Trec prin parcul din dreptul Muzeului Banatului si ma uit la pantofii mei negrii acoperiti cu praf. Iarba dintre copaci este galbena si imbacsita cu praf, mult praf.

Ajung in Piata Operei, in dreptul restaurantului Mc Donalds si ma scutur putin. In stanga este istoricul “Surogat” despre care am mai scris, in dreapta este “Acvariul”. Acea constructie paralelipipedica din sticla a iscat multe scandaluri de presa ce nu au tulburat macar cu o unda peretii transparenti ai edificiului.

Afacerea “acvariul din Piata Operei” a fost pe prima pagina a ziarelor acum mai multi ani. In zona exista pasajul subteran, prost realizat de arhitectii ultimilor ani ai Epocii de Aur, vesnic umed si inpracticabil.  Un cunoscut artist local, implicat prin ale politicii si avand conexiuni suficiente, Sergiu Stirbu (despre morti numai de bine) inchiriaza locatia de la Primaria Timisoara si deschide o galerie de arta. Afacerea nu se dovedeste extrem de profitabila astfel ca dupa cativa ani acesta cesioneaza contractul de inchiriere pentru pasajul subteran de sub Piata Operei unui om de afaceri timisorean aflat in etapa “nu ma intrebati cum am facut primul milion de dolari” pentru ceva mai bine de 100.000 de euro dupa cum spun gurile rele ale orasului. Eu care am vazut respectivul contract de inchiriere pot spune cu siguranta ca cesiunea lui nu ar fi fost posibila fara acordul expres al Primariei. Dupa cum, cu aceasi certitudine determinata de cunoasterea procedurilor in domeniu, pot spune ca paralelipipedul din sticla nu s-ar fi putut edifica fara autorizatia eliberata de aceasi Primarie. Nu mai conteaza faptul ca fostul arhitect-sef al orasului spune “din cauza asta am plecat de la Primarie”. Nu mai conteaza nici reactia negativa a timisorenilor atata timp cat imobilul exista iar primarul rezista. Acum acolo sunt locate 2 restaurante vesnic goale si o sala de casino. Cum spuneam, despre morti numai de bine…

Dar ma gandesc acum la cat de stupida e combinatia dintre istoric si modernism in centrala noastra Piata a Operei si imi amintesc de fantasticul melanj din centrul orasului Graz dintre cladirile aflate in patrimoniul Unesco si futuristul Muzeu de Arta. Iarba era si ea verde iar pantofii mei erau negrii. Si ma intreb ce s-ar fi intamplat daca am fi apartinut, in continuare, aceleiasi civilizatii… austriece?   

sau despre cum stam la capitolul comert cu flori in Timisoara si la nivel national, aruncand o privire si la vecini…

Cornelia Izbasa este numele meu – ma numar printre cei care lucreaza in domeniul care le place, doresc sa faca bine treaba inceputa, dar care se lovesc de un sistem defect, de multe ori descurajator -  in opinia mea.

De curand am avut o discutie cu una dintre colaboratoare – ea aduce saptamanal materiale decorative din Ungaria – despre “ordinea efectuarii operatiilor” la vecinii nostri. Ea spunea: pietele sunt pentru en gros-uri, iar florariile pentru vanzare en-detail. Nimic mai simplu, iar rezultatul: un sistem care functioneaza la parametri echilibrati tinand cont de situatia economica mondiala.

Sa revenim in tara. Lucrand in domeniu de cativa ani, ca designer floral, pot spune ca ma lupt cu acest haos in care, fiecare “da din coate sa-i iasa bine afacerea”,  netinand cont de cate nereguli comite! Cineva doarme si altcineva profita de acest lucru! Recent, fiscul nu-i mai iarta, dar pana acum ce a facut? 

Fiscul nu-i mai iarta pe florarii care vand fara sa declare toate vanzarile. In Bucuresti, Garda Financiara a inceput deja sa aplice amenzi usturatoare care au insumat 130.800 de lei. Pe langa aceste amenzi care depasesc 30.000 de euro, a fost suspendata activitatea a 14 agenti economici pentru o perioada de trei luni, potrivit datelor oficiale furnizate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala.

