palatul Bancii de Scont S.A. “Casa cu burta” dupa cum ii spun chiar si azi vecinii referindu-se la proeminenta in care se deschide cladirea pentru a sustine apartamentele de la etaj, palatul este proiectat de arhitectii Komor Marcell si Jakab Dezso, ctitori intre altele ai Primariei orasului Targu Mures. Cladirea, construita in stilul secession transilvanean se remarca prin formele spectaculare si prin decoratiunile din ceramica turqois ce imita motivele populare maghiare din Tara Calatei, inspre Huedin.

Astazi imobilul este intr-o evidenta stare de degradare, zugraveala este deteriorata, decoratiunile stau sa pice iar prin acoperis apa se scurge pana in luminoarul de la parter.

Imobilul este reprezentativ pentru istoria mediul de afaceri banatean. Cladirea este printre putinele imobile inca in picioare si care au jucat un rol de prim rang pentru dezvoltarea economica a regiunii. Banca de Scont era cea mai mare banca din Timisoara si Banat si una dintre cele mai importante institutii financiare ale Imperiului Austro-Ungar fiind totodata si un important investitor in economia locala. Spre exemplu, banca detinea participatii la societatea petroliera Steaua Romana din Campina si la Uzinele de Fier din Resita.

In acelasi timp consider ca este emblematica pentru cosmopolitismul si toleranta culturala a orasului. Edificata de arhitecti de origine evreiasca si maghiara, in stilul de la inceputul secolului XX, care poarta numele de Art Nouveau in Franta, Jugendstill in Germania sau Secession in Austro-Ungaria si care se remarca printr-o renastere puternica a nationalismului cultural local, a fost amplasata la intersectia dintre strazile numite atunci Huniade si Sarba, in mijlocul unei cetati locuite doar in proportie de 40% de romani. Printre actionari si directori amintim pe un Dr. Caius Brediceanu, pe un Coloman Iacobi, Oscar Kubicsek, Edmund Rottenberg sau Victor Blasian.

Acest ansamblu arhitectural de prima marime abordeaza extrem de original spatiul inghesuit in care trebuia sa creasca. Stilul arhitectural Secession transilvanean este rar in oras, si mai rar in tara, iar influentele creatiei lui Gaudi sunt evidente si o transforma intr-o opera arhitectonica unica.

Poate ar fi trebuit sa fac ceva, totusi…

]]> http://www.fraudaimobiliara.ro/cand-prezentul-bantuie-trecutul/feed/ 0 http://www.fraudaimobiliara.ro/mailat-sau-francesca/ http://www.fraudaimobiliara.ro/mailat-sau-francesca/#comments Sat, 19 Sep 2009 19:02:08 +0000 florin-dumitrescu http://www.fraudaimobiliara.ro/?p=923

Intr-una din zilele trecute imi intra pe usa biroului un client nou. E un tanar de 28 de ani, cetatean italian aflat pe meleagurile banatene de aproape 10 ani.

Vorbim despre servicii de consultanta imobiliara. Detine in proprietate terenuri agricole dobandite prin cumparare si nu mai exista titlurile de proprietate originale.

-  Cum de au disparut?

il interoghez pentru a ma lamurii asupra situatiei.

-  Fostul administrator de la firma’ le-a distrus. Acum ne judeca’m cu el, da’r pa’na atunci avem nevoie de titluri.

Povestea cu administratorul roman care pagubeste investitorul italian este destul de banala pe la noi.

Am auzit de nenumarate ori cum, conationali de ai nostrii care au gestionat cu mai mult sau mai putin succes afacerile italienilor in zona, au plecat cu desaga plina si parjolind totul in urma lor. Unele povesti pot fi scoase din 1001 de nopti si vor ramane intotdeauna povesti. Dar de multe ori, chiar de prea multe ori, colaboratorii romani pot fi incadrati usor prin diverse articole din Codul Penal pentru actiunile lor. Eu insami, am asistat clienti de toate felurile, romani sau italieni, in adunari ale asociatilor care s-au sfarsit in instanta. Toti, si repet toti investitorii italieni din Banat se plang de prejudiciile cauzate de colaboratorii sau partenerii de afaceri romani si nu din prost management ci din dorinta de inavutire necinstita. Si va provoc cu o statistica, eu cred ca jumatate din afacerile acestora au fost prejudiciate in mod necinstit de romanii cu care au lucrat. Si va provoc sa ma contraziceti. As vrea sa pierd.

Iar omul continua povestea:

-  I-am dat ba’ni pe mana’ pentru ca sa cumpara’ pamant pentru firma’ si a cumpara’t pa’mantul pe numele lui. I-am dat sa’lariu ca’t a cerut pentru ca sa a’scunda toate titlurile de proprietate si sa’ le distruga’.

-  Va trebui sa il dati in judecata pentru a recupera prejudiciul.

ii raspund, si inca mai cred in raspunsuri de felul astuia.

-  Cine credeti ca ne tine partea noua’, italienilor? Avem probleme ma’ri in Romania’. Saptamana’ asta’ a venit Garda Financiara’ la noi. A patra’ oara’ din ianuarie si am primit o amenda’ pentru ceva care mai verificasera a’ctele si alta data’, e ilegal zic eu.

