Trec prin parcul din dreptul Muzeului Banatului si ma uit la pantofii mei negrii acoperiti cu praf. Iarba dintre copaci este galbena si imbacsita cu praf, mult praf.
Ajung in Piata Operei, in dreptul restaurantului Mc Donalds si ma scutur putin. In stanga este istoricul Corso despre care am mai scris, in dreapta este “acvariul”. Acea constructie paralelipipedica din sticla a iscat multe scandaluri de presa ce nu au tulburat macar cu o unda peretii transparenti ai edificiului.

Cornelia Izbasa este numele meu – ma numar printre cei care lucreaza in domeniul care le place, doresc sa faca bine treaba inceputa, dar care se lovesc de un sistem defect, de multe ori descurajator – in opinia mea.

Astazi, ca in fiecare dimineata aproape, incerc sa imi savurez capucino-ul in linistea relativa, foarte relativa, a cafenelei Timmi’s de pe Vasile Alecsandri.
Am obiceiul asta de multa vreme, de prea multa vreme poate. Am inceput cu Eclipse, care la momentul acela era singurul bar din zona Pietei Unirii, am continuat prin alte locatii, iar de cativa ani produc consumatie la Timmi’s.

In 1798 un preot englez emitea teoria catastrofica care sustinea ca populatia creste in progresie geometrica in timp mijloacele de subzistenta cresc in progresie matematica. Teoria sa este cunoscuta sub numele de malthusianism iar ca o consecinta a acestei relatii dintre populatie si starea economica, Malthus considera ca saracia, bolile, epidemiile si razboaiele sunt factori pozitivi pentru omenire, dat fiind ca asigura echilibrul intre numarul populatiei si cantitatea mijloacelor de subzintenta.

Daca decolezi din Timisoara, de deasupra se vede un mozaic incantator, din petice colorate. De la nivelul solului, tu cel prins intre betoane vezi jungla urbana in care noul coexista cu vechiul, modestia cu opulenta, iar neglijenta face casa buna cu lipsa de gust.
Nu stiu daca vreodata in istoria orasului locuitorii vor fi fost obligati sa respecte un plan urbanistic, dar cu siguranta m-as bucura sa fie acum.