Local avem exemplul din Piata 700, unde, la inceput de an scolar, florarii au fost amendati; multi neavand acte de provenienta a marfii, dar situatia e mai complexa:vorbim despre infracţiuni de evaziune fiscală precum şi neplata taxelor şi impozitelor către stat.  Deci, se pandeste infractiunea, nu se gasesc metode de combatere!

Cat despre depozitele cu vanzare en gros rezulta ca nu are importanta daca esti persoana fizica sau juridica,  oricum in Timisoara vei putea cumpara flori dupa bunul plac. Nu pot spune acelasi lucru despre Brasov, unde fiind solicitata pentru un eveniment, am fost placut surprinsa de colaborarea distribuitorilor en gros, exclusiv cu persoane juridice din domeniu. 

Si atunci se pune intrebarea: Cine castiga si cine este prejudiciat?

Am obiceiul asta de multa vreme, de prea multa vreme poate. Am inceput cu Eclipse, care la momentul acela era singurul bar din zona Pietei Unirii, am continuat prin alte locatii, iar de cativa ani produc consumatie la Timi’s.

Localul este mai tot timpul plin, si asta in lipsa vreunei atmosfere aparte sau a preturilor care nu sunt deloc modeste. Adaosurile comerciale de 300-400% intretin chiriile exorbitante si amenajarile interioare costisitoare pentru toate localurile din zona Pietelor Unirii-Libertatii-Victoriei. Despre preturile spatiilor comerciale din aceste zone, chiar in mijlocul acestei crize imobiliare, nu este cazul sa vorbim.

Dar ce face ca un numar consistent de locuitori ai urbei sa risipeasca maruntisuri ce se dovedesc exorbitante in timp, acceptand cu buna stiinta adaosurile comerciale ridicate? Eu nu mai sunt relevant in aceasta poveste. Sutele de italieni de care ma “lovesc” in aceasta activitate de tabiet sunt, datorita culturii de sueta si cafenea din care provin, poate la fel de putin relevanti. Ma refer acum la ceilalti, oricare ceilalti…

Gasesc sa ma gandesc putin…

In conceptia lui Abraham Maslow, toate actiunile umane au ca scop satisfacerea unor necesitati sau trebuinte. Satisfacerea acestor trebuinte se realizeaza conform prioritatii lor, respectiv: intai nevoile primare, apoi sunt luate in calcul cele de ordin superior.

Astfel, nevoile umane, conform lui Maslow, sunt structurate piramidal, de la baza spre varful piramidei, in cinci nivele, dupa cum urmeaza:

1. Nevoile elementare, la baza piramidei, sunt nevoile de ordin fiziologic: nevoia de aer, apa, hrana, imbracaminte; nevoi de ordin senzorial, sexual, etc. Satisfacerea acestor nevoi asigura buna functionare biologica a organismului uman.

2. Nevoia de securitate individuala, atat in mediul natural cat si in cel social; se refera la protectia individului fata de fortele exterioare ostile, factori de risc care atentează la integritatea fizica a acestuia. Asigurarea unei astfel de protectii se realizează prin stabilitatea locului de munca si prin asigurarea unor bunuri si resurse materiale necesare existentei: casa, salariu etc.

3.Nevoile sociale se raportează la necesitatea acceptarii si apartenentei intr-un grup social, de a face parte dintr-o comunitate. Oamenii manifesta nevoia de dragoste inca din primele luni de viata. Mai mult instinctiva la început, aceasta nevoie devine treptat din ce in ce mai constienta, devine o exigenta de prim ordin pentru confortul sufletesc.

4. Nevoia de respect care deriva dintr-o exigenta autoevaluativa a individului, care doreste sa-i fie recunoscut statutul pe care il are sau la care aspira, dorinta de a-i fi apreciate competentele, cunostintele, performantele, calitatile etc.

5. Nevoia de autorealizare, la varful piramidei, nevoia de implinire de sine, vizeaza construirea unei imagini de sine favorabile, precum si dobandirea capacitatii de auto-control.

