Un prieten de-al meu si-a rupt mana la schi. Intamplare nefericita, dar la care trebuie sa te astepti cand hotarasti sa practici aceste sporturi sugestiv denumite “extreme”. Totodata o ocazie buna sa iei contact cu sistemul medical si cu viciile sale. Cu totii stim cat din veniturile noastre se indreapta spre gaura neagra cunoscuta drept: “contributii la sistemul de sanatate”. Astfel, eu, naiva de felul meu ma astept ca interventia medicala sa nu insemne o cheltuiala prea mare.  Poate ca asa ar fi daca romanul n-ar fi luat contact cu civilizatia orientala, si cu ale sale obiceiuri care nu vor nicicum sa se dezlipeasca de noi.  Ati ghicit, problema mea este bacsisul.

Multumita lui Dumnezeu, inca nu am fost in situatia de a fi internata in spital ca sa observ nemijlocit cum se desfasoara lucrurile, dar de cand ma stiu am auzit povesti legate de acest subiect. Am ajuns chiar sa nu suport medicii si asistentele din cauza ca am vazut prea multi oameni sarmani, de la baza societatii, amarati, fara dinti, dandu-si ultimii banuti drept bacsis,  sub actiunea spiritului de autoconservare, de frica sa nu fie tratati altfel decat restul. Nu mai vorbesc de caracterul moral al celor care iau… n-are rost.

In schimb mi-a sarit in ochi altceva. Se pare ca “atentia” ajunge in buzunarele corespunzatoare dupa realizarea operatiei.  Asta inseamna ca de fapt, nu frica este mobilul, ci obisnuinta. Ne-am obisnuit oameni buni, sa dam niste sume exorbitante, deoarece nu vorbesc de o ciocolata, un buchet de flori de multumire, nuuuu in cazul concret de care vorbesc bacsisul se invarte intre 200 – 300 euro pe operatiune. Ne-am obisnuit sa ne plangem de sistemul corupt si sa fim primii in rand la a-l alimenta.

Ganditi-va ca lor le este bine asa. Natura umana le dicteaza sa nu taie gaina cu oua, prin urmare nu vor refuza aceste atentii.  NOI trebuie sa ne hotaram sa nu mai jucam in stilul acesta oriental. Haideti sa vedem fiecare dintre noi ce se intampla daca refuzam sa platim tributul si sa multumim celor care isi fac meseria pentru care sunt platiti printr-un simplu zambet si un clasic, dar plin de inteles: “multumesc” .

Haideti sa nu ne mai fraudam pe noi si pe semenii nostri…

Agneta Dosenciuc a mai scris si Iadul romanilor

L-am cunoscut pe omul asta.

Prima data am auzit despre el de la tatal meu, vajnic lucrator in constructii, maistru cunoscut la Trustul de Constructii Industriale si Montaj Timisoara. Era prin anii ’90 iar tatal meu il admira pentru ca, plecat dintr-o intreprindere comunista isi construise propria afacere care parea ca merge bine.

Mai apoi am vazut placuta cu Ital-Rom pe zidul impozantei Universitati Dragan din Lugoj pe cand urmam cursurile de drept civil. Doua cladiri importante prin anii aceia in oras, Casa Adam Muller Guttenbrunn si sediul BRD de pe Take Ionescu au fost, de asemenea, construite de firmele lui. Una este impecabila si astazi, cealalta sta sa se prabuseasca, are fatada desprinsa si structura de rezistenta fragila.  

Mai apoi am auzit despre casele tiganesti construite de el, cu forma ciudate si bani negri veniti din Occident si am incetat sa il admir, de fapt nu cred ca am facut-o vreodata.

L-am cunoscut acum mai bine de un an la o Adunare Generala a Creditorilor. Figura lui imi parea cunoscuta iar mutra bonoma si doar telefonul  Vertu placat cu aur si safire anuntau ca aparentele inseala. Intreaga intalnire a fost o piesa de teatru mai buna decat ma asteptam, dar eu admiram mai mult telefonul decat eram interesat de discutiile momentului.

