Daca decolezi din Timisoara, de deasupra se vede un mozaic incantator, din petice colorate. De la nivelul solului, tu cel prins intre betoane vezi jungla urbana in care noul coexista cu vechiul, modestia cu opulenta, iar neglijenta face casa buna cu lipsa de gust.
Nu stiu daca vreodata in istoria orasului locuitorii vor fi fost obligati sa respecte un plan urbanistic, dar cu siguranta m-as bucura sa fie acum.

Slobozia in stanga. Ajung in Amara. Statiune… stiati? Toamna, galben, rosu, verde tarziu, incepe frigul. Surprins. Totul curat, la locul lui. De 30 de ani la locul lui. Trei hoteluri ceausiste. Unul pustiu, al sindicatelor. Unul de negasit. Unul pare populat. Hotel Ialomita. De departe, renovat, aer conditionat, zugravit rosu, albastru, alb. De aproape… populat. Oameni in varsta. Probabil de 30 de ani pe aici.

Circula de ceva vreme in on-line. L-am primit pe mail de la o prietena foarte buna. Fara nici o introducere, fara vre-un comentariu. Nici nu ar avea nevoie de asa ceva. De mult nu am vazut un text mai concentrat in dramatismul lui.
Il transmit mai departe. Merita. Si fac asta pentru cei 85% care nu merg la vot desi ar trebui sa o faca. Pentru cele 2 milioane din Spania care nu se mai intorc desii ii asteptam cu totii. Pentru toti cei care platesc cu buna-credinta impozite si nu primesc nimic in schimb. Pentru copii nostrii.

In week-endul asta am fost la pescuit. E prima data in ultimii zece ani cand merg la pescuit, deci sunt un mare pescar.
Am fost pe Semenic, in Caras-Severin pe lacul Trei Ape. O zona superba cu munti, paduri inca nedefrisate si ape, zic unii pline de pesti. Relaxare si soare, numai bine sa iti petreci un week-end dupa o saptamana obositoare.

Astazi am ales sa dau glas unui manifest. Pret de cateva cuvinte, voi fi un personaj pe care il intalnim in toate colturile vietii noastre. Si voi recunoaste, cu mana pe inima… ca sunt un nesimtit. Unul obisnuit. Si va scriu aceste randuri pentru ca sunt ingrijorat. Romanii s-au obisnit cu nesimtirea.
Trebuie facut ceva pana nu e prea tarziu. Eu merit tratament special. Stiu asta de cand m-am nascut.

Cred ca filmele cu Ilarion Ciobanu si Ovidiu Iuliu Moldovan vor fi vesnic de actualitate. Sa ne imaginam bunaoara urmatorul scenariu.
Gheorghe pleaca in America prin anii ’80 pentru ca nu mai suporta traiul chinuit de acasa.
Dupa ’89 Gheorghe care so’ aranjat bine frumos in America il cheama in vizita la el pe Ion, vecinu’ lui din Poplaca. Ion nu pre’ are bani ca pana’n America ii drum lung si costa mult asa ca Gheorghe ii plateste tat drumu’ si autobuzul pana la Frankurt la aeroport si avionul si il asteapta la New York cu o masina decapotabila si il duce acas’ la el si ii arata casa cu doua etaje si piscina.
Si il intreaba Ion pa Gheorghe:
- No, frumos, da cum oi facut tu de ai razbit si ai toate astea?