Pare complicat, stiu… si pare fara legatura cu cafeaua cu adaosuri comerciale de 300% care intretine chiriile si preturile exorbitante ale spatiilor comerciale din Cetate.

Si totusi, nevoia de respect, nevoia de implinire de sine si construirea unei imagini de sine favorabile sunt argumentele, singurele argumente din pacate. Cred ca se mai numeste si orgoliu…

In acelasi loc sa intamplat si povestea din Super agentul 007 

In 1798 un preot englez emitea teoria catastrofica ce sustinea ca populatia creste in progresie geometrica in timp ce mijloacele de subzistenta cresc in progresie matematica. Teoria sa este cunoscuta sub numele de

Peste timp teoria sa, degenerata de epigonii nazisti se va dezvolta in tehnicile despre eugenie si Lebensraum.

Si totusi catastrofa malthusiana se prefigureaza asupra capetelor noastre ca o sabie a lui Damocles a secolului XXI. Valurile de migranti din tarile africane si, mai nou arabe, invadeaza o Europa deja slabita economic si din ce in ce mai xenofoba. An de an China adanceste politica de planificare familiala initiata in anii ’70 pentru a controla rata cresterii populatiei, iar frontiera de sud a Statelor Unite este de multa vreme imposibil de supravegheat in fata milioanelor de desperados latino-americani. Tehnologiile futuriste imaginate in scenariile SF despre orasele spatiale se lasa asteptate pentru multa vreme de acum incolo, in vreme ce despaduririle masive si efectul de sera produc consecinte deja palpabile.

Se estimeaza ca in urmatoarele sase decade populatia va “exploda” de la 6,9 miliarde ajungand la 9,5 miliarde in anul 2050. Populatia urbana a lumii va creste de la 3,3 miliarde, cat s-a inregistrat in 2007, pana la 6,4 miliarde in 2050. Cea mai mare crestere a populatiei va avea loc in Africa, care este in curs de dezvoltare. Efectele suprapopularii vor fi extrem de grave rezultand in insuficienta sustinerii intregii populatii deoarece nu vom dispune de resurse suficiente de apa, energie si adapost. Un alt aspect care va inrautati lucrurile este schimbarea climatica care va obliga oamenii sa se mute din zonele inospitaliere si astfel se va dubla cererea pentru mancare, oamenii se vor inghesui in orase iar rezultatul va fi unul devastator: miliarde de oameni vor suferi de foame si de sete si vor locui in conditii extrem de dificile. Consecinta unei situatii de acest gen ar putea fi un conflict civil generalizat.

Mai mult decat atat, suprapopularea are efecte devastatoare la nivelul comportamentului uman. Konrad Lorentz considera ca inmultirea fara masura a omului se face vinovata de multe fenomene negative aparute. Suprapopularea oraselor duce la o lipsa de umanitate, de dragoste fata de semeni. Se pare ca populatia situata intr-o zona rurala retrasa sau in general oamenii izolati au mai multa caldura si respect fata de oameni.

Ok, si care e solutia pentru orasele viitorului? Trebuie sa existe una pentru ca trebuie sa existe o solutie pentru copiii mei…

Pentru o viziune mai optimista asupra lucrurilor, va invit sa cititi si Stalingrad is my message.

Daca decolezi din Timisoara, de deasupra se vede un mozaic incantator, din petice colorate. De la nivelul solului, tu, cel prins intre betoane vezi jungla urbana in care noul coexista cu vechiul, modestia cu opulenta, iar neglijenta face casa buna cu lipsa de gust.

Nu stiu daca vreodata in istoria orasului locuitorii vor fi fost obligati sa respecte un plan urbanistic, dar cu siguranta m-as bucura sa fie acum. Regulile bunului simt nu mai sunt de ajuns. Cladiri frumoase, cu povesti si farmec sunt eclipsate agresiv de monstri imobiliari nascuti din lacomie.

