L-am cunoscut pe omul asta.
Prima data am auzit despre el de la tatal meu, vajnic lucrator in constructii, maistru cunoscut la Trustul de Constructii Industriale si Montaj Timisoara. Era prin anii ’90 iar tatal meu il admira pentru ca, plecat dintr-o intreprindere comunista isi construise propria afacere care parea ca merge bine.

Trec prin parcul din dreptul Muzeului Banatului si ma uit la pantofii mei negrii acoperiti cu praf. Iarba dintre copaci este galbena si imbacsita cu praf, mult praf.
Ajung in Piata Operei, in dreptul restaurantului Mc Donalds si ma scutur putin. In stanga este istoricul Corso despre care am mai scris, in dreapta este “acvariul”. Acea constructie paralelipipedica din sticla a iscat multe scandaluri de presa ce nu au tulburat macar cu o unda peretii transparenti ai edificiului.

“Dezvoltare sustenabila versus densificare haotica” asta ar putea fi tema dezbaterilor privind viitorul orasului de pe Bega. La modul informal, ciclic, aceasta este cu adevarat tema dezbaterilor privind viitorul urbanistic al acestui oras. Investitiile demarate cu intarziere in ultima vreme si dezbaterile pe care le suscita sunt o dovada in acest sens.

Cu totii am fost foarte entuziasmati atunci cand a fost inaugurat Iulius Mall in Timisoara.
Imi amintesc de aglomeratia infernala din prima luna in care probabil toti locuitorii din vestul tarii i-au trecut pragul. Nu conta prea mult ca finisarile nu erau de calitate, nu conta ca in unele aripi inca se lucra sau ca lampile care luminau holurile largi se stingeau intermitent la zece minute.
Se inaugurase Iulius Mall in Timisoara.

Ma indrept spre Judecatoria Timisoara si la coltul dintre Griselini si Eugeniu de Savoya, vis-a-vis de intrarea in Palatul Dicasterial, spre instante, ma opreste Calin, un prieten, politist, care imi spune:
-Uita-te si tu, in buricul targului, pe banii mei si ai tai astia isi trag parcare.
-Ce parcare?
Intreb, si ma uit in toate directiile ca sa inteleg ceva.