Contabila’ mea sa certat cu ei de data’ asta’, si stiti ce i-au spus: “Tu cu cine tii?”

Ta’tal meu care e patronul le-a spus ca’ noi am venit in Romania’ cu ba’ni, ca’ am adus utilaje agricole si am construit silozuri, avem moara’ si camioane de transport. Sunt din ba’nii si munca’ noa’stra. Nu era nimic inainte sa venim noi acolo. Si stiti ce i-au zis: “Ati venit in Romania’ sa cumpa’rati pamantul cu 200 de euro si sa ne f***ti fetele. De ce nu v-ati dus in alta parte, in Ungaria’ sau in Austria’? “ Asa’ se vorbeste cu cineva care plateste impozit la stat roman de 600 000 de euro pe an’?

Saptamana’ trecuta’ au venit cei de la Sapard si au zis ca ne iau ba’nii inapoi ca’ am gresit o licitatie cand am construit ferma de porci. Ferma am facut-o in 2003 si toata lumea de la ei s-a’ uitat la acte si nu a zis nimic. Acuma’ ei zic ca’ nu e bine licitatia’, dar actele atunci ei le-au aprobat. Iar ferma e acolo si oricine poate sa’ vina si sa’ vada ca’ e mai mare decat in 2003. Dar ei au zis ca’ nu ii intereseaza lucrurile astea’.

-  Poate ca v-ati certat cu cine nu trebuie…

incerc sa gasesc eu explicatii.

-  Cu cine sa’ ne certam? Avem 50 de angajati si platim impozit la toti. Daca’ vine ta’ranul sa’ vand 2 saci de grau, cumpara’m si 2 saci si nu facem verificare. Am zis la tarani sa deschida la banca’ cont si primeste banii direct la banca’, ca sa nu fie discutie. Tot satul are cont la banca’ si banca’ castiga’ comision de la noi. Iar cand mergem la banca’ sa cerem reducere la comision pentru noi si toata lumea sta’m 2 ore la rand. Ce nu e bine?

Si nu stiu de ce, dar il cred pe omul asta. Desi pare o poveste desprinsa din 1001 de nopti, eu il cred. Pentru ca traim in tara povestilor din 1001 de nopti. Pentru ca, recunosc atitudinea functionarilor statului roman. Pentru ca stiu de ce sunt in stare conationalii mei pentru cativa bani castigati usor. Pentru ca inteleg de ce “nu se absorb fondurile europene”. Pentru ca stau la coada la banca care traieste din banii mei.

Cunosc foarte bine care este parerea noastra despre italieni si afacerile lor aici. Este suficient sa urmarim filmul Francesca, al lui Bobby Paunescu care a produs furori la bienala de la… Venetia. Da, Venetia. Dupa cum stim cu totii ce parere au ei despre noi. Mailat & Compania sunt un exemplu revelator in acest sens.

Dar, pana una-alta italienii au infiintat afaceri prospere pe aici, iar daca ma gandesc la Timis si zona, pot spune ca au construit silozuri si mori, au ridicat fabrici de mozzarela si prosciutto. Pantofii Gucci si Geox se fabrica la Faget sau Dumbrava, parcul industrial italian de la marginea Timisorii are peste 700 de hectare, iar societatile italiene de constructii cu sediul aici au filiale in Serbia sau Ucraina. Este adevarat ca detin jumatate din istorica Piata a Unirii, dar cladirile sunt inca la locul lor, complet renovate de arhitecti si mesteri adusi de la Florenta sau Pisa. Este la fel de adevarat  ca barurile si pizzeriile italiene de pe aici sau oriune, cochete de altfel, sunt neincapatoare pentru frumusetile autohtone, dar eu cel putin nu am auzit ca vre-una din ele sa ramana cu “onoarea nereperata” semnificativ de partenerul lor.

Si toate au fost facute in stilul lor particular, cu oameni bine imbracati, niciodata punctuali si vesnic schimbatori, vorbind prea mult si prea tare pentru urechile noastre dar intr-o romana din ce in ce mai buna si gesticuland in permanenta intr-un stil de “je m’en fous”. Dar daca ne gandim putin va rog sa-mi spuneti: Cati de “ai nostrii”, dintre cei care au tepuit si pacalit pe “ai lor” au ajuns sa plateasca cu adevarat pentru ce au facut. Eu nu cunosc pe nici unul. Sau cati dintre “ai lor” au renuntat pentru totdeauna sa lucreze cu “ai nostrii” dupa ce au fost pacaliti de atatea ori. Cred din nou ca nici unul. Toate intr-un stil de “je m’en fous”.

Iar pana la urma cred ca doar “ai nostrii” sunt vinovati ca avem pe aici, prin Banat cu precadere investitori italieni si nu elvetieni, britanici sau suedezi. Poate nu suntem destul de interesanti pentru elvetieni, britanici sau suedezi, daca tot credem ca acestia sunt mai buni.

Dar oare ne-am fi inteles mai bine cu ei?

Despre acelasi lucru si totusi cu mult diferit cititi si Ein Reich, ein volk, ein imobil

Acest articol despre Italia si Romania a fost postat si pe TravelPod.