De ce nu ne intereseaza sa urmam o linie estetica, precum cea impusa de arhitectura veche a orasului, sau chiar una noua, dar cel putin coerenta si facuta cu cap? In avalansa de constructii din prefabricate, spoite cu o mana de lavabila, printre vile, blocuri si cartiere rezidentiale dadaiste, estetica pribegeste umila, ca o doamna scapatata.

In vremuri de criza ne mai gandim la estetica orasului? In lipsa unui plan coerent, pe fondul unei dezorientari nationale, mai conteaza unitatea stilului urban? DA. Haideti sa constientizam ca acestea nu sunt simple mofturi.

Mediul in care traim ne influenteaza in straturi profunde ale fiintei, iar daca suntem neglijenti, consecintele se pot rasfrange cam in toate aspectele vietii noastre. Va aduc si argumente studiate de psihologia environmentala – acea ramura a psihologiei care se apleaca asupra relatiei dintre individ si mediul sau.

Locurile si obiectele din jurul nostru devin o parte din perceptia generala despre noi insine – asta ar trebui sa ne dea de gandit. Ceea ce ne inconjoara, ce vedem si evaluam zi de zi participa la constructia identitatii personale in patru dimensiuni diferite (care se reflecta si in comportamentele noastre): stima de sine, increderea in fortele proprii, sentimentul continuitatii si distinctivitatea (studiu din 1996, facut pe londonezi, de Twigger-Ross si Uzzell). Sa nu ne miram deci de jena noastra generalizata in fata strainilor.

Aceasta legatura intre mediu si persoana se poate observa in special cand e vorba de un loc de care suntem legati emotional: urmariti diferentele intre cei care spun “locuiesc in Timisoara” si cei care spun “sunt timisorean”.

De ce unele elemente urbane sunt mai bine intiparite in memoria noastra decat altele? Desi pretindem ca suntem fiinte rationale, de foarte multe ori gandim… emotional. Pana si in definirea realitatii exterioare, concrete, palpabile – folosim elemente de constructie cu semnificatie afectiva.

Atat pentru localnici cat si pentru turisti, locurile si cladirile tind sa ramana in memorie datorita semnificatiei pe care i-o asociaza. De exemplu, balconul Julietei din Verona este un punct de referinta al oraselului datorita binecunoscutei povesti de dragoste. Exista si in Timisoara astfel de echivalente, care ascund istorii incantatoare, de exemplu o cladire din Piata Libertatii, unde locuia prima iubire a lui Beethoven. Dar, printre blocurile gri si vilele roz-portocaliu, cine le mai vedea pe acestea?

Hartile mentale pe care ni le cream altereaza imaginea obiectiva a mediului. Astfel ajungem sa vizualizam o harta personala a orasului, subliniind anumite puncte importante, de care se leaga o poveste, o istorie afectiva, o semnificatie anume.

Exista riscul ca ceea ce iese din comun, din normalitate, dintr-o anumita linie, sa fie catalogat drept reprezentativ pentru locul acela. Psihologii vorbesc de efectul Gaudi pentru a ilustra acest tip de gandire. Diferenta locala este ca noi nu putem prezenta constructii impresionante prin valoare artistica, ci doar uimitoare prin atipicitate si nota de kitsch.

Fata unui oras este cartea sa de vizita si un element definitoriu pentru identitatea locuitorilor sai. De ce permitem sa ia forma sub ochii nostri diverse “accidente” din prefabricate, dezastre incapabile sa spuna o poveste onorabila despre noi?

Nu pot sa nu ma gandesc ca acest tip haotic de a construi azi in Timisoara (si nu numai) va avea efecte pe termen lung asupra psihismului colectiv – asupra a ceea ce suntem si cum suntem vazuti.

Vezi si:

“The face of the city is its information”, de Herman Hakena, Juval Portugali, 2003

———————————————————

Raluca Ionescu a absolvit Psihologia, si-a luat licenta cu o lucrare despre metrosexuali, iar in prezent scrie articole, tine cursuri si workshopuri in care abordeaza obsesia marcii, pornind de la ideea ca „suntem marcati de hainele pe care le imbracam mai mult decat ne dam seama, marcile au patruns puternic in viata noastra si credem in ele fara sa cercetam”.