Iar acum imperiul de carton gudronat al acestui om se prabuseste. Candva cel mai mare antreprenor in constructii din Vestul Romaniei isi vinde ultimele imobile… acelea in care locuieste. Vor ramane pentru posteritate cateva placute de metal pe zidurile impozantelor edificii pe care le-a ridicat odata… si doar pe acelea care inca arata impecabil.

Postez ceva de prin ziare, fara introducere, fara comentarii, fara nimic… ceva banal, ceva ce se intampla aproape in fiecare zi prin vecini, ceva care nu mai surprinde pe nimeni…

Timisoreanul Dumitru Herman sustine ca necazurile provocate de rromi l-au nenorocit, suferind un atac cerebral imediat dupa ce si-a dat seama ca e inselat de Lucia Seifert si Petru Jurj. Herman a pierdut prima batalie cu tiganii, care au fost achitati de Tribunalul Timis.

Un amplu dosar de inselaciune in care sunt implicate clanurile de tigani se afla pe rolul Curtii de Apel Timisoara. Principalii inculpati in acest dosar sunt Lucia Seifert si Petru Jurj, tigani care „jongleaza” cu afaceri imobiliare de milioane de euro. In dosarul cu pricina, rromii sunt acuzati ca au inselat patru oameni cu aproximativ un milion de euro. Potrivit rechizitoriului intocmit de procurori, modul de operare al rromilor era relativ simplu: mai intai castigau increderea victimelor, le dadeau chiar si un avans, iar apoi negociau pretul. In momentul semnarii contractului se oferea o parte din suma, urmand ca restul sa fie inmanat „pe incredere” cateva luni mai tarziu.

Procesul in care sunt judecati Lucia Seifert si Petru Jurj a avut luni termen la Curtea de Apel Timisoara. Dupa ce au reusit sa fuga chiar de sub nasul judecatorilor in momentul in care s-a dispus arestarea preventiva, tiganii s-au intors astazi la Curtea de Apel si au fost audiati pentru prima data de judecatori. In fata judecatorilor, rromii s-au declarat nevinovati, aratand ca de fapt ei sunt victime. Lucia Seifert si Petru Jurj sunt aparati de patru avocati, care au cerut respingerea apelului declarat de DIICOT si partile vatamate, mentinand decizia de achitare. Sentinta a ramas in pronuntare.

Si eu care credeam ca Gradina lui Dumnezeu este gradina Raiului…

sau despre cum stam la capitolul comert cu flori in Timisoara si la nivel national, aruncand o privire si la vecini…

Cornelia Izbasa este numele meu – ma numar printre cei care lucreaza in domeniul care le place, doresc sa faca bine treaba inceputa, dar care se lovesc de un sistem defect, de multe ori descurajator -  in opinia mea.

De curand am avut o discutie cu una dintre colaboratoare – ea aduce saptamanal materiale decorative din Ungaria – despre “ordinea efectuarii operatiilor” la vecinii nostri. Ea spunea: pietele sunt pentru en gros-uri, iar florariile pentru vanzare en-detail. Nimic mai simplu, iar rezultatul: un sistem care functioneaza la parametri echilibrati tinand cont de situatia economica mondiala.

Sa revenim in tara. Lucrand in domeniu de cativa ani, ca designer floral, pot spune ca ma lupt cu acest haos in care, fiecare “da din coate sa-i iasa bine afacerea”,  netinand cont de cate nereguli comite! Cineva doarme si altcineva profita de acest lucru! Recent, fiscul nu-i mai iarta, dar pana acum ce a facut? 

Fiscul nu-i mai iarta pe florarii care vand fara sa declare toate vanzarile. In Bucuresti, Garda Financiara a inceput deja sa aplice amenzi usturatoare care au insumat 130.800 de lei. Pe langa aceste amenzi care depasesc 30.000 de euro, a fost suspendata activitatea a 14 agenti economici pentru o perioada de trei luni, potrivit datelor oficiale furnizate de Agentia Nationala de Administrare Fiscala.

Local avem exemplul din Piata 700, unde, la inceput de an scolar, florarii au fost amendati; multi neavand acte de provenienta a marfii, dar situatia e mai complexa:vorbim despre infracţiuni de evaziune fiscală precum şi neplata taxelor şi impozitelor către stat.  Deci, se pandeste infractiunea, nu se gasesc metode de combatere!

Cat despre depozitele cu vanzare en gros rezulta ca nu are importanta daca esti persoana fizica sau juridica,  oricum in Timisoara vei putea cumpara flori dupa bunul plac. Nu pot spune acelasi lucru despre Brasov, unde fiind solicitata pentru un eveniment, am fost placut surprinsa de colaborarea distribuitorilor en gros, exclusiv cu persoane juridice din domeniu. 

Si atunci se pune intrebarea: Cine castiga si cine este prejudiciat?

Aruncand o privire peste un vraf de carti si reviste vechi din bibloteca personala intr-o incercare esuata de la inceput de a face putina curatenie, ochii imi cad peste o brosura veche, un fel de carte tehnica pe coperta careia citesc “Prima fabrica de pianuri si instrumente musicale”. Si ma gandesc ca in Timisoara a fost “prima” si pentru multa vreme singura fabrica de instrumente muzicale din tara.

Spiritul antreprenorial si inovator al regiunii era mandria localnicilor romani, germani, maghiari, sarbi sau evrei fara deosebire. Timisoara a fost primul oras electrificat, primul cu linii de tramvai, etc. Intr-un anuar al companiilor din regiune putem citi despre: Prima fabrica Banateana de obiecte de argint, Prima fabrica Banateana de Manusi, Prima fabrica Mecanica de Perii si Pensule, Prima fabrica de Spirt si Industrie Chimica, Prima fabrica Romaneasca de Umbrele, Prima Banca Industriala Romana, etc.

“Prima”, creatoarea curentului, producatoarea inovatiei, un fel de Apple Inc. local ce era urmata mai apoi de companiile de prin alte locuri. Pozitia geografica la vestul extrem al Romaniei, caracterul multietnic si multireligios, spiritul multicultural si cosmopolit al orasului si dezvoltarea economica exemplara inca din vremea Imperiului au contribuit cu siguranta la crearea acestui spirit antreprenorial deschis la schimbul economic cu Occidentul si la inovare.

Si astazi? Ce branduri locale mai exista? ILSA a fost demolata, Guban este demult pe butuci. Au aparut branduri noi, “postrevolutionare”, Bega Group… un morman de fiare, Tender cu afacerile transferate pe aiurea, Pasmatex… hmm, altceva?

Sau se poate sa fiu eu un nationalist local pentru ca vreau binele orasului in care locuiesc… deci la mine e problema.

Si e chiar stricat de tot marul asta, cititi si  Taranu e pe camp

Trecand peste aceste “iesiri” perturbatoare, pe care le regasim mai mult in august, “luna de miere” a celor care isi castiga existenta pe alte meleaguri, sa ne indreptam atentia asupra unor aspecte mai apropiate de tema acestui blog: palatele tiganesti. Rromii sunt acuzati ca strica aspectul orasului prin aceste edificii opulente, despre care s-a discutat si se discuta in continuare mult.

Pana aici povestea e catalogata, se stie problema, se stiu vinovatii, se cauta solutii. Apropo… de cand ma stiu se cauta solutii.

Am totusi o nelamurire in legatura cu vinovatii acestia. Zilele trecute am citit cate putin despre istoria Timisoarei, mai exact despre Palatul Löffler, cel mai frumos edificiu de pe partea Surogat a Pietei Victoriei. Cladirea a fost construita in 1912-1913. Interesante sunt urmatoarele “detalii”, care scot in evidenta cum se proceda in acea perioada:

“Condiţiile puse de primărie nu erau deloc simple: proprietarul se obliga să ridice întreaga construcţie (ale cărei planuri erau avizate de arhitectul-şef al oraşului) în răstimpul unui an de zile cu întreg frontul principal terminat (o remarcă: planurile detaliate ale faţadei trebuiau şi ele prezentate şi avizate). Cerinţa Primăriei urma întocmai Planul Urbanistic General care prevedea construcţia unor clădiri mari, în stilul modern al anilor 1900. Spatele clădirii – terenul rămas liber – trebuia obligatoriu construit sau îngrădit cu un gard frumos.”

Am extras fragmentul de interes, pentru mai multe detalii, va invit sa cititi articolul in intregime aici.

Observand cladirile construite in acea perioada, adevarate bijuterii care ne incanta atat pe noi locuitorii orasului, cat si turistii din diferite colturi ale lumii, putem constata ca aceste conditii erau intradevar aplicate.

Acum, poate imi scapa mie ceva, dar din cate stiu, in continuare exista un arhitect-sef al orasului si in continuare exista un Plan Urbanistic General.

Si atunci, nelamurirea mea este: DE CE exista aceste palate grotesti, cunoscute sub numele generic de palate tiganesti? Si de ce atentia nu este indreptata in directia potrivita?

Atunci cand am intrat prima data in birourile lor m-au dezorientat in 5 secunde. Era prin 2008 cred si nu pot sa imi dau seama nici astazi daca sediul agentiei imobiliare Imoserv era prea mic sau numarul agentilor era prea mare. Era o foiala continua iar incaperile, cele 2-3 prin care am trecut pentru a ajunge la unul dintre directori, erau incarcate de oameni agitati care plimbau hartii, schite si harti sau vorbeau incontinuu la telefon. Eu eram interesat de vanzarea serviciilor mele juridice iar, dupa 20 de minute paraseam acest El Dorado din care speram la o bucatica cinstita, incarcat de promisiuni care se vor dovedi baloane de sapun precum agitatia prin care trecusem.

Aceasta era agentia imobiliara Imoserv SRL din Timisoara prin 2008 si era la acel moment cea mai mare agentie imobiliara din oras. 40 de agenti imobiliari impartiti in mai multe departamente, proiecte de dezvoltare imobiliara proprie, hoarde de clienti romani sau straini faceau faima acestei agentii, urmata indeaproape de alte cateva agentii de dimensiuni apropiate.

Mi-am amintit de vizita mea acolo zilele trecute cand am primit un apel de la un agent imobiliar care s-a prezentat “suntem agentia X, fosta Imoserv”.

Nu exista “fosta Imoserv”. Poate sunt agentii imobiliari care lucreaza acum pe cont propriu, poate ca sunt proiecte care se continua, dar nu mai exista Imoserv, dupa cum nu mai exista majoritatea agentiilor care incercau sa o ajunga din urma in acele vremuri. Imoserv nu mai exista pur si simplu.

Societatea este in procedura de faliment de mai bine de 1 an si jumatate. Proiectele imobiliare proprii sunt in procedura de executare silita, preluate fiind de bancile creditoare. Pe rolul instantelor locale sunt o duzina de litigii intre agentie si agenti, intre agenti si Administratia Financiara, intre asociati, intre societate si creditori, si tot asa. Singurii care mai castiga bani din aceasta afacere candva prospera sunt avocatii, executorii si lichidatorii. Ca si in 2008 eu nu ma numar printre ei … poate ca e mai bine asa.

Iar Imoserv este astazi doar naluca unui brand local de care se mai folosesc cativa agenti imobiliari restantieri la marketing. Atentie la baloanele de sapun si la naluci.

Citez in cele de mai jos:

In plina perioada de criza, in Timisoara sunt totusi cativa investitori care „se iau la tranta” cu recesiunea si propun proiecte indraznete: un centru de afaceri unicat in Banat, doua hoteluri Novotel si Etap, dar si doua centre comerciale. In cele mai multe din cazuri, locatarii din zona sunt nemultumiti.

Dar ce ar trebui facut, pana la urma, pentru ca lucrurile sa evolueze, dar sa evolueze sustenabil? Aici voi pomeni doar despre un singur lucru: strategie.

Din pacate primaria Timisoara nu are in acest moment, nu a avut vreodata, o strategie coerenta de dezvoltare a orasului. Ceea ce face ea se numeste actiune improvizata, punctuala si reactiva la problemele cu care se confrunta orasul, carpeala mai pe intelesul tuturor.

M-ar interesa si pe mine (si poate ne intereseaza pe toti) cum vedeti voi, cititorii acestui blog, macar punctual si chiar neargumentat dezvoltarea orasului in care locuiti, si asta pentru ca felul in care vad administratiile locale aceasta dezvoltare, nu ma mai intereseaza de mult.

Deci?

Iar daca vi se pare ca totul este ok, va recomand sa cititi si Stalingrad is my message 

Poate ca a fost tot timpul asa si nu am observat eu, preocupat fiind de analizele “de pe surse” privind numarul de tranzactii imobiliare din anii de boom sau indus in eroare de agitatia lipsita de productivitate si fara valoare adaugata din anii din urma ai “crizei mondiale”.

Dar peisajul imobiliar al orasului de la marginea de vest a Romaniei este extrem de searbad si plictisitor. Agentiile imobiliare afiseaza aceleasi oferte rarite si desuete, iar agentii imobiliari poarta aceleasi tricouri lipsite de imaginatie. Sau invers…

Si nu cred sa se schimbe foarte multe in perioada care urmeaza.

Am observat insa acum cateva saptamani o aparitie proaspata in peisaj. Mai mult on-line la inceput, dar transparenta la maxim tocmai datorita acelui on-line. Si mi-am zis ca echipa e low-budget si cam dusa cu pluta daca se lanseaza in imobiliare in conditiile date. Adica lumea in criza iar ei cu low-budget. Si cam atat.

Dar continua in aceeasi nota de transparenta si cu ceva mai multa imaginatie decat restul… si continua bine. Sau poate doar mie imi plac…

Sunt cei de la Horotan Imobiliare.

Beneficiind de experienta in vanzari si resurse umane dobandita la imobiliare.ro, Sorin Horotan si-a deschis propria agentie si bloguieste despre toate cele pe care le face. Mai nou are si o identitate vizuala interesanta.

Dar sa nu ne pripim, sa vedem ce urmeaza.

Eu constat ca mai sunt doua zile pana la craciun si poate ar fi cazul sa ma gandesc la prieteni, la cadouri, la liniste si muzica de colinde. Toate celelalte pot sa ramana in urma… macar pentru cateva zile.

Ei: d-nul Dumitrescu trebuie sa trimiteti mailul azi, nu se poate sa nu rezolvam anul asta… Florin, sunt in oras pana in 24 si ma astept sa rezolvi cu contractul ala pana atunci… Am gasit cateva inadvertente in documentele de achizitii, ia-ti laptopul si vino azi sa le terminam… Depuneti acum dosarul la Registrul Comertului, ma astept sa iasa actele in 1 ianuarie… Am sosit in tara special pentru problema asta, nici nu accept o amanare… De ce nu raspundeti la telefon, va astept la banca pentru a transforma contul intr-unul definitiv, se inchide… Nu ma gandeam ca ma abandonati acum, la jumatate de drum, eu nu mai pot veni maine si problema mea e urgenta… Pana la ce ora gasim un notar azi, maine pleaca asociatul din oras… Am venit neanuntat stiu, dar actele de succesiune lasate in octombrie ar trebui lamurite pana la urma, nu-i asa…

Eu, ei, cred ca se numeste spiritul craciunului… eu, ei suntem de pareri diferite, motiv pentru care ma enervez, normal. Ce mai este normal astazi?

Sarbatori linistite… sau cum va doriti